Deputatul Constantin Șovăială va avea un birou parlamentar la Sibiu. Primăria intenționează să adopte o hotărâre privind repartizarea unui spațiu în acest sens. Până acum, sediile PNL din Sibiu și Mediaș figurau ca birouri parlamentare.
Imobilul identificat de autoritățile locale se află pe strada Tribunei, nr. 19.
„Prin adresa înregistrată la Primăria mun. Sibiu dl. Șovăială Constantin, în calitate de deputat din partea Partidului Național Liberal, ales în Circumscripția 34 Sibiu, la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din 11.12.2016, solicită atribuirea spațiului cu altă destinație din Sibiu, str. Tribunei, nr. 19, cu desstinația de birou parlamentar”, se menționează în raportul Direcției Patrimoniu și Cadastru anexat la proiectul de hotărâre.
Interior. FOTO: urbanasibiu.ro
Precizăm că imobilul respectiv este proprietate a Statului Român și face obiectul Constractului de concesiune încheiat în anul 2000 între municipiul Sibiu și SC Urbana, în calitate de concesionar. Cu această ocazie, Primăria va concesiona și terenul aferent spațiului, de 15 mp, cu aproape 4.200 de lei SC Urbana. Astfel, imobilul ar urma să fie transmis spre închiriere lui Șovăială, cu destinația birou parlamentar, pe durata exercitării mandatului.
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 310/2007, tariful lunar al chiriei practicat pentru astfel de spații este de 84 bani/m2 pentru suprafața locuibilă, 34 de bani pentru suprafața antreului, tindei, verandei, culoarului, bucătăriei, chicinetei, oficiului, debaralei, cămării, camerei de baie, WC; iar tariful de bază lunar al chiriei pentru curțile și grădinile aferente suprafețelor locative din municipii este de 0,04 lei/m2. Imobilul pe care îl va închiria Șovăială, dacă va fi adoptat proiectul de hotărâre, este în suprafață de 30,99 mp, organizat astfel: 27,25 mp camera; 1,64 mp hol și câte 1,05 mp pentru două wc-uri, respectiv 15,51 mp pentru terenul aferent.
Potrivit paginii deputatului Constantin Șovăială de pe site-ul Camerei Deputaților, acesta a menționat două adrese la categoria „Biroul parlamentar”: unul pe str. Nicolae Bălcescu nr. 34 și altul în Mediaș, pe str. Regele Ferdinand, nr.1. Ambele sunt adresele unde se află sediile locale ale PNL.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Camera Deputatilor , Camerei Deputaților , Constantin Șovăială , Piaţa Regele Ferdinand , Bulevardul Nicolae Bălcescu , Potrivit Hotărârii Guvernului , Șovaială Constantin , Statului Român , Partidului Național Liberal , Deputatul Constantin Șovăială , Direcţiei Patrimoniu Cultural
Vizualizari: 2321
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Gigel
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Bitt Dannman
Acum 3 ore
Adrian
Acum 3 ore
Emil