Marţi,
08.10.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Maia Morgenstern și alte cinci personalități primesc câte o stea pe Aleea Celebrităților

Maia Morgenstern și alte cinci personalități primesc câte o stea pe Aleea Celebrităților

Gala Celebrităților 2019, care va avea loc în 22 iunie, de la ora 19:00, la Filarmonica de Stat din Sibiu, îi sărbătorește pe cei șase artiști care primesc stele pe Aleea Celebrităților, dar și personalitățile care vor fi distinse cu premii speciale.

Inspirată de celebra Walk of Fame de la Hollywood, Aleea Celebrităţilor din Sibiu este gândită ca un eveniment cultural prin care sunt sărbătoriți unii din cei mai mari creatori din lumea artelor spectacolului, iar anul acesta, îi omagiem pe Sidi Larbi Cherkaoui – coregraf, dansator, Pippo Delbono – actor, regizor, Stan Lai – dramaturg, regizor, Maia Morgenstern – actriță de film și teatru, Emmanuel Demarcy-Mota – actor, regizor, Michael Thalheimer - regizor.

Sidi Larbi Cherkaoui este director artistic la Royal Ballet Flanders și artist asociat la Sadler’s Wells, Londra, și la Théâtre National de Bretagne, Rennes. Și-a făcut debutul în coregrafie în 1999, iar de atunci a creat peste 50 de momente coregrafice care i-au adus mai multe premii internaționale. A lucrat cu teatre, opere și companii de balet celebre, lansându-și propria companie, Eastman.

Personalitate creatoare complexă, actor de teatru și de film, regizor și autor, Pippo Delbono este cunoscut, în special, pentru activitatea sa desfășurată pe scena de teatru, alături de compania care-i poartă numele, ce s-a impus în întreaga lume încă din 1987, anul înființării sale. Spectacolele semnate de el s-au jucat în peste 50 de țări, iar dintre cele mai cunoscute producții amintim Dopo la Battaglia (După bătălie), Orchidee (Orhidee), Vangelo (Evanghelie) și La Gioia (Bucuria).

Maia Morgenstern este una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe de teatru și de film, lucru pentru care a și fost onorată cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler, în Franța și Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Ofițer, în România. Printre rolurile notabile pe scenă se numără Lola Lola din „Îngerul albastru” sau Kathleen Hogan în „Park Your Car in Harvard Yard”. Ea este cunoscută publicului român mai ales pentru rolurile din filmele „Balanța”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Patul lui Procust”, „Orient Express” ori „Patimile lui Hristos”.

„Cel mai bun dramaturg și regizor de limbă chineză din lume” (BBC); „Emblematic dramaturg și regizor de limbă chineză al generației sale” (China Daily); „Regizor de top al Asiei” (Asiaweek) sunt doar câteva dintre recenziile despre regizorul și dramaturgul Stai Lai, ale cărui piese au dat o dimensiune efervescentă culturii teatrale moderne din lumea chineză.

Emmanuel Demarcy-Mota este directorul Théâtre de la Ville și directorul general al Festivalului de Toamnă de la Paris. Printre numeroasele spectacole puse în scenă de Demarcy-Mota se numără „Casimir și Caroline”, de Horváth (Théâtre de la Ville, 2010); „Victor or Power to the Children”, de Roger Vitrac (Théâtre de la Ville, 2012); „Alice et autres merveilles”, de Melquiot (2015); „Starea de asediu”, de Albert Camus (2017).

Michael Thalheimer este regizor angajat la Berliner Ensemble. Montările lui au obținut numeroase premii, printre care Premiul pentru inovare din partea postului TV 3sat, premiul Friedrich - Luft Berlin, două premii „Masca de aur” la Moscova și mai multe premii Nestroy. Multe dintre producțiile sale au fost invitate la Berliner Theatertreffen, ultima fiind „Medeea” în 2013, precum și la festivaluri internaționale.

Gala Celebrităților reprezintă o sărbătoare a excelenței în artele spectacolului. E atât un moment al premianților, cât și o bucurie sinceră a publicului care poate să aplaude la scenă deschisă creatorii actelor culