Miercuri,
09.10.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Alianța 2020 USR PLUS: cea mai buna lista de candidați

Alianța 2020 USR PLUS: cea mai buna lista de candidați

Alianța USR PLUS cu o listă completă de candidați, prezentată cu mult înaintea celorlalți, rezultată în urma alegerilor interne, la care au luat parte toți membrii celor două partide, ceea ce este o premieră pentru România și o garanție a faptului că cei care vor candida sunt acolo datorită propriilor merite.

Dacian Cioloș

„Avem obiective ambițioase, dar realiste: articularea unui proiect de dezvoltare durabilă folosind în mod eficient resursele naturale și umane pe care le are România, care să conducă la modernizarea țării, la crearea de oportunități pentru toți cei care vor o viață mai bună și la întărirea statului de drept. Mă bazez pe încrederea cetățenilor români, pe buna-credință și profesionalismul echipei din care fac parte și pe convingerea mea dintotdeauna că putem progresa numai prin muncă cinstită, viziune și determinare.”

Cristian Ghinea

Cristian Ghinea are o îndelungată experiență în domeniul politicilor europene, fiind fondator al Centrului Român de Politici Europene. A fost consilier de stat pentru afaceri europene, ministru al Fondurilor Europene în guvernul Cioloș. Agenda sa ca europarlamentar: aplicarea egală a mecanismului paneuropean anticorupție tuturor statelor membre; reformarea administrației, digitalizare și debirocratizare; strategii anti-sărăcie, abandon școlar și pentru dezvoltare rurală; susținerea parcursului european al Republicii Moldova.

Dragoș Nicolae Pîslaru

Dragoș Nicolae Pîslaru este doctor în Economie și a participat la numeroase proiecte interne și internaționale ca expert pe probleme sociale, dezvoltare rurală, politici sociale, piața forței de muncă, conducând Ministerul Muncii și Protecției Sociale după #Colectiv. Ca europarlamentar își propune să susțină alocarea de resurse pentru crearea de competențe, accesul la locuri de muncă, combaterea sărăciei, incluziunea socială, alături de consolidarea și implementarea Fondului Social European+, drepturile persoanelor cu dizabilități și dezvoltarea locurilor de muncă în mediul rural.

Clotilde Armand

Clotilde Armand este un manager de succes în domeniul giganților industriali și lucrează în proiecte de infrastructură la nivel european. Direcțiile principale de acțiune în programul său sunt: dezvoltarea infrastructurii cu sprijin comunitar, negocierea fondurilor, în special pentru autostrăzile Transilvania și Moldova, sprijin instituțional real al Europei pentru a susține redactarea caietelor de sarcini, susținerea ideii ca fondurile nefolosite, prin incapacitate guvernamentală, să se regăsească în bugetele ulterioare.

Ioan Dragoș Tudorache

Licențiat în Drept la Universitatea Al.I.Cuza din Iași, cu master în Drept European la Universitatea din Stockholm, activitatea sa profesională este strâns legată de instituții internaționale și europene (ONU, OSCE) și de procesul de preaderare a României la UE și ulterior în spațul Schengen. A coordonat numeroase proiecte și unități la nivelul instituțiilor europene (Direcția Generală Afaceri Interne și Migrație, Sistemul Informatic pentru Vize, Unitatea pentru Strategie și Coordonare Instituțională s.a.). Fost șef al Cancelariei Prim-ministrului (noiembrie 2015-septembrie 2016) și ministru de Interne (septembrie 2016-ianuarie 2017), a organizat cele mai corecte alegeri ale României și a stabilit un standard care ar trebui menținut.

Nicolae Ștefănuță

Diplomat european, Nicolae Ștefănuță reprezintă Parlamentul European la Washington, fiind primul român care asigură legătura dintre forul european și Congresul american. A lucrat la Parlamentul European din 2007, ca expert în comisiile de Agricultură și de Buget. A studiat economie, politici publice și diplomație la Washington, Viena și Timișoara. Vorbește cinci limbi străine. Prioritățile sale sunt: afirmarea drepturilor europene ale cetățenilor români; protejarea banilor de care pot beneficia românii în condițiile unor replieri ale statelor net plătitoare; securitatea, ca precondiție a prosperității, care include și conceptul de securitate climatică. Protejarea mediului este o altă prioritate, inclusă în cadrul noțiunii de securitate.

Vlad Botoș

Vlad Botoș este de zece ani manager al unor facilități de producție automobile din România și Bulgaria. Își propune să lupte pentru egalitatea deplină între membrii UE, un buget care să contribuie la reducerea decalajelor, reglementări care să țină cont de condițiile specifice ale României. Va insista ca reglementările adoptate de Parlamentul European să țină cont de condițiile specifice ale țării noastre și să obțină asistență europeană, tehnică și financiară, pentru o dezvoltare accelerată.

Ramona Victoria Strugariu

Ramona Strugariu este licențiată în drept a Universității Al. I. Cuza din Iași și are o diplomă de master în drept european. A fost manager de proiect și consilier juridic la Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare. A fost șefa de cabinet și consilierul unui eurodeputat român la Bruxelles. În Parlamentul European, va avea următoarele priorități: statul de drept, justiția, lupta anticorupție în România și în UE, independența presei, intrarea României în Schengen și susținerea ei tehnică și financiară pentru funcționarea noastră optimă în acest spațiu, mecanisme de gestiune și control pentru banii publici europeni.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus