Directorul bazei hipice din Sibiu și cel al echipei de rugby au fost invitați la București de către ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, care a inspectat obiectivele sportive din municipiu, vineri, 22 martie. Acesta a spus că a găsit o situație bună, însă a avut și nemulțumiri.
„S-au realizat lucruri importante și benefice în ceea ce privește activitatea sportivă. Ministerul și anul trecut a alocat fonduri destul de importante pentru ceea ce înseamnă amenajarea bazelor sportive, cu precădere ne referim la bazin. Și anul acesta ne propunem să continuăm aceste investiții, atât la cluburile pe care îl avem în subordine, dar și la direcția județeană pentru tineret și sport, unde și acolo avem obiective destul de importante. Sumele nu sunt deloc mici”, a declarat ministrul la Sibiu.
Potrivit lui Matei, instituția este la etapa de analiză a cererilor pentru investiții din 20019 atât din partea cluburilor sportive, cât și a direcțiilor județene.
„Sunt și puncte care m-au nemulțumit în această vizită ca să pot spune așa. Mai avem nevoie de anumite investiții pentru finisaje în anumite baze, cum este bazinul Olimpic, avem nevoie de o refacere capitală la terenul de rugby, unde am stabilit de comun acord ca în perioada următoare domnul director să ne viziteze la București cu documente, studii și despre impactul bugetar, pentru a vedea ce putem face anul acesta pentru demararea lucrărilor”, a adăugat Bogdan Matei.Liderul PSD Sibiu, Bogdan Trif, a intervenit: „Să ne amintim că înainte de a veni noi la guvernare în Bazinul Olimpia ploua”.
În ceea ce privește baza hipică, ministrul Tineretului și Sportului a fost de acord că acolo „trebuie să investim, mai ales că suntem singurul club din România - este un lucru superb”.
„E prima dată când o vizitez și am rămas impresionat de ceea ce avem acolo. Oamenii care muncesc acolo încearcă cu eforturi deosebite să mențină ceea ce avem noi de preț. Îl aștept pe directorul clubului peste 2 săptămâni la București, astfel încât să ne așezăm și să discutăm concret pe cifre, pentru că da, acolo avem nevoie de investiții”, a spus ministrul.Întrebat despre banii pe care îi poate aloca MTS în acest an pentru infrastructura sportivă, Bogdan Matei a spus că este vorba despre suma de aproape 50 de milioane de lei la nivel național. „Cu precădere, vom face investiții majore în complexurile sportive naționale pe care le avem - zece la număr. Pentru că după ce vom finaliza procesul de descentralizare, ele vor rămâne în patrimoniul MTS”, a conchis Matei.
Precizăm că potrivit unui răspuns dat la o interpelare în Parlament, Bogdan Matei menționa că în anul 2019 MTS își propune să realizeze investiții în valoare de 63,3 milioane de lei, dintre care 57,4 milioane lei investiții în baza materială existentă în țară, aflată în patrimoniul instituțiilor subordonate și 5,9 milioane lei pentru realizarea lucrărilor „Instalație trifazică și branșamente” la stadionul Arcul de Triumf care este cuprins în programul Euro-2020.
Totodată, ministrul Tineretului și Sportului a precizat că în acest an instituția nu va derula proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 2644
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sanda Marin
Acum 2 ore
Mendeleev
Acum 2 ore
Inspiratie
Acum 3 ore
AndreiM
Acum 3 ore
Mădălina