Joi,
15.04.2021
Innorat
Acum
4°C

Viorica Dăncilă spune că pe ea n-a invitat-o nimeni la Summitul de la Sibiu

Viorica Dăncilă spune că pe ea n-a invitat-o nimeni la Summitul de la Sibiu

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri că este nemulţumită de atitudinea preşedinţiei, care nu a lansat o invitaţie către premier pentru participarea la Summit-ul de la Sibiu din data de 9 mai, afirmând că acesta este de fapt mesajul transmis liderilor europeni.

"Dacă voi fi invitată, voi merge la Summit. Guvernul a asigurat din punct de vedere financiar Summitul. Mi se pare nepotrivit că tocmai cei care au muncit atât pentru România, care au făcut atâtea lucrări nu au fost invitaţi la Summit", a declarat Viorica Dăncilă, la Dâmboviţa.

"Când am vorbit la Ateneu eu am adresat un mesaj de unitate, i-am dat posibilitarea preşedintelui României să vorbească, penru că eu am crezut că trebuie să existe consens pe perioadă Preşedinţiei române a Consiliului UE.Nu am fost invitată (n.r.: La Sibiu). Gândiţi-vă că vin toţi liderii europeni. E un mesaj pe care îl vom da pentru întreaga Europă. Cum putem vorbi de unitate când premierul României nu este prezent pentru a putea vorbi despre realizări şi agenda 2019-2024", a mai spus premierul.
Summitul şefilor de stat sau de guvern din UE, care va avea loc pe 9 mai la Sibiu, este cel mai aşteptat eveniment politic european în perioada deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE. În acest context, liderii europeni vor discuta despre noua agendă a UE pentru 2019-2024.

Summitul informal al şefilor de stat sau de guvern din UE va fi găzduit de preşedintele Klaus Iohannis iar preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, va prezida reuniunea. La eveniment vor participa lideri din 27 de state membre UE, preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani.

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

21 comentarii

miki maus

Acum 1 an

Daca vine cineva de la PSD s-ar putea lasa cu proteste din partea sibienilor.
Raspunde

Bogdan

Acum 1 an

Hai ca te invit eu sa nu mai fi suparata
Raspunde

sibian

Acum 1 an

asa mult o sa ne lipseasca tuta , ca cuiele in talpa.
Raspunde

#dt

Acum 1 an

pai ce sa cauti tu veorica la sibiu, tu sti vreo limba ca sa poti vb cu liderii europeni? invata sa vorbesti si dupa aceea o sa primesti invitatie
Raspunde

teleormaneanul

Acum 1 an

Las ca stii tu si pt. ea!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sufana

Acum 1 an

Un sas nesimtit. Veniti, doamna, ca va tinem noi in casele noastre de sibieni adevarati, fiecare mai mare decat toate cele 6 ale lui Iohannis la un loc!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 1 an

nui nesimtit! asa e. da eu in locul lui veorika nu as veni, ...ekwi OPINIE POLITICA
Raspunde

Hawking

Acum 1 an

Mi teama ca daca vine veorica si se apropie de doamna primar Fodor universul va imploda intr-o gaura neagra. Are si materia o limita iar cele doua doamne cumulate o depasesc.
Raspunde

Adrian

Acum 1 an

Cine e Viorica Dancila?
Raspunde

Johny Beep

Acum 1 an

Pai nu se discuta retete de gogonele si nu-i nici cenaclu PSD organizat pe undeva pe la protectia copilului din Teleorman sau la portile vreunui penitenciar.
Raspunde

Ion Truth

Acum 1 an

Aveti grija... acum PSD se victimizeaza si fac pe mieii, ca vin alegerile. Incearca sa determine lumea sa nu participe, sa stea acasa, nu fac valuri. Luati aminte la Tariceanu... alta lichea care face pe nevinovatul de ceva vreme, cu gandul la presendentie si la europarlamentare, bineinteles... le tremura chilotii acestor lichele penale acum. Asa ca, nu uitati sa va prezentati la vot, ca altfel n-am facut nimic... daca reusesc sa va prosteasca iar cu "linistea" si victimizarile.
Raspunde

Eu

Acum 1 an

Ce sa caute la Sibiu? A facut destul de ras Romania pe unde a fost. Sa stea acolo cu fratii ei de temnita...
Raspunde

Mariana

Acum 1 an

Sa vezi și tu cum e să fii în offside !
Raspunde

sibian

Acum 1 an

daca vine dancila, va trebuii sa o huiduim, iar raspunsul dansei va fii ca noi huiduim europa, mai bine sa stea acolo !!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ion Mosu

Acum 1 an

Un summit făcut de senilii Europei pt ghioceii ofiliți din România Manea occidentală pt urechi "educate" românești Punct
Raspunde

Omg

Acum 1 an

Moșule, fa-ti un control, ești total incoerent!
Raspunde

mioritza

Acum 1 an

Doamna Dăncilă prezidează Consiliul Uniunii Europene (acolo unde merg miniştrii), în timp ce Preşedintele Iohannis prezidează Consiliul European, care este altă instituţie. Deci, sunt două instituţii cu atribuţiuni total diferite. Conform Tratatului de la Lisabona fiecare stat membru are UN SINGUR loc în Consiliul European, loc care este rezervat aceluia care prin Constituţia naţională are mandat de reprezentare a ţării, în cazul nostru Preşedintele Iohannis. Doamna Dăncilă NU VA PUTEA FI invitată la lucrările Consiliului European (vezi Tratatul de la Lisabona), dar va putea fi invitată la recepţie şi prezentată de preşedinte, cu un scurt laudatio, celorlalţi membri ai Consiliului European
Raspunde

uaskinski aiurel

Acum 1 an

ok, toata lumea a priceput cum e cu invitatia si ca Veorika Docila nu are ce cauta la Sibiu nici acu' nici alta data. problema e cum o facem pe Duamna sa inteleaga si ea ?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Val jan

Acum 1 an

MARGINALIZARI ! USOR DE FACUT DAR CINE PIERDE TOT EL TOVUL INVATATOR NU PROFESOR ....sIBIU SPUNETI VOI , A BUNELOR MANIERE DAR ASTA ARE MANIERE ....TOTUL DE BEOF hA HAHHA
Raspunde

Ion Mosu

Acum 1 an

Amice omg sau ong , whatever...satira e pt oameni inteligenți, categorie din care sigur nu faci parte.pusi
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus