Clubul Sportiv Școlar Sibiu pregătește sportivi care aduc faimă nu numai județului Sibiu, dar și întregii țării. „Sportivi avem, dar finanțare zero”, spune directorul adjunct al instituției. Chiar dacă spune că tinerii au condiții decente de antrenamente, recunoaște că întreaga clădire a școlii, precum și terenul unde cresc viitori campioni la patinaj are nevoie de investiții uriașe pentru reabilitare – peste 1,5 milioane de lei.
Am fost astăzi la Clubul Sportiv Școlar Sibiu după ce am aflat că unele spații ale instituției au nevoie de modernizări pentru ca elevii să se poată antrena în condiții decente. Ne-am întâlnit cu directorul adjunct al instituției, Cristina Andrei, care ne-a vorbit despre condițiile actuale de antrenament ale copiilor, dar și despre ce fel de investiții are nevoie clădirea pentru a fi la standarde înalte.
Sala de gimnastică pentru fete
Clubul, subordonat Ministerului Educației
Clubul Sportiv Școlar Sibiu este o instituție publică de interes național și local, aflată în subordinea Ministerului Educației. Copiii de aici fac patinaj, înot, sărituri, gimnastică, handbal și baschet. Instituția activează în trei clădiri legate între ele: blocul administrativ, și două săli de gimnastică pentru fete și băieți.
Dintre toate, doar sala de gimnastică pentru fete se află în condiții bune, aceasta fiind reabilitată aproximativ cu 12 ani în urmă. Chiar de la intrare impresia nu este cea mai bună: tencuiala de pe fațadă se desprinde, iar ferestrele uneia dintre sălile de gimnastică sunt vechi și sugerează că iarna acestea cedează gerului.
Cristina Andrei ne însoțește în cele trei clădiri.
„Sala de gimnastică fete a fost reparată acum vreo 10-12 ani când s-au pus și centralele. Aici stăm bine, problema e la sala pentru băieți. Aici ar mai fi nevoie de schimbat sistemul de căldură, că acesta mai întâi răcește, apoi vine căldura și au un zgomot ce deranjează la antrenament și nu e ok”.
Sala de gimnastică pentru fete
„Trebuie zugrăvit...”
Mergem în sala unde se antrenează băieții. Aici se simte un aer închis chiar dacă ferestrele trebuie schimbate. „Aici trebuie zugrăvit, pus termopane (...)”, spune directoarea adjunctă. „Calul”, „capra”, inelele, barele, saltelele - toate par înghesuite, iar prezența unui afiș cu imaginea campionului european și a vicecampionului olimpic Marian Drăgulescu sugerează dorința tinerilor sibieni de a atinge performanțe la nivel înalt.
O confirmă și Cristina Andrei: „Rezultate tot timpul am avut - campion național, calificări la europene, mondiale. Acum 2 ani Andrei Munteanu a devenit campion european la seniori la gimnastică, apoi calificat la mondiale. Avem și la juniori campioni naționali, locul I pe echipe, deci stăm foarte bine. Și baschetul și patinajul sunt secții cu renume pentru noi - acum suntem pe locul 4 la turneul final de baschet, suntem campioni naționali cu echipa, avem șase campioni la individuale, avem o sportivă calificată la Jocurile Olimpice la Tineret în ianuarie. Sportivi am aveam, dar finanțare zero. Nu avem buget”.
Buget de 3 ori mai mic
Bugetul competițional al instituției este de aproximativ 320.000 de lei anual, bani care vin de la Ministerul Educației. Suma este mai mult decât insuficientă, spune conducerea instituției, iar acest lucru o determină să caute bani la sponsori: „Nu e suficientă suma, ne trebuie triplu – eu nu le mai dau o tabără, un echipament, materiale sportive, nimic. Chiar strict competiții și acolo unde trebuie să mergem, un număr tot mai puțini de sportivi, pentru că nu putem cheltui tot bugetul în jumătate de an”, explică directoarea adjunctă.
Potrivit Cristinei Andrei, ultimele investiții care s-au făcut la Clubul Sportiv Școlar Sibiu au fost anul trecut și s-au ridicat aproape la 100.000 de lei la sala de jocuri, acolo unde se joacă baschet și volei.
Astăzi, e nevoie de intervenții la sala de gimnastică băieți, la terenul pe care se antrenează actualii și viitorii campioni la patinaj, unde e necesară reabilitarea pistei, dar și a sistemului de iluminat, pecum și la sistemul de încălzire al instituției care este vechi. Fațada și acoperișul au nevoie și ele de intervenții.
Conform estimărilor „pentru o funcționare normală a întregii instituții este nevoie de aproximativ 15 miliarde de lei (1,5 milioane de lei noi – n.n.)”.
De săptămâna viitoare încep competițiile naționale școlare la gimnastică. Din partea Clubului Sportiv Școlar Sibiu vor participa câte două echipe a câte 16-17 copii-juniori, fete și băieți.
În total, în școala sportivă sunt 860 de elevi de la 6 până la 19 ani și 33 de profesori.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Marian Drăgulescu , Jocurile Olimpice , ministerul Educatiei , Ministerului Educației Naționa , Clubul Sportiv Şcolar Sibiu , Centrul Sportiv Școlar Sibiu , Potrivit Cristinei Andrei , Clubului Sportiv Şcolar Sibiu , Cristina Andrei , Andrei Munteanu
Vizualizari: 5166
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Xxx
Acum 1 oră
Xxx
Acum 1 oră
Kokos
Acum 2 ore
X-ulescu
Acum 2 ore
Nobody