„Sănătate pentru sate” este denumirea unui program al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Sibiului care se desfășoară cu succes de mai mulți ani, scopul căruia este să ajungă în satele unde nu ajung medicii.
Sute de persoane care locuiesc în localitățile din județele Sibiu și Brașov - care se află sub umbrela Arhiepiscopiei Sibiului (AS) - primesc servicii medicale gratuite, de la consultații oftalmologice la profilaxii dentare, prin programul ce se desfășoară la nivelul Departamentului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Sibiului și al Asociației Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS). Această activitate este susținută de Direcția de Sănătate Publică Sibiu, Facultatea de Medicină Sibiu, Centrul Mobil „Legend Optic” Sibiu, Policlinica „Polisano”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, Spitalul Militar Sibiu, Organizația Studenților Dentiști Sibiu și Societatea de Cruce Roșie Sibiu, dar și o farmacie, care, potrivit preotului Adrian Roman, consilier în Departamentul social-filantropic al AS, „oferă discret cazurilor sociale înaintate de noi medicamente la costuri minime sau gratuite”.
În cadrul acestui program se asigură asistență medicală gratuită persoanelor care locuiesc în zone defavorizate de pe raza Eparhiei. Persoanele beneficiare ale acestui program provin din localități în care nu sunt furnizate servicii medicale, adică nu există medic de familie, sau nu sunt asigurate de stat.
Pentru a înțelege mai bine ideea AS de a oferi servicii medicale în satele uitate de autoritățile statului, părintele Adrian Roman ne oferă câteva cifre. Astfel, în anul 2018 s-au realizat cinci activități:
- În 20 martie au fost susținute 2 sesiuni de profilaxie dentară adresate unui număr de 70 de copii din cadrul localităților Pelișor și Apoș;
- În 21 aprilie, 70 de persoane au beneficiat de consultații gratuite în localitate Bunești, Jud. Brașov;
- În 16 iunie, 60 de persoane au beneficiat de consultații gratuite în localitățile Mihăileni, Răvășel și Metiș, Jud. Sibiu;
- În 2 iulie, 70 de copii din localitățile Porumbacu de Jos și Scoreiu au beneficiat de profilaxie dentară;
- În 23 iulie, 140 de persoane au beneficiat de consultații gratuite în localitățile Boarta, Buia și Șura Mare, Jud. Sibiu etc.
Tipurile de servicii prestate furnizate în acest program au variat în funcție de activitatea desfășurată, precum și de disponibilitatea cadrelor medicale voluntare. S-au oferit consultații gratuite pe următoarele specializări: cardiologie, oftalmologie, optometrie, pediatrie, medicină generală, stomatologie, radiologie, chirurgie, hematologie, dermatologie și pneumologie; s-au verificat parametrii tensiunii arteriale, al colesterolului, al glicemiei și al hemoglobinei, dar s-au făcut și profilaxii dentare.
Cum sunt aleși beneficiarii
Adrian Roman explică: Inspectorii departamentului social-filantropic al Arhiepiscopiei Sibiului identifică cu ajutorul preoților protopopi sau a preoților din parohii, din județele Sibiu și Brașov, localitățile unde nu există medic de familie sau unde un procent mare din populație nu este asigurată sau nu are posibilitatea să ajungă la o clinică pentru un control de specialitate.
La începutul acestui an, reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate Sibiu au anunțat că în județul Sibiu ar exista o singură localitate în care nu funcționează un cabinet de medicină primară – comuna Brădeni. De fapt, oamenii din satele din această comună, Retiș și Țeline, au fost unii dintre cei la care au specialiștii prin intermediul programului „Sănătate pentru sate”. Liviu Modoi, primarul localității, este mulțumit de faptul că ÎPS Laurențiu Streza „binecuvântează astfel de acțiuni”.
„Nu este prima dată când reprezentanții Departamentului social vin la noi. Am colaborat și în alte împrejurări. Și in ceea ce privește prevenția, informarea și educația oferită în domeniul sănătății, cât și în ceea ce privește sprijinul material constând în alimente sau haine. Pot spune că populația nu este doar recunoscătoare, ci că a dobândit o perspectivă diferită asupra vieții lor - au primit încredere și curaj prin dragostea și atenția care le-a fost arătată și dăruită”, a spus primarul.De ce fel de specialiști au nevoie sibienii din satele din județ
Cei care derulează programul ne-au spus că în satele din județele Sibiu și Brașov e nevoie cel mai mult de medici de familie care să fie permanent în legătură cu locuitorii. „Uneori suntem obligați să ne întoarcem în aceeași zonă sau localitate, dar nu putem să oferim continuitate asistenței medicale. După încheierea unei astfel de acțiuni a programului „Sănătate pentru sate”, prin Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu și sprijinul unui sponsor cu profil farmaceutic, se oferă celor consultați sau altor beneficiari, în raport cu rețeta medicului, medicamente sau tratament gratuit sau la un preț foarte redus”, explică preotul Roman.
Biserica vrea să deschidă un cabinet medical dentar
Acesta spune că prevenția este însă foarte importantă. „Ne dorim ca până la finele anului, prin AFOS și implicarea directă a unui medic, să deschidem și un cabinet medical dentar cu un birou sau centru de profilaxie, ambele cu profil social-medical și destinat cu prioritate copiilor. Arhiepiscopia Sibiului a amenajat acest spațiu și se lucrează la montarea aparaturii medicale și a documentelor pentru autorizare. Un proiect inedit al AFOS este Serviciul ambulanțier. Ambulanța asociației, deja omologată, așteaptă autorizarea spațiului bazei dispeceratului care este în curs de amenajare”, ne-a mai spus consilierul Departamentului social-filantropic al AS.
Consultații și asistență medicală sau de specialitate se oferă și în alte cabine medicale din spațiile Arhiepiscopiei Sibiului, cu specific de medicină generală, dentară sau de recuperare. Este vorba despre proiectul medico-social „Alinare pentru suflet și trup” – spre exemplu, Cabinetul medical de medicină de familie „Christiana” se derulează încă din anul 2007. Numai în ultima perioadă aproximativ 1500 de bolnavi au beneficiat de consultații gratuite de specialitate, tratamente gratuite, medicamente și materiale sanitare; 1.200 perfuzii cu supravegherea medicală; săptămânal, s-au efectuat 5-7 consultații/ tratamente la domiciliul bolnavilor imobilizați la pat/nedeplasabili ori cazuri de urgență.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Casei Judeţene , Sănătate Sibiu , Sănătate Publică Sibiu , Șura Mare , Laurențiu Streza , Asistenţă Socială , Arhiepiscopia Sibiului , Arhiepiscopiei Sibiului , Direcția Generală , Protecția Copilului Sibiu , Cruce Roșie Sibiu , Spitalul Militar Sibiu , Medicină Sibiu , Arhiepiscopiei Ortodoxe Române , Centrul Mobil , Adrian Roman , Patriarhia Română , Legend Optic , Departamentului Social , Program Socio , Asociației Filantropia Ortodox , Liviu Modoi
Vizualizari: 5967
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Radu Magda-Vilcea
Acum 7 ore
Ilarie
Acum 7 ore
Un sibian
Acum 7 ore
Luminița Vaida
Acum 7 ore
Ioan