Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

FOTO Icoane vechi de sute de ani, salvate la Sibiu. „În restaurare e ca în medicină - aplicăm aceleași principii morale și etice”

FOTO Icoane vechi de sute de ani, salvate la Sibiu. „În restaurare e ca în medicină - aplicăm aceleași principii morale și etice”

O icoană ce îl întruchipează pe Sfântul Nicolae și una a Adormirii Maicii Domnului, ambele pe lemn, din secolul al XVIII-lea, sunt unele dintre cele mai vechi obiecte de cult din patrimoniul Arhiepiscopiei Sibiu. Acestea se află acum în restaurare, alături de alte câteva sute, la Centrul de restaurare al Bisericii Ortodoxe din Sibiu, care activează de aproape 10 ani și unde are loc salvarea icoanelor ce altă dată făceau parte dintr-un concept muzeal al Arhiepiscopiei Sibiului.

Curioși să vedem cum are loc procesul de conservare a unui patrimoniu la Sibiu, am fost la Centrul de restaurare al Arhiepiscopiei Sibiu (AS), unde am întâlnit-o pe Maria Modi, cea care coordonează activitatea atelierului, și pe cele trei colege ale ei, Cristina Dăneasă, Elizabeta Toader și Andrea Sîrbu în cadrul așa-numitului Departament de Valorificare, Conservare și Restaurare a Patrimoniului din cadrul AS. Toate cele patru femei fiind absolvente ale studiilor în domeniul conservării și restaurării la Universitatea din Sibiu.

Istoria muzeului Bisericii din Sibiu

Maria Modi a aflat în timpul facultății de la profesorii ei faptul că Arhiepiscopia Sibiului dispune de un patrimoniu ce ar avea nevoie urgentă de intervenție și ulterior de grijă constantă, în ceea ce privesc degradările evolutive ale acestui testament vizual strămoșesc. Astfel, în anul 2010 i-a propus mitropolitului Laurențiu Streza ideea înființării unui centru de restaurare în cadrul Arhiepiscopiei, chiar dacă toată lumea era conștientă că acest lucru înseamnă resurse umane și mai ales financiare enorme.

maria modi

Preocuparea de a strânge și a conserva valorile culturale românești, începând cu manuscrisele și cărțile vechi, s-a înfiripat de pe timpul mitropolitului Andrei Șaguna, căruia îi revine meritul pentru colecția actuală a Arhiepiscopiei Sibiului, deoarece el a deschis calea către importanța conservării și păstrării vestigiilor legate de istoria și cultura poporului român din Transilvania.

Ulterior, „pe timpul mitropolitului Miron Romanul (1874- 1898) s-a pus problema unui muzeu bisericesc la Centrul Eparhial sibian, care să cuprindă: manuscrise, cărți vechi, icoane de lemn, cruci, potire, candele etc., obiecte care să le vorbească vizitatorilor despre trecutul Bisericii Ortodoxe transilvănene din punct de vedere istoric, religios, etnografic și artistic”, scrie în lucrarea „Arhiepiscopia Sibiului – pagini de istorie”.

Colecția de obiecte bisericești a Arhiepiscopiei Sibiului a primit o formă concretă și legală, odată cu apariția Legii 63/1974, privitoare la Patrimoniul Cultural Național. La sfârșitul secolului al XX-lea, conform unei dispoziții de la Ministerul Cultelor (Oficiul Național al Patrimoniului Cultural) de a colecta din bisericile din mediul rural principalele piese de patrimoniu, deoarece icoanele pe lemn și mai târziu pe sticlă, decorau pereții interiori ai bisericilor, colecția a fost definitivată. Astfel, convins de argumentele Mariei Modi și motivat de istoricul patrimoniului bisericesc, Mitropolitul Ardealului Laurențiu Streza a susținut această idee prin înființarea unui departament specializat de conservare și restaurare și a sprijinit ulterior angajarea și colaborarea tinerilor care și-au arătat interesul pentru acest domeniu.

