Traian Lazea este unul din cei mai căutați croitori din Sibiu. Meseriaș de la 18 ani, croitoria este singura ocupație care a fost întotdeauna pe placul său. Cu ochelari mari și o haină la care tot meșterește de când am început să povestim, nea Traian îmi explică diferența între o mașină de cusut adevărată, de pe vremuri, și una actuală. Îmi povestește despre cum pe vremea lui era rușine ca o fată să nu știe să coasă și cum astăzi toți tinerii vin la el să le facă modificări la haine.
Traian Lazea are un mic atelier, la parterul unui bloc de pe strada Semaforului. Croitor de la 15 ani, de meserie de la 18, acum are 59 de ani și spune că nu va renunța niciodată la pasiunea pe care i-a insuflat-o mama sa.
„Eu fac croitorie de la 15 ani. Am făcut întâi profesionala, apoi de la 18 ani am făcut numai asta. Mama și-a dorit să aibă fata învățătoare și băiatul croitor. Am copilărit în Cisnădie, acolo am făcut și școala. Am fost foarte bun la istorie în școală, dar mama nu m-a lăsat să mă fac profesor și bine a făcut. Mama mea nu știe carte, dar a știut ce e mai bun pentru copiii ei. Iată că am făcut croitorie, cum și-a dorit ea, și am avut tot ce mi-am dorit în viață”, povestește nea Traian.Două luni pe an merge la muncă în Germania. Banii strânși din croitorie nu-i ajung prea mult, iar cei doi copii ai săi trebuia să aibă parte de cea mai bună educație. În timpul liber, îi place să grădinărească și tocmai de aceea sâmbăta pleacă mai repede de la atelier. „De zece ani lucrez aici și două luni pe an merg la lucru în Germania, în agricultură. Cu banii ăia mi-am ținut copiii în școală. Eu am o grădină mare și solar și aici, acasă, în Cisnădie. Tocmai de aceea, sâmbăta nu prea am stare în croitorie. Mă duc repede acasă și grădinăresc”, spune croitorul.
În timpul săptămânii, treaba e treabă, așa că Traian merge dimineața devreme la atelier și pleacă seara.
„Dimineața ajung pe la 7-7:30, iar dacă am mai mult de lucru vin chiar mai devreme. Seara plec pe la 8-9. Clientela în principiu a fost făcută aici, pentru că am moștenit clienții unui prieten de-al meu care tot croitorie a avut aici înaintea mea”Clienții vin cu tot felul de probleme la el, iar vârstele lor sunt foarte variate. Nea Traian are solicitări de la liceeni, oameni mai în vârstă și un client foarte special de care vorbește zâmbind – un bătrânel de 90 de ani care mereu îi trece pragul.
„În perioada de iarnă schimb fermoare la geci, am scurtat de pantaloni, blugi...într-un timp făceam costume, dar nu merită ca timp și bani și am renunțat. În schimb, fac fuste, veste, tot felul de haine. Oamenii vin, cum să nu. Zi-noapte, am clienți de toate vârstele. De la cei mai tineri, până la un domn de 90 de ani care vine mereu la mine, în baston și-mi dă tot felul de haine să i le modific”, spune acesta.
Mașinăriile cu care se lucrează astăzi nu mai sunt la fel de bune, spune croitorul. Au piese din plastic, se strică ușor și costă și mulți bani. Pur și simplu nu merită.
„Mașinile de cusut făcute în zilele noastre sunt foarte slabe. E o mare țeapă. Eu am o mașină de cusut în vârstă de 50 de ani. De 20 de ani e la mine. Funcționează perfect. Am cumpărat altele mai actuale, nu am ce să fac cu ele. Imediat se strică”, povestește meșterul, în timp ce îmi arată mașina de cusut la care lucrează de mai bine de două decenii.

„Tinerii nu mai sunt interesați de croitorie”
Traian spune că tinerii nu mai văd în croitorie un mod de viață. Banii sunt puțini, munca e solicitantă...
„Tinerii nu mai sunt interesați de croitorie. E o meserie care a cam murit. Tinerele sunt leneșe să-și mute și nasturii mai nou. Când eram eu tânăr, era rușine pentru o fată să nu știe să coasă. Acum vin cu toții la croitor. O surpriză frumoasă am avut de curând în schimb. O fată, ceva șefă pe la o companie, s-a apucat de croitorie. A făcut un curs, mai vine, mă întreabă, îi dau sfaturi și uite-așa. Drept e că nici nu se fac bani. dacă din Germania vin cu câteva mii de Euro din două luni, din croitorie fac pe an vreo 20.000 de lei”, spune croitorul.
Chiar și așa, pentru el croitoria e totul. Nu concepe să se pensioneze prea curând și spune râzând că ar vrea să își găsească sfârșitul făcând ceea ce îi place mai mult pe lume.
„Vreau să mor la mașina de cusut. Poate vă vine să râdeți, dar un prieten din Cisnădie așa a murit. Avea mașina de cusut în casă, a muncit la ea și când s-a pus în pat odată, nu s-a mai trezit”, povestește meșterul.Traian Lazea poate fi găsit pe strada Semaforului din cartierul Vasile Aaron, la blocul 22, scara C. La parter, acolo unde sunt geamurile atelierului, trecătorii vor găsi o pancartă pe care scrie mare „Croitorie”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: vasile aaron , croitorie , Traian Lazea , Banea Traian , Pentru Sibiu , stiri sibiu , Căpitan Dumitru Croitoru
Vizualizari: 13915
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Periscop
Acum 1 oră
Excelent +1
Acum 1 oră
Bastiu
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 3 ore
Emil