În perioada imediat următoare DRDP Brașov începe montarea în centrul Tălmaciului a unui semafor, aceasta fiind considerată de specialiștii instituției cea mai bună soluție pentru a scăpa de ambuteiajele care apar din cauza trecerii de pietoni.
În opinia experților CNAIR, majoritatea ambuteiajelor de pe DN 7, în zona Tălmaciu, se produc din cauza pietonilor care traversează drumul național oricând vor ei. În condiții de trafic intens, când se circulă în coloană, traversarea pietonilor ar provoca apariția ambuteiajelor. Cum au fost cele de vara trecută, când șirul de mașini se întindea pe kilometri întregi uneori. Ori, un semafor inteligent, care să prioritizeze traficul în detrimentul pietonilor, ar asigura o mai mare fluență a traficului, spun specialiștii de la drumuri.
”În perioada imediat următoare semnăm contractul. Mai trebuie să scoată autorizația de construire și poate să fie montat. Aceasta este o soluție momentană, care rezolvă problema acum. S-a avut în vedere și construcția unui pasaj pietonal, însă în acesta caz legislația este mai stufoasă iar procedurile durează mult mai mult timp. Semaforul rezolvă problema până la construcția autostrăzii care va prelua traficul”, a declarat într-un interviu acordat Turnul Sfatului, Adriana Nicula, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, cea care administrează drumurile naționale și în județul Sibiu.Surse din cadrul DRDP spun că din punct de vedere procedural construcția unui pasaj pietonal ar fi durat câțiva ani, iar la cum se prezintă configurația intersecției în zona centrală a orașului Tălmaciu, pasajul ar fi ajuns până la nivelul superior al imobilelor din vecinătate. Pe când, dacă este montat semafor, pietonii vor aștepta mai mult timp să treacă și doar periodic va fi oprit traficul pentru câteva zeci de secunde, spre deosebire de acum, când este oprit ori de câte ori vrea cineva să traverseze.
CNAIR a lansat licitația pentru acest semafor în luna decembrie a anului trecut, pentru întreaga lucrare fiind alocați aproape 90.000 de lei, fără TVA.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: trafic , Adriana Nicula , semaforului , Turnul Sfatului , CNAIR , Acstal Talmaciu , Poduri Brașov , Specialiştii Centrului Medical , Direcției Regionale Drumuri , Poliției Drumurilor Naționale
Vizualizari: 3635
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Verzii?
Acum 5 ore
Un român
Acum 5 ore
Xman
Acum 5 ore
Q
Acum 5 ore
Till Eulenspiegel