Sute de icoane, salvate de la degradare

Până au ajuns la echipa pe care am regăsit-o azi, au trecut prin diferite schimbări ca orice anturaj în formare, susține Maria Modi, însă momentul însemnat al grupului „a fost atunci când s-a deschis parteneriatul dintre Facultatea de Științe Socio-Umane, respectiv a Departamentului de Istorie, Patrimoniu și Teologie Protestantă cu specializările Conservare și Restaurare și Restaurarea lemnului policrom, având-o reprezentantă pe lect. univ. dr. Cristina Dăneasă, și Departamentul de Valorificare, Conservare și Restaurare al Arhiepiscopiei Sibiului, în urma căruia studenții acestor specializări au avut oportunitatea să-și formeze experiența practicii de licență și masterat pe obiectele din patrimoniul Arhiepiscopiei”. Ulterior, din primele două generații de studenți, s-au alăturat două studente, care actualmente sunt parte din echipa definitivată. Acel moment a marcat, de asemenea deschiderea atelierului către voluntariat, unde studenții au putut și pot în continuare să-și formeze practica și prin această formă legală de acumulare a experienței de restaurare. La scurt timp, sute de icoane vechi au fost salvate de la degradările evolutive.

centrul de restaurare echipa

Restaurarea, ca și medicina

„E o responsabilitate destul de mare pentru cei din restaurare atunci când pleacă de pe băncile facultății și se găsesc puși în fața obiectului de patrimoniu pentru a-l restaura, fiindcă deseori restaurarea a fost și este comparată de către specialiști cu medicina, din pricina principiilor etice și morale care stau la temelia acestei activități. Respectiv, deși noi nu ne confruntăm cu viețile sau sufletele oamenilor, suntem totuși datori să prezervăm ceea ce alții au lăsat înaintea noastră, însumate în obiectele de artă, prin diferite metode specifice domeniului nostru de activitate. Adică ne dorim în principal să le prelungim viața, să le stopăm cauzele care le pricinuiesc o daună iremediabilă și ulterior să le redăm vizibilitatea fie în cadrul cultului, fie într-un cadru muzeal, fără a le periclita integritatea”, spune Maria Modi.
Echipa atelierului a fost încă de la început dornică de a se perfecționa în acest domeniu, astfel încât s-au înscris de-a lungul timpul la mai multe cursuri de formare si atestare, dintre care merită menționat atestatul conceput de Patriarhia Română, pentru restauratorii obiectelor de cult. „Acest atestat ne-a făcut să realizăm că avem un țel comun. Lucrarea noastră finală a constat în participarea la restaurarea elementelor traforate și poleite de pe iconostasul din Paraclisierul „Sfânta Ecaterina” de la Facultatea de Teologie din București”.

„În anul 2014, după 4 ani de activitate a atelierului, odată cu apariția studenților am început să organizăm workshopuri, cu scopul de a încuraja voluntariatul tinerilor în ceea ce privește patrimoniul bisericesc mobil și imobil. Primul workshop s-a numit „Vechi biserici din sate uitate”, fiind organizat în colaborare cu arhitectul Eugen Vaida, membrul fondator al Asociației Ambulanța pentru Monumente, cu fratele său Ștefan Vaida, fondatorul Muzeul Interetnic de pe Valea Hârtibaciului și cu Asociația Dom, reprezentată de lect.univ. dr. Ioan Abrudan, în care obiectivul comun a fost cel al consolidării acoperișului bisericii din Gherdeal. A fost prima oară pentru studenți când au conștientizat biserica, precum un patrimoniu important, și nu doar ca un locaș de cult”, își amintește Maria Modi.

maria modi centrul de resturare

Cele mai vechi icoane ale Arhiepiscopiei Sibiu

Colecția actuală a Arhiepiscopiei Sibiului conține 542 de piese, din care 322 sunt icoane pe lemn și 220 icoane pe sticlă, datate cu aproximație de la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului al XIX-lea și mai sunt cuprinse și obiecte de cult, precum potire și obiecte liturgice.

În atelier, în timp ce discutăm, la mesele de alături celelalte colege lucrează cu atenție la unele dintre cele mai vechi icoane. Una este a Sfântului Nicolae. Icoana este pe lemn și înainte de a fi luată în primire era neagră – aproape că nu se deslușea nimic. Astăzi a mai rămas doar o mică suprafață de curățat, pentru ca imaginea originală să iasă în evidență în întregime. Andrea Sîrbu explică însă că mai sunt multe etape până la finalizarea restaurării. Își amintește că primul obiect pe care l-a restaurat a fost o laviță pictată, de 3 m, săsească din muzeul bisericii din Fofeldea și la care a lucrat 3 luni „zi și noapte”. În fața ei, Eliza Toader curăță icoana ce reprezintă Soborul Arhanghelilor. „Sunt în etapa de curățare. Dar fac teste în continuu, fiindcă uneori nu merge o soluție pe toată suprafața icoanei, aceasta fiind foarte mare, are diverse degradări ale stratului pictural și trebuie depusă o atenție specială în funcție de materialele care au fost folosite la constituirea originală a obiectului de patrimoniu. După această etapă o să trec la următoarea - integrarea cromatică”, explică tânăra. Primul obiect la care a lucrat când a venit la Centrul de restaurare a fost o cruce de procesiune, adusă din Poiana Sibiului: „A fost lucrarea mea de licență. Mi-a dat un pic de furcă, dar m-a ajutat să învăț multe despre restaurare”.

andrea sirbu centrul de restaurare

eliza toader centrul de restaurare

Alături de ele, Cristina Dăneasă lucrează la un tetrapod de la Toparcea. Cristina Dăneasă are experiență în restaurare pe care a acumulat-o lucrând timp de 7 ani la Complexul Național Muzeal ASTRA.

