Profesorul Gabriel Hasmațuchi își lansează în această seară cele mai noi cărți, la Biblioteca ASTRA din Sibiu.: „Noduri” și „Alternative culturale”.
„Dragi Prietene și Prieteni, Vă invit cu bucurie la un eveniment inedit și pentru mine - o dublă lansare de carte. Volumele au văzut lumina tiparului în decembrie 2018. Cel de poezie -„Noduri”, l-am primit de la Moș Nicolae, iar cel de eseuri de la Moș Crăciun. Despre cărți vor vorbi domnii Ioan Radu Văcărescu , Ion Dur, Mihai-Stelian Rusu și Florin Ion Teodorescu. Din „Noduri” vor recita actrița Veronica Patru și actorul Emil Cătălin Neghină. Întâlnirea va fi moderată de colegul meu Răzvan Enache. Vă aștept cu drag, Gabriel”, a anunțat profesorul și scriitorul sibian.
Evenimentul este programat să îneapă în această seară, la ora 17:30 la parterul Corpului B al bibliotecii ASTRA.
Volumul „Noduri” a apărut la Editura Agnos, Sibiu, în 2018, iar „Alternative culturale” - la Editura Techo Media, Sibiu. „Noduri” este un volum de poezii, iar „Alternative culturale” un op alcătuit din studii, eseuri și recenzii.
Gabriel Hasmațuchi este poet, eseist și doctor în filosofie al Universității Tehnice din Cluj-Napoca – Școala Doctorală de Filosofie și Comunicare a Centrului Universitar Nord din Baia Mare, cu o teză despre gândirea teologului și poetului Nichifor Crainic. Actualmente, Hasmațuchi este lector univ. dr. în cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Gabriel Hasmațuchi s-a născut la 1 octombrie 1974 în Negrești, Vaslui. A debutat cu poeziile „Pagina șapte” și „Seism” în anul 1992, iar până acum a mai scris „Intermundii” (Editura Imago, Sibiu, 2002), „Puncte de fugă” (Editura Scrisul românesc, Craiova, 2013), „Structuri filosofice în scrierile lui Nichifor Crainic” (Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2014) și „Eseuri și (pre)texte critice” (Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2015).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Răzvan Enache , Gabriel Hasmaţuchi , Științe Socio , Moș Nicolae , Moş Crăciun , Lucian Blaga , Baia Mare , scoala doctorala , Ion Dur , Editura Agnos , Nichifor Crainic , Universității Tehnice , Editura Imago , Stelian Rusu , Emil Cătălin Neghină , Dragi Prietene , Florin Ion Teodorescu , Editura Universității Lucian B , Ioan Radu Văcărescu , Profesorul Gabriel Hasmațuchi , Editura Techo Media , Centrului Universitar Nord , Editura Scrisul , Veronica Pătru
Vizualizari: 3001
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
R
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
C