Aproape jumătate din punctele de vânzare amenajate în piața volantă săptămânală de la Sala Transilvania vor fi ocupate de producători de legume și fructe.
Autoritățile județene au anunțat finalizarea procedurii de selecție a celor care, pe parcursul primei jumătăți a acestui an, vor avea dreptul de a ocupa unul din cele 180 de puncte de vânzare amenajate în fiecare sâmbătă în piața volantă Transilvania. Toate cele 180 de puncte de vânzare au fost ocupate, cel mai mare grup de comercianți (74) urmând a fi tot cei care au de vânzare legume și fructe. Cei care vând lactate constituie al doilea, ca mărime, grup de comercianți (22 în total), urmați fiind de cei care vând produse de panificație, produse de carmangerie, ouă și carne de pasăre, produse apicole, flori, siropuri și produse ale unor mici meșteșugari. “În acest an vor aduce produse agro-alimentare nouă producători noi, dintre care trei la sectorul legume, doi la cel de panificație, și câte unul la sectoarele arbuști ornamentali, miere, mici meșteșugari și siropuri“, anunță reprezentanții CJ Sibiu.
Potrivit regulamentului de funcționare al pieței, punctele de vânzare sunt puse gratuit la dispoziția producătorilor locali. Care, prin sondaj, sunt vizitați acasă de către autorități, pentru a verifica proveniența produselor pe care le aduc la vânzare în piață.
Descarcă de aici Lista producatorilor din Piata Transilvania
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sala Transilvania , Piața Mică , Lista Patrimoniului Mondial , Piaţa Transilvania , Pentru Sibiu , preselectie , Monumente Transilvania Sud , Producători Ada Solomon
Vizualizari: 2481
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ron
Acum 2 ore
Mariana Deacu
Acum 2 ore
BittDanman
Acum 2 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 2 ore
Gheo Poplaceanul