La mai bine de 15 ani de la înființare, cea mai mare zonă industrială din județ, cea din vestul municipiului Sibiu, va avea un sistem de iluminat public.
Cu excepția unei porțiuni de aproximativ un km de pe strada Turda, Zona industrială vest a Sibiului nu are sistem de iluminat public. Prin urmare, administrația locală a ajuns la concluzia că se impune realizarea unei astfel de investiții. “Ca urmare a industrializării însemnate a Zonei industriale vest din municipiul Sibiu, este nevoie de implementarea unui sistem de iluminat public modern, cu tehnologie inteligentă, care să îmbunătățească atât condițiile de viață și de muncă a celor care își desfășoară activitatea în zona menționată, precum și condițiile de mediu, confortul vizual, siguranța circulației pietonale și rutiere. În etapa actuală, Primăria municipiului Sibiu, ca autoritate contractantă, realizează studiul de fezabilitate și proiectul tehnic într-o singură etapă, scurtând astfel timpul de implementare a proiectului în zonă, precum și stabilirea costurilor generate de investiție“, se arată în tema de proiectare pregătită de Primăria Sibiu.
Această temă de proiectare face parte din documentația de atribuire a contractului de întocmire a SF-ului, proiectului tehnic, detaliilor de execuție, obținerea avizelor necesare, dar și pentru asistența tehnică pe perioada realizării lucrărilor de execuție a viitorului sistem de iluminat public. Contractul pentru SF, proiectare și asistență are o valoare estimată la aproape 220.000 de lei, fără TVA, firmele interesate având timp până pe 19 iunie să depună oferte.
Contractul are în vedere proiectarea unui sistem de iluminat cu tehnologie LED, dar și cu un centru de telegestiune destinat monitorizării parametrilor de funcționare și stare, comenzii și controlului. Străzile avute în vedere sunt Salzburg, Monaco, Barcelona, Turda, Lyon, Europa Unită, Monaco, Munchen și Florian Rieger. Pe str. Salzburg, sistemul va fi amplasat doar pe partea aferentă municipiului Sibiu (cealaltă parte fiind pe teritoriul administrativ al comunei Cristian). Iar pe strada Turda, pe porțiunea unde există sistem de iluminat, vor fi înlocuite doar corpurile de iluminat, urmând a fi păstrați stâlpii existenți. În total, viitorul nou sistem de iluminat va avea o lungime de aproximativ zece km.
În Zona Industrială Vest – în care lucrează în jur de 25.000 de muncitori – sunt mai multe companii mari care au program de lucru inclusiv pe timpul nopții. În plus, sunt numeroase zonele în care nu există nici iluminat public, dar nu au fost amenajate nici trotuare.
Sursa foto: Google Earh
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Primăria Sibiu , Zona Industrială Vest , În Zona Industrială Vest , studiu , Educație Incluzivă , iluminat festiv , Google Earh , Pentru Sibiu , Europa Unită , Florian Rieger
Vizualizari: 1352
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Periscop
Acum 5 ore
Excelent +1
Acum 5 ore
Bastiu
Acum 5 ore
Aci Duțu
Acum 6 ore
Emil