Minidepozitul Centrului de restaurare

Maria Modi ne-a invitat ulterior în minidepozitul Centrului de restaurare. Acolo, sute de icoane vechi stau aranjate pe rafturi, pe verticală sau orizontală, și așteaptă să fie restaurate. „Toate sunt inedite. Majoritatea sunt icoane de pe catapetesmele bisericilor, din pricina faptului că în satele românești a existat fenomenul înlocuirii icoanelor vechi cu altele noi, acolo unde parohiile își permiteau acest lucru”.

centrul de restaurare depozit

Aici sunt și icoane pe sticlă. „Probabil cea mai veche icoană în lucru este din 1761, de la Poiana Sibiului – și reprezintă Adormirea Maicii Domnului.

icoana veche adormirea maicii domnului

Unele icoane sunt datate și au inscripția autorului pe ea, însă de cele mai multe ori din pricina faptului că o caracteristică a artei creștine este anonimatul pictorului, s-au pierdut aceste informații Din păcate pentru multe dintre icoane nu se poate ști cu exactitate perioada când au fost pictate, deoarece nu au însemnat pe ele nici anul, nici autorul, iar pentru aceasta e nevoie de multe cercetări, ale unui istoric de artă. Echipa atelierului se bucură de sprijinul oferit în această problemă, de-a lungul timpului, de lectorul universitar dr. Ioan Abrudan, profesor de istoria artei și Iconografie al Facultății de Teologie, care prin cercetările dânsului a reușit să scoată la suprafață diferiți zugravi necunoscuți ai aceste arte străvechi”, ne mai spune Maria Modi.

Procesele restaurării

Am rugat-o pe coordonatoarea Centrului să ne explice care sunt procesele principale ale restaurării, fiind de acord cu faptul că toate etapele au importanța lor aparte și că în procesul restaurării totul decurge logic, una din alta.

„Pentru că am făcut analogia cu medicina, înainte să te apuci de o lucrare, trebuie să îi evaluezi simptomatologia și ulterior să-i dai un diagnostic. Evaluarea simptomelor unui obiect de artă presupune supunerea acestuia la o serie de investigații științifice, respectiv fizice, biologice și chimice. Investigațiile fizice ne furnizează date esențiale despre degradările din structura lemnului ce nu pot fi văzute cu ochiul liber, despre elemente metalice prezente în panou și despre pigmenții folosiți de pictorii iconari. Aceștia din urmă dau semnale radiografice specifice ce pot fi ulterior interpretate de specialiști.

Investigațiile biologice cuprind date despre identificarea esenței lemnoase și a agenților de biodegradare. Investigațiile chimice înglobează examinări microscopice, teste microchimice și teste de ardere, care au ca obiectiv dezvăluirea compoziției chimice a stratului pictural.

După analizarea simptomatologiei și atribuirea unui diagnostic concret se pornește pe drumul restaurării prin propunerea de tratament, care ar trebui sa fie aplicat obiectului de artă”.

Consolidarea suportului

icoana veche la centrul de restaurare

Primul aspect care trebuie verificat este dacă suportul este avariat sau atacat de carii. „Pot fi cazuri în care lemnul e extrem de buretos, atacul de carii a fost extrem de mare. Ulterior, ceea ce vedeți aici de tip bandaj (ne arată pe exemplul unei icoane – n.n.), este o foiță japoneză care e pusă cu un clei organic, de o concentrație minimală pentru a stopa pierderea stratul pictural care stă ridicat sau care e pulverulent. În momentul în care noi punem acest „bandaj” noi avem certitudinea că poți să întorci icoana pe față și nu îi pierzi din stratul original de pictură”.

Maria Modi continuă explicarea proceselor restaurării:

„După ce stabilizezi suportul, vine etapa de consolidare, unde din nou cu un clei organic, foarte încălzit, de data aceasta cu o concentrație mai puternică, se pensulează zona. Se folosește și o foaie de melinex, e ca un fel de celofan, însă pe o parte e lipicioasă. Partea nelipicioasă se așază pe zona afectată și ulterior cu spatula termostatată se aplatizează. Faptul că adăugăm clei pe stratul pictural fragil, ajută la redarea elasticității stratului pictural, încât acesta se va uniformiza și își va reveni la aspectul original, inițial. Uneori straturile pot să nu asculte și atunci se va insista pe etapa de consolidare, fiindcă dacă asta nu e bine făcută te vei tot întoarce la ea, pentru că nu poți să avansezi”.

centrul de restaurare spatula

centrul de restaurare maria modi

Ulterior, vine etapa de chituire, adică de pregătire pentru „etapa preferată a tuturor restauratorilor”, cea de curățare. „Presupune un fel de „alchimie”. Propriu-zis este o chimie pură, pentru că trebuie să identifici ce materiale s-au folosit ca tu să poți să folosești solvenții potriviți să cureți ceea ce este”, explică coordonatoarea atelierului.

„Deseori icoanele vechi au acest aspect brunificat care a apărut din cauza lumânărilor puse de obicei în josul icoanei și care produc fum, acesta fiind asimilat de stratul de pictură. La această icoană Eliza a lucrat enorm la ea și e una superbă. Nu se vedea aproape nimic din ea, era totul negru. Am curățat-o gradat cu mai multe soluții și am subțiat vernis-ul până ne apropiem de ceea ce este original”.

icoana veche centrul de restaurare

Probabil cineva se întreabă dacă la etapa de curățare există riscul de a șterge imaginea de pe icoană. Există, cu siguranță, ne răspund cei de la Centrul de restaurare. „La această etapă se poate exagera, pentru că este atât de satisfăcătoare etapa încât îți vine să insiști ca să vezi un pic mai multă culoare. Este etapa care are nevoie de cea mai mare grijă și atenție”, explică Maria Modi.

Restauratorul nu e pictor

Dacă icoana are o lacună foarte mare, ceea ce presupune o gaură sau o pierdere de culoare enormă, restauratorul nu are voie să o repicteze. „Dacă nu ai martor, dacă nu ai fața, noi nu avem voie să pictăm. Nu avem voie să ne identificăm cu pictorul, pentru că doar restaurăm. Însă dacă doar jumătate din față lipsește și noi putem înțelege cam pe unde ar veni conturul, atunci se poate face o integrare prin două tehnici: tratteggio și ritocco. Adică de la distanță nu te vei prinde că s-a intervenit, dar în momentul în care te apropii, se observă. Să vă arăt un exemplu”.

icoana tehnica rittocco

Foarte importante în restaurare sunt principiile, adică regulile de bază pe care se bazează activitatea unui restaurator. Câteva dintre cele mai importante ne sunt explicate:

Primul este autenticitatea. „Trebuie să gândești la o minimă intervenție asupra obiectului și obiectivul principal trebuie să fie păstrarea prin restaurare într-o măsură cât mai mare a elementelor vechi, originale”.

icoana sfantul nicolae centrul de restaurare

„Doi: materialele folosite în procesele de restaurare pentru întregirea obiectului trebuie să fie din materiale compatibile cu cele originale. Trei: orice material folosești trebuie să fie unul reversibil. Și dacă se poate, în conformitate cu materialele originale. Și atunci, nu folosim sintetic decât doar în anumite situații. Patru: nu se integrează cromatic obiectul atunci când din acesta lipsește mai mult de 50% din stratul pictural”.

Restaurarea unei icoane vechi ia „enorm de mult timp”. Și asta deoarece la un astfel de obiect de cult nu se lucrează ca într-o fabrică sau într-o corporație. „Într-o zi poți să lucrezi 8 ore, dar după aceea îți va scădea total concentrarea: ochii, pentru că focalizează același lucru, îți obosesc cumplit. Și mai e o chestie – protecția vizavi de substanțe. Solvenții folosiți în restaurare încă sunt dăunători, de aceea trebuie să avem grijă să purtăm mereu măști”.

centrul de restaurare al arhiepiscopiei

George este student și își face practica la Centrul de restaurare al Arhiepiscopiei Sibiu George este student și își face practica la Centrul de restaurare al Arhiepiscopiei Sibiu

 

Ce se întâmplă cu icoanele restaurate? Cei de la Centrul de restaurare al AS sprijină ideea de întoarcere a lor în cult, însă uneori acest lucru nu se poate. „Noi sperăm și ne pregătim pentru un spațiu expozițional. Ne apropiem de 10 ani de activitate și ne-am dori ca la un moment dat icoanele să fie expuse pentru omagierea acestui atelier”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

1 comentarii

Ștefan

Acum 4 ani

Dețin 2 icoane,peste 150 de ani,sînt negre,se distinge greu imaginea.Unde ași putea să le restaurez?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus