O asociație din Sibiu, care acordă asistență părinților cu copii cu deficiențe neuro-motorii, organizează o strângere de fonduri prin licitarea unor obiecte oferite de mai multe companii din oraș.
Părinții copiilor cu deficiențe neuro-motorii nu știu întotdeauna unde să apeleze sau care sunt cele mai adecvate centre pentru tratament. Astfel, de cele mai multe ori, micuții ajung foarte târziu să urmeze un tratament corespunzător și să facă o recuperare care să le fie de ajutor. În acest scop, în anul 2017 a fost creată Asociația Copil Unicat din Sibiu.
„Copiii vin din Sibiu, Focșani, Craiova, Cluj… vin de peste tot. Mi-am dorit să îi pot ajuta pe toți cei care trec prin ceea ce am trecut și eu cu copilul meu. Noi am ajuns destul de târziu la niște rezultate, pentru că nu am avut informațiile necesare. Așadar am vrut în primul rând să le ofer părinților informațiile necesare și să le arăt că există șanse de recuperare și să aibă unde să apeleze”, spune Ana Dinu, directorul asociației.Pentru ca asociația să reușească să ajute cât mai mulți copilași, este nevoie în mod constant de bani. Tocmai de aceea, la început de primăvară, reprezentanții asociației au venit cu ideea lansării unei licitații online, care să îmbine „utilul cu plăcutul” – cei care doresc să facă un gest nobil se vor alege și cu un cadou deosebit pentru cei dragi.
„Am vrut cumva să îmbinăm perioada aceasta frumoasă a anului și faptul că oamenii vor să facă diferite cadouri și dorim să le dăm oportunitatea să facă două daruri – un cadou pentru o persoană dragă și unul asociației, prin donația care se face. Am găsit mai mulți oameni dispuși să ne ofere produsele, iar noi le-am scos la licitație”, spune Ana Dinu.
Licitația se va încheia pe 8 Martie, iar cei care vor să vadă ce produse au fost scoase la licitație, pot face acest lucru pe facebook, pe pagina creată special pentru strângerea de fonduri.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Loredana Dinu , Asociația Copil Unicat
Vizualizari: 826
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Q
Acum 11 ore
Newman
Acum 12 ore
Ron
Acum 13 ore
Eu
Acum 13 ore
Emil