Spitalul de Pediatrie și Fundația Polisano s-au reunit pentru un nou proiect dedicat sibienilor. Este vorba despre „Caravana Igiena pentru Sănătate – Spitalul Copiilor” pentru care, prin intermediul Maratonului Internațional Sibiu, inițiatorii speră să strângă 58.000 de lei cu care să doteze școlile din mediul rural cu black box-uri.
Cercetările în teren, înainte de formularea proiectului, le-au demonstrat inițiatorilor că micuții nu ştiu să se spele corect pe mâini. Se spală superficial, în grabă şi fără să conştientizeze pericolele pe care le reprezintă igiena defectuoasă. Pentru a diminua cât mai mult obiceiurile proaste ale copiilor în ceea ce privește modul în care se îngrijesc de propria igienă, Spitalul de Pediatrie participă anul acesta la Maratonul Sibiului, alături de Fundația Polisano, cu un proiect dedicat copiilor din comunele județului nostru – vor să îi învețe să se spele pe mâini.
Potrivit proiectului, grupul ţintă este reprezentat de două categorii de beneficiari, respectiv 14.875 de elevi din ciclul gimnazial și 102 profesori de biologie, repartizaţi in 106 unităţi de învăţământ. Beneficiarii indirecţi sunt toate cadrele didactice din şcolile din ciclul gimnazial din judeţul Sibiu, care vor beneficia ulterior de această formare prin intermediul profesorilor de biologie şi care vor transmite mai departe atelierul de igienă copiilor în cadrul orelor de dirigenţie.
Proiectul „Caravana Igiena pentru Sănătate – Spitalul Copiilor” se referă concret la dotarea școlilor din comunele județului Sibiu cu black-box-uri care le arată copiilor când nu s-au spălat corect pe mâini. În același timp, mai mulți profesori de biologie vor fi instruiți pentru a-i putea educa pe elevi în ceea ce privește microbii și igiena.
„Avem trecut un buget de 58.000 de lei, am pus cam jumătate din black-box-urile de care avem nevoie. Minim să fie echipată fiecare comună. Avem 50 de black-box-uri în proiect şi vrem să formăm 102 profesori de biologie. Vorbim de cursuri pilot pentru acești profesori care la rândul lor vor transmite informația elevilor, dar și celorlalte cadre didactice”, explică președintele Fundației Polisano, Cătălina Costache.Nu este primul demers de acest fel al Spitalului de Pediatrie Sibiu. În primăvara anului trecut, la Primăria Municipiului Sibiu a fost demarat proiectul „Mâinile curate salvează vieți”, obiectivul principal fiind acela de a crește nivelul sănătății atât la copii cât și la adulți. La eveniment a fost prezentat pentru prima dată și black-box-ul, cutia cu ultraviolete pe care spitalul și fundația o vor cumpăra din banii de la maratonul anului 2019.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Fundaţiei Polisano , Pediatrie Sibiu , Primăria Municipiului Sibiu , Caravana Igiena , Fundația Polisano , Cătălina Costache , Maratonul Sibiului , Spitalul Copiilor Sibiu
Vizualizari: 884
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Matei
Acum 2 ore
Slanina
Acum 2 ore
S
Acum 3 ore
Parinte de la Peda