Vineri,
02.12.2022
Partial Noros
Acum
4°C

Modernizarea stadionului mai are o nouă ”etapă I”. Primăria licitează acum gazonul

Modernizarea stadionului mai are o nouă ”etapă I”. Primăria licitează acum gazonul

După o primă ”etapă I” de reabilitare a stadionului municipal, încheiată fără ca obiectivul să fie pe deplin funcțional, și înainte de lansarea marelui contract de extindere și modernizare, administrația locală a lansat o nouă licitație ”intermediară”, pentru realizarea suprafeței de joc.

”Obiectul prezentei achiziții îl constituie contractarea execuției lucrărilor, în vederea modernizării suprafeței de joc a Stadionului municipal din Sibiu”, este precizat în fruntea documentației de atribuire a contractului estimat înainte de licitație la patru milioane de lei, fără TVA. Contractul, potrivit documentației publicată de Primăria Sibiu, face parte tot din ”etapa I de modernizare a stadionului municipal”. Tot în această ”etapă I” a fost cuprins și contractul în valoare de 6,93 de milioane de lei, încheiat cu sibienii de la Construcții SA, pentru mai multe lucrări de reabilitare a clădirilor, de demolare a tribunelor avariate și de înlocuire a scaunelor.

S-a schimbat beneficiarul

Important, acestea este primul contract referitor la stadion în care beneficiarul nu mai este Serviciul de administrare a domeniului public, ci Primăria Sibiu (până acum, toate lucrările au fost gestionate de Serviciu, în calitate de administrator al municipalului). Iar scopul contractului este de a menține terenul în categoria a IV-a a clasificării UEFA. ”Prin prezentul proiect se vor implementa următoarele soluții: sistem de irigare și drenaj și sistem electric de încălzire a suprafeței de joc”, se arată în documentația de atribuire a contractului. Sistemul de drenaj va asigura direcționarea surplusului de apă de pe suprafața de joc într-un bazin de retenție temporară, iar cel de irigație va asigura cantitatea optimă de apă necesară gazonului, când condițiile climatice sunt de așa natură încât această cantitate nu este asigurată. ”Sistemul de încălzire a gazonului pe perioada rece va asigura viabilitatea gazonului când temperaturile sunt scăzute”, se mai arată în caietul de sarcini.

„Laser, frate!”

Pentru realizarea obiectivelor mai sus descrise, lucrările necesare presupun decopertarea suprafeței de joc pe o adâncime de 40 de cm și compactarea terenului. Apoi vor fi amenajate sistemele de irigație și, respectiv de drenaj, care vor fi acoperite cu un strat de nisip pentru care este solicitată ”nivelarea sa cu laser”. Apoi va fi așternut și sistemul de încălzire cu materialele specifice, care va fi acoperit cu stratul pentru înrădăcinarea gazonului, strat ce ar trebui să aibă o grosime de 28,5 cm. Peste acest strat va fi așternut gazonul.

”Durata totală a execuției nu trebuie să depășească 75 de zile. Încălcarea termenelor de execuție, inclusiv a celor intermediare, atrage aplicarea de penalități potrivit contractului. Prin depunerea unei oferte ca răspuns la cerințele din prezentul caiet de sarcini , se prezumă că executantul are cunoștințe și are în vedere toate și orice reglementări aplicabile și că le-a luat în considerare la momentul depunerii ofertei sale pentru atribuirea contractului”, se arată în documentația potrivit căreia garanția solicitată pentru lucrări trebuie să fie de minim trei și de maxim cinci ani de la recepția lucrărilor.

Gazonul existent va trebui balotat și predat, alături de pământul vegetal, Serviciului de administrare a spațiilor verzi din subordinea Primăriei Sibiu.

Valoarea estimată a contractului este 4.011.390 de lei, fără TVA. Firmele interesate de acest contract pot depune o ofertă în ziua de 18 iunie 2019, cel mai târziu. Potrivit estimărilor Primăriei Sibiu, evaluarea ofertele depuse în cadrul procedurii va fi finalizată, cel mai târziu, la jumătatea lunii octombrie anul acesta. După această evaluare ar urma atribuirea contractului (fază care poate fi contestată) și, mai apoi, semnarea contractului, emiterea ordinului de începere a lucrărilor și, în cele din urmă, demararea lucrărilor.

Planurile administrației locale anunțate în primăvara anului trecut prevăd lansarea unui nou mare contract, cu o valoare estimată la 17 milioane de euro, prin care stadionul municipal să fie modernizat și extins la o capacitate de 19.000 de locuri.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

dancp2

Acum 3 ani

etapa 1 locuri stadion,renovare etapa 2 gazon etapa 3 declaratia de SUCCESURI a primariei/fodor si rezvan/ echipa nui,suporteri Sibieni nus?NU EXISTA???????penibililor din primarie furt pe banii contribuabililor sibieni
Raspunde

Ovi

Acum 3 ani

Facem pariu ca o sa câștige Tera ?
Raspunde

ion

Acum 3 ani

voi va bateti joc de Sibieni si de jucatori.
Raspunde

kokos

Acum 3 ani

1. Sa ne explice incompetenta din fruntea primariei de ce face doar acum licitatia si nu a facut-o in iarna sau anul trecut astfel incat contractul sa fie semnat pana acum si castigatorul sa se apuce de lucru la incheierea campionatului . 2. Nu inteleg de ce evaluarea ofertelor dureaza 4 luni , oare sunt vreo 100 de oferte de evaluat? Nu cred ca vor fi mai mult de 2-3. 3. La cum sunt termenele , gazonul va fi gata la anul in vara. Rusine primaria Sibiu, rusine astrid fodor!
Raspunde

Ridichie Iglesias

Acum 3 ani

Vedeti ce administraza tovarasul presedinte de club si nu va mai mirati. Targul obor,zici ca ajungi in secolul trecut,pietele orasului care arata jalni si stadionul care e cum e. Crede-ti ca el cu plimbarita vor face ceva concret?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus