Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
13°C

VIDEO Cât de ușor este trântit la pământ un copac din centrul Sibiului

VIDEO Cât de ușor este trântit la pământ un copac din centrul Sibiului

Legat de o mașină cu o frânghie, un copac din Piața Mare a Sibiului a fost pus la pământ fără mare efort. ”Mulți dintre copacii din zonele urbane sunt chinuiți”, a spus unul din lucrătorii angajați să îndepărteze copacul ale cărui rădăcini erau serios afectate.

Îndepărtarea copacului respectiv a fost realizată și la sesizările comercianților din zonă, care au cerut administrației locale să intervină. În cursul zilei de luni dimineață, o echipă specializată în administrarea arborilor și spațiilor verzi a pus extrem de ușor la pământ copacul. ”A fost un copac chinuit, cum sunt mulți dintre copacii din zonele urbane. Acesta nu prea avea apă, după cum se vede, iar rădăcinile i-au putrezit”, a apreciat cel care a pus la pământ copacul tras ușor cu frânghia legată de un autoturism. Imediat după îndepărtarea vechiului copac, în locul acestuia a fost amplasat un nou platan.

Specialiștii în administrarea vegetației urbane apreciază că majoritatea copacilor din orașe nu apucă să se dezvolte la maturitate din cauza lucrărilor la infrastructură. ”Nu întotdeauna copacii din mediul urban trăiesc mai puțin. Dacă au condiții necesare, sol suficient, iar rădăcinile nu le sunt afectate, copacii pot trăi bine-mersi sute de ani. În realitate însă, ori rădăcinile le sunt afectate, ori în creșterea lor se apropie de fire, de case sau alte amenajări urbane, fapt care duce la tăierea excesivă a lor în unele cazuri. Dar în cele mai multe cazuri, aproximativ un sfert din cele la care lucrăm noi, copacii au rădăcinile afectate de săpăturile realizate pentru amenajarea sau intervențiile la rețelele de infrastructură urbană: apă, gaz, curent și așa mai departe”, explică inginerul silvic Ștefan Nica, reprezentant al Nica Green Solutions S.R.L., firmă specializată în lucrări de management al arborilor și spațiilor verzi.

În locul copacului doborât a fost, imediat, plantat un nou platan În locul copacului doborât a fost, imediat, plantat un nou platan

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Adriana Boila

Acum 6 ani

Adevărații horticultori, silvicultori plantează copacii primăvara, nu iarna. Nu este prima dată când se lucrează aiurea. Probabil că nu peste mult timp vom vedea în zonele verzi ale orașului copaci ciuntiti, schiloditi, in loc să ne putem bucura de coroanele lor falnice, iar vara să ne răcorim la umbra lor. O iubitoare a naturii
Raspunde

Ridichie Iglesias

Acum 6 ani

Se pare ca tara e plina de specialisti! De aceea suntem pe primul loc in lume.
Raspunde

Realist

Acum 6 ani

se prinde si de acum puietul (zic din experienta) februarie e ok pt. puieti....depinde si de unde e cumparat si daca au garantie a transportului (multi sunt transportati impropriu si li se injumatateste sanse de viata)probalema e sa nu se certe vreun cocalar cu el pana sa prinda.
Raspunde

Anonymus

Acum 6 ani

normal ca nu au apa daca este numai ciment si beton in jurul lor. pe vremea lui ceausescu pe tot centru erau niste grilaje in jurul copacilor special pentru a intra apa la radacina. dar acestea erau din fier si au disparut incetul cu incetul ca dor fierul vechi dispare...
Raspunde

C.T.C.

Acum 6 ani

Copacul respectiv trebuia inlocuit pentru ca era rupt din radacina din cauza unui utilaj care a lucrat la indepartarea zapezii in acea zona. Pentru a planta un nou copac cu balot de pamant trebuia scoasa radacina din alveola respectiva. Pentru tocarea radacinii se foloseste un utilaj special care permite inlocuirea rapida a copacului, astfel, in 2 ore un copac muribund si periculos dispare si apare unul nou cu viitorul in fata. Pentru eficienta lucrarii, copacul a fost doborat prin tragere, aceasta operatie a permis scoaterea rapida a jumate din radacina, cealalta jumatate urmand a fi tocata, operatiune ce a durat mult mai putin, astfel s-a redus considerabil deranjul in zona respectiva (galagie, blocare/ingreunare acces in zona) plus eficienta pt operatori, (consum redus de combustibil, timp castigat). In ce priveste plantarea copacilor, aceasta se poate face cu balot de pamant foarte bine in timpul repausului vegetativ, adica sfarsit toamna, iarna, inceput primavara. Se face si in timpul vegatatiei, dar este de evitat perioada de la umflare a mugurilor pana la aparitia florilor, perioada in care copacul lucreaza la turatie maxima. In ce priveste viata copacilor din zonele urbane, este evident ca acestia traiesc mai putin si mai prost decat cei din mediu forestier. In padure, copacii fac parte dintr-un ecosistem f complex unde acestia concureaza si se ajuta reciproc, solul nu este acoperit de pietre cubice, beton sare din topirea zapezii si tot felul de resturi din sute de ani de constructii. Cei din zonele locuite trebuie adaptati la nevoile urbane si trebuie toaletati periodic, pentru a reduce problemele pe care acestia in urma dezvoltarii lor le pot crea. Ramurile orizontale se rup usor la incarcare cu zapada, gheata, frunze, flori. Inaltimea mare si un volum mare in coroana prezinta rezistenta mare la vant si coroborat cu spatiul foare mic si neprielnic pt dezvoltarea radacinilor, plus diferite rani ce cauzeaza putregaiuri in zona inferioara, faciliteaza ruperea sau doborarea acestora. Dupa parerea mea, operatiunea respectiva de inlocuire a unui arbore cu altul a fost un succes.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus