Sâmbătă,
12.10.2024
Innorat
Acum
11°C

Tăriceanu: ”De când sunt în politică... nu am făcut niciodată vreo faptă legală”

Tăriceanu: ”De când sunt în politică... nu am făcut niciodată vreo faptă legală”

Călin Popescu Tăriceanu a declarat luni, în plenul Senatului, în timp ce încerca să-și convingă colegii parlamentari să respingă cererea DNA de ridicare a imunității sale, că în cei 30 de ani de carieră politică nu a făcut niciodată ”o faptă legală”.

”În cei aproape 30 de ani de când sunt în politică am fost, pe rând, deputat, ministru, prim-ministru, președinte al Senatului și nu am făcut niciodată vreo faptă legală.” - a spus Tăriceanu înainte ca senatorii să voteze secret, cu bile, cererea DNA de ridicare a imunității sale parlamentare.

Totodată, președintele ALDE le-a spus colegilor săi senatori că dosarul său penal ”îndeamnă pe alegători să nu mai aibă încredere în Parlament”.

În opinia lui Tăriceanu .. ”așa începe sfârșitul democrației”.

”Dragi colegi, din păcate, cel mai pervers efect al acestui gen de dosare este subminarea democrației în România. De ce? Pentru că acest gen de dosare îndeamnă pe alegători, pe cetățeni, să nu mai aibă încredere în Parlament, pentru că, nu-i așa, sunt toți o gașcă de corupți, Guvernul e o turmă de neputincioși, iar primarii nu fac altceva decât să-și urmărească propriile interese.

Și atunci, urmarea firească este de ce mai avem nevoie de un Parlament costisitor, când putem fi conduși de 100 de procurori vânjoși și de 200 de securiști noi care pot să-l manevreze pe președinte cum doresc. Așa începe sfârșitul democrației, iar părinții și bunicii voștri sunt convins că au văzut asta prin anii 50, iar acum probabil este rândul nostru să dăm piept cu ei.”  - a mai spus Tăriceanu.

Biroul permanent al Senatului a decis includerea pe ordinea de zi a plenului de luni a raportului Comisiei juridice privind solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul preşedintelui forului legislativ, Călin Popescu-Tăriceanu.

Tăriceanu a fost acuzat de procurorii DNA că în perioada când a fost premier ar fi primit din partea unei firme austriece aproximativ 800.000 de dolari, bani pe care i-ar fi folosit în campania electorală. În schimbul acestor bani, Tăriceanu ar fi promovat în Guvern acte favorabile firmei austriece.

Cererea procurorilor este pe masa senatorilor încă din noiembrie 2018, iar Viorica Dăncilă a afirmat recent că toate modificările legislative privind justiția vor înceta și că nu va mai promova în funcții publice oameni acuzați de corupție.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

12 comentarii

Wadim Korneliu

Acum 5 ani

Motocicleani, abramburici, olgutze, dragni, mazari, opresti, etc lista e lunga. Atata timp cat specimene de astea au un cuvant de spus in destinele tarii suntem vai de capu nostru.
Raspunde

gfdsujgfdje

Acum 5 ani

ai spus si tu odata adevarul,serpe ce esti!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

motanul garfield

Acum 5 ani

A inceput vanatoarea de vrajitoare! Dragi penelisti, nu va semnati singuri condamnarea...
Raspunde

Eu

Acum 5 ani

Calin file 7 neveste, ai spus adevarul, daca esti nevinovat lasa.te pe mana justitiei, Nu te acoperi cu imunitate!
Raspunde

?

Acum 5 ani

Daaa,justita asta,la noi in tara e independenta rau! Ia urmariti cronologia:1.alegeri,dosarul Dragnea in stand by, 2.Dragnea pierde alegerile, 3.presedintele anunta oficial la tv (inaintea justitiei),ca Dragnea va fi condamnat, 4.dupa 2 ore dupa ce a anuntat presedintele,Dragnea e intr-adevar anuntat ca a fost condamnat....Nu vi se pare un dosar comandat politic de presedinte&ai lui? Nu vi se pare ca presedintele comanda justitia? Intreb si eu ca omul,care a observat o asemenea cronologie....
Raspunde

Troglodeanu

Acum 5 ani

Individu asta ar trebui sa imparta aceeasi camera cu acolitul Dragnea. Penitenciarul sa fie in Coreea de Nord, ca aia e mintea lor.
Raspunde

Eka

Acum 5 ani

Mincinosul asta are tupeul sa sustina ca dosarele procurorilor submineaza democratia nu incercarile disperate si amorale ale majoritatii PSD, ALDE & UDMR de a opri anchetelele procurorilor. Daca dosarul e asa slab de ce sa nu ajunga pe masa unui judecator care sa isi spuna opinia , eventual sa confirme faptul ca d-ul Tariceanu e alb ca neaua? Pentru ca daca ajunge la un judecator e ca si condamnat. Aceasta forma de imunitate a parlamentarilor trebuie sa inceteze urgent. Sper ca viitorul parlament cu majoritate USR PNL sa modifice legea.
Raspunde

!?!

Acum 5 ani

Asta o spune pe fata si nu-l crede nimeni. Ce oameni.....? Se pare ca munitia data de votul din 26, s-a terminat imediat a doua zi. Era de preferat sa aflam dintr-o instanta ,,ne"vinovatia, daca nu cumva, cine se disculpa, se inculpa.
Raspunde

wick

Acum 5 ani

cuvantul pervers are un singur inteles. dar este folosit in f multe exprimari in ultimul timp...ce draq insemana efect pervers?????
Raspunde

Curba Clopot

Acum 5 ani

Acest Tariceanu are asa o inteligenta... cat sa minta si sa manipuleze, sa fure si sa ascunda si cam atat. Cam asta s-a infaptuit in Romania sub conducerea acestei tipologii de neo bolsevism cleptocratic. Nu e de mirare ca PSD si acest partid al diletantilor cu dosar epenale, ALDE fac scut impotriva justitiei si al poporului, in speranta ca uitam si ori nu mai iese lumea sa voteze si fac iar 40% datorita slugilor si furtului traditional, ori apuca sa faca scut pana scapa din incercuire, ca la Stallingrad si se indreapta cu valizele pline cu bani furati spre tarile calde. Dar nu inainte de a distruge total statul roman, ca sa nu-i mai poata urmari nimeni. E asa, o ironie a istoriei, faptul ca PSD timp de ani buni s-a ocupat cu manjirea liberalilor, iar acum, exact acei liberali manjiti se afla in ALDE, iar comunistii se bazeaza pe ei. Calai si victime, impreuna pentru a ingenunchea poporul roman si justitia lui. Parca e un film horror.
Raspunde

Eka

Acum 5 ani

O analiza frumoasa si corecta. As adauga ca inca exista in PNL persoane de aceeasi factura ca cei din ALDE.
Raspunde

Republica Teleormăneană România

Acum 5 ani

Cum ar susține persoane, mult mai educate decât mine în domeniu, acesta este un act ratat. https://ro.wikipedia.org/wiki/Act_ratat Poate domnul Motocicleanu ar trebuii să discute cinstit cu procurorii DNA pentru a-și elibera conștiința aparent încărcată! Asta în ipoteza, deloc probabilă, că are ce să încarce, pentru că majoritatea oamenilor, unii chiar de peste hotare, sunt de părere că ar fi cu ce!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus