De aproape doi ani scandalurile de la Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu par să nu se mai termine.
Pe rolurile instanțelor de judecată există în prezent zeci de procese ce vizează, în diverse spețe, aspecte cu privire la cine are dreptul legal de a conduce asociația. Procesele sunt între vechea conducere - reprezentată de Pompil Varga și Robert Blaj, și noua conducere - reprezentată de Romeo Stoicescu și Viorel Păcurar. După ani de zile de tensiuni, lucrurile au devenit violente la finalul lunii ianuarie, când Romeo Stoicescu a fost bătut în plină de stradă de fiul lui Pompil Varga. Totul s-a întâmplat în noaptea zilei de 31 ianuarie, în Agnita.
Din perspectiva lui Pompil Varga, Romeo Stoicescu a fost prins ”la furat”, moment în care ar fi devenit violent și chiar ar fi amenințat că-i împușcă.
”În noaptea de 31 Ianuarie 2019, Stoicescu Romeo Constantin împreună cu Neamțu Sorin, au venit la Agnita cu scopul să fure mașina Filialei de vânătoare Agnita. Au venit pregătiți cu spray lacrimogen și cu pistol cu gloanțe de cauciuc, obiecte care au fost reținute la Poliția Agnita. Fac mențiunea că susțin că a fost “tentativă de furt” din momentul în care cele două persoane nu mai au nici măcar calitatea de membrii ai A.J.V.P.S. Sibiu, prin Hotărârea Adunării Generale a A.J.V.P.S. Sibiu din 30.05.2017, rămasă definitivă, iar Stoicescu Romeo Constantin nu mai are calitatea de angajat, respectiv de director, fiindu-i desfăcut contractul individual de muncă prin decizia nr. 21/29.10.2018, înregistrată în REVISAL.
M-am deplasat împreună cu fiul meu, membru în Comitetul Filialei Agnita, și cu un paznic de vânătoare de la această filială, după ce am fost sesizat de către un alt membru vânător care ne-a trimis o filmare cu cei doi, fiind surprinși asupra faptului. Stoicescu Romeo Constantin a folosit spray lacrimogen ca să nu ne apropiem, administrând mai multe jeturi în ochii băiatului meu, după care, dând dovadă de mare lașitate și de gravitatea gestului pe care l-a făcut, a fugit pe partea opusă a șoselei, eu observând că la un moment dat s-a împiedicat și a căzut, apoi s-a ridicat și a fugit după o rulotă care era parcată și a început să amenințe cu pistolul, strigând “nu vă apropiați că vă împușc!”. După care a fost luat în mașină de către Neamțu Sorin și au plecat. Am sunat Serviciul de urgenta 112 și am anunțat cele întâmplate.
La tot evenimentul au fost martori, pe lângă paznicul de vânătoare, și alte persoane care au trecut în acel timp pe șosea. Apoi ne-am deplasat la poliția Agnita pentru a depune plângere față de cele întâmplate, unde i-am văzut pe Stoicescu Romeo și Neamțu Sorin. Sunt convins că organele competente vor face lumină în acest caz”, a explicat pentru Turnul Sfatului, în cadrul unui interviu, Pompil Varga.
Contactat de reporterul Turnul Sfatului, Romeo Stoicescu confirmă incidentul, însă are cu totul alt punct de vedere. El spune că ziua respectivă a fost informat de către unul dintre angajații filialei că o mașină a asociației rămâne fără ITP valabil chiar începând de ziua următoare. Inițial au stabilit ca cineva să meargă de la Sibiu la Agnita să aducă mașina pentru verificarea tehnică. Persoana respectivă n-a mai putut merge, așa că au luat decizia să meargă spre seară Romeo Stoicescu, împreună cu Sorin Neamțu, după ce fac verificările de rutină pe malurile Oltului. ”Am zis că dăm câteva ture pe Olt, vedem care e situația pe ziua respectivă, iar la întoarcere venim în Sibiu prin Agnita, unde ne oprim să luăm mașina”.
Au ajuns în Agnita în jurul orei 22:00 și au găsit mașina parcată. Mașina respectivă era însă stricată și timp de vreo jumătate de oră au tot încercat să-o pornească. În acest timp nu s-au ascuns de nimeni, spune Romeo Stoicescu, pentru că nu aveau de ce, mașina e a asociației și mai fusese adusă în Sibiu, iar ei chiar aveau nevoie de sprijin să o pornească, dacă i-ar fi ajutat cineva. În timp ce foloseau niște cabluri de alimentare, pentru a porni mașina defectă cu energia bateriei de la mașina cu care au venit, au apărut Pompil Varga, alături de fiul lui și încă o persoană. Romeo Stoicescu spune că inițial au vrut să-i ignore, însă în momentul în care fiul lui Pompil Varga a pus mâna pe cablurile de alimentare i-a atras atenția că reprezintă bunuri personale și nu ale asociației aflată în dispută. De aici totul a degenerat, Romeo Stoicescu spunând că a fost lovit în cap și corp în repetate rânduri de fiul lui Pompil Varga, a căzut la pământ și a încercat să se apere cu spray-ul lacrimogen, însă în învălmășeală și sub lovituri substanța lacrimogenă a ajuns inclusiv pe el, moment în care a fugit. ”Eram plin de sânge, speriat și nici nu vedeam bine ce se întâmplă, așa că am fugit”. Ulterior el a primit îngrijiri medicale la spital și a relatat toate cele întâmplate Poliției.
Cât privește calitatea de angajat, respectiv director al AJVPS, la care Pompil Varga face referire, Romeo Stoicescu spune instanțele de judecată vor stabili de partea cui este dreptatea.
Turnul Sfatului a cerut o poziție oficială Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu cu privire la cele întâmplate.
”Este vorba despre un conflict din data de 31 ianuarie. În jurul orei 22:30, între patru bărbați a izbucnit un conflict spontan pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, conflict care a degenerat în agresiuni fizice, una dintre persoanele implicate fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale fără a rămâne internată. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 44 de ani din localitatea Cisnădie. În cauză s-au întocmit două dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, pe de o parte, iar pe de altă parte infracțiunea de amenințare”, se arată în răspunsul IPJ Sibiu.
Aceasta nu este singura situație conflictuală dintre actuala și fosta conducere a AJVPS. În urmă cu un an, Romeo Stoicescu a fost nevoit să își intre în drepturi forțat, cu sprijinul poliției. În luna decembrie Pompil Varga a încercat să intre în sediul AJVPS cu o bormașină.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Pompil Varga , Județului Sibiu , Turnul Sfatului , Robert Blaj , Asociaţia Judeţeană , scandal , Poliția Agnita , bataie , violenta fizica , Vânători Divizia , Pescarilor Sportivi Sibiu , Pentru Sibiu , Hotărârea Adunării Generale Ex , ajvps , Sorin Neamtu , Romeo Stoicescu , Stoicescu Romeo , fiul lui varga , Viorel Păcurar , Comitetul Filialei Agnita , Neamțu Sorin , Stoicescu Romeo Constantin
Vizualizari: 16567
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Cosmin
Acum 1 oră
Pastor marginas
Acum 1 oră
Pastor marginas
Acum 2 ore
BumBum
Acum 2 ore
Mioara