Doi dintre cei mai buni balerini ai momentului, Ovidiu Matei Iancu, prim solist al Operei Naționale din București și Ada González, solistă a Operei Naționale din București, ambii foști dansatori ai Teatrului de Balet Sibiu, vor dansa pentru publicul sibian în cadrul Galei de Balet din aprilie. Iubitorii de balet sunt așteptați duminică, 14 aprilie, la Sala Thalia, începând cu ora 19:00.
Evenimentul, ce se vrea o sărbătoare a dansului, va cuprinde pas de deux-uri și momente solo din balete celebre mult îndrăgite de public, dar și din spectacole de dans contemporan, în producția Teatrului de Balet Sibiu. Iubitorii dansului se vor putea delecta, astfel, cu momente din ”Lacul lebedelor”, ”Talisman”, ”Paparazzi”, ”La fille mal gardee”, ”Dincolo de dans”, ”Silfidele”, ”Black Out”, ”Marco Spada”, ”Corzi”, ”Corsarul”, ”Palladio”, ”Escamillo” (variație din ”Carmen”), ”Passing”, ”Coppelia” și ”Don Quixote”.
În 12, ”Freedom. Straussiana”
”Gala de Balet” nu este însă singurul spectacol pregătit de Teatrul de Balet Sibiu pentru această lună, pentru că vineri, 12 aprilie, de la ora 19, bucuria și energia dansului vor urca pe scena Sălii Thalia. Balerinii sibieni le-au pregătit pasionaților de dans ”Fredoom. Straussiana”, în coregrafia Aleishei Gardner și a lui Mihai Babușka, un spectacol de primăvară, menit să pregătească pe toată lumea sufletește pentru zilele de sărbătoare de la finalul lui aprilie.
Biletele pentru evenimentele Teatrului de Balet Sibiu pot fi achiziționate fie online, de pe kompostor.ro, fie de la parterul Casei de Cultură a Municipiului Sibiu (Parcul Tineretului, nr.1).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Parcul Tineretului , Sala Thalia , Balet Sibiu , Sălii Thalia , Ada Gonzalez , Ovidiu Matei Iancu , Aleishei Gardner , Municipiului Sibiu , Black Out , Don Quixote , Marco Spada , Operei Naționale , Mihai Babuşka
Vizualizari: 575
Ultimele comentarii
Acum 19 minute
Alte natiuni erau demult reunite - noi lucru slab
Acum 32 minute
HBomb
Acum 32 minute
Q
Acum 39 minute
Q
Acum 47 minute
Q - erau limacși