Municipalitatea a votat în ședință de consiliu local numărul total de burse pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat din municipiul Sibiu, pentru 2019. Este vorba de aproape 10.000 astfel de recompense.
Primăria a decis să acorde semestrul acesta 9.352 de burse elevilor cu rezultate deosebite la învățătură sau cu nevoi financiare speciale, se arată în raportul emis de Primăria Municipiului Sibiu, după ce au fost centralizate toate cererile venite de la unitățile de învățământ.
Potrivit raportului, pentru semestrul al II-lea al anului școlar 2018-2019, unitățile școlare au trimis 56 de solicitări pentru burse de performanță, 6.940 pentru burse de merit, 89 pentru burse de studiu și 1.640 de solicitări pentru burse de ajutor social, așadar un total de 8.725 de solicitări. Totuși, municipalitatea a decis să crească acest număr.
„Analizând suma alocată prin bugetul Consiliului local cu destinația – Burse – și față de împrejurarea că acordarea burselor reprezintă o formă de sprijin material, vizând atât protecția socială, cât și stimularea elevilor care obțin rezultate foarte bune la învățătură și disciplină, propunem pentru anul 2019 acordarea unui număr de 9.352 de burse, față de 8.725 de burse solicitate”, se arată în raportul municipalității.Bursele vor fi acordate din bugetul local al Municipiului Sibiu, având o valoare totală de 2.943.794 lei.
Astfel, conform hotărârii de CL, vor fi acordate burse elevilor sibieni, după cum urmează:
- Bursă de performanță 100 de lei
- Bursă de merit 70 de lei
- Bursă de studiu 50 de lei
- Bursă de ajutor social 50 de lei
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1354
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Periscop
Acum 7 ore
Excelent +1
Acum 7 ore
Bastiu
Acum 7 ore
Aci Duțu
Acum 8 ore
Emil