Vineri,
15.08.2025
Cer Senin
Acum
28°C

„Dă-i de GUSTerița”. Premieră la Sibiu: O casă veche transformată în muzeu, unde copiii vor învăța să gătească

„Dă-i de GUSTerița”. Premieră la Sibiu: O casă veche transformată în muzeu, unde copiii vor învăța să gătească

„Dă-i de GUSTerița” este denumirea unui proiect inedit pe care preotul din Gușterița, Alexandru Ioniță, vrea să atragă atenția asupra cartierului în anul în care Sibiul a fost declarat regiune gastronomică europeană. „Vreau ca oamenii de aici, în primul rând copiii, să dea de gustul legumelor pe care ei să le cultive, dar totodată să descopere Gușterița și frumusețile ei”, spune preotul.

da-i de GUSTerita-1

După ce a anunțat că intenționează să repare școala din curtea bisericii din Gușterița, închisă cândva de comuniști, preotul ortodox din acest cartier vrea să înceapă în acest an un alt proiect, care să aducă vizibilitate cartierului. Este vorba despre reabilitarea unei case vechi, construită în secolul al XIX-lea, aflată pe aceeași stradă cu biserica, pe care să o transforme într-un muzeu.

„Sâmbătă începem activitatea la casa veche. De la ora 11 la ora 14 lucrăm în grădina casei vechi cu tineri și copii din Gușterița. Oricine dorește să vadă sau să afle mai multe este binevenit.

E o casă a unei familii de sibieni, pe strada Mălinului. Am observat casa anul trecut, că e una dintre cele mai vechi – are ferestrele mici, făcută din bârne, are forma pe care am recunoscut-o din Muzeul ASTRA, din secolul XIX. Am vrut să o salvez cumva, să nu se dărâme, că mai are puțin și cade. Arată așa de frumos. Am ajuns cu greu la proprietarii care nu mai locuiesc în Gușterița și au fost de acord să o dea parohiei - nu s-o doneze, dar s-o concesioneze sau în comodat, n-am făcut încă actul – și să facem din ea muzeu. Dar nu unul bibelou – să-l deschidem și să vedem cum arăta pe vremuri. Vreau să fie un muzeu viu, evident cu specificul de dinainte, dar să facem în casă și pe lângă ea activități cu copiii: ceea ce facem acum în curtea bisericii să facem acolo - activități de handmade, grădinărit, să punem ceapă, legume, să vadă și ei cum se lucrează.

casa veche va fi muzeu in Gusterita

De asta am numit proiectul mare „Dă-i de GUST” – că vrem să dăm de gustul legumelor pe care le punem în pământ, dar în același timp să descoperim frumusețea locului, căsuța aia, să descoperim frumusețea Gușteriței. Prin asta vrem să atragem puțin și privirile celor din alte zone ale orașului. Să vadă că la noi se întâmplă ceva și poate se sensibilizează cineva ca să ne ajute”, ne-a explicat părintele Ioniță.

Potrivit parohului, specialiștii de la Muzeul ASTRA s-au arătat interesați de acest proiect și sunt gata să se implice în reabilitarea casei care va deveni muzeu. Discuții au avut loc și cu viceprimarul Răzvan Pop, „care s-a arătat dornic să sprijine proiectul”.

„Mă bucur mult că Muzeul ASTRA e de acord să ne ajute. Am discutat cu dl director și cu un muzeograf care locuiește în Gușterița, Cosmin Ignat, deja am demarat discuții serioase. Ei ne oferă oameni care se pricep, logistică, arhitect, iar noi trebuie să căutăm finanțare pentru materiale și voluntari, că va fi nevoie de mână de lucru”.

casa veche va fi muzeu in Gusterita1

casa veche va fi muzeu in Gusterita3

La modul pratic, casa va atrage prin ceea ce este ea în exterior, iar în interior – prin activitățile pe care și le propune inițiatorul să aibă loc, dar nu numai: „În interior avem un cuptor de pâine, și vrem să facem pâine acolo. Există o sobă cu o hotă veche foarte interesantă, cunie se chema pe vreme care absorbea aburii deasupra unei plite mari. Acolo să facem magiun, zacuscă și copiii să vadă cum se făceau aceste lucruri. Va fi un spațiu pe care îl vom folosi noi pentru comunitate”, mai explică Alexandru Ioniță.

casa veche va fi muzeu in Gusterita5

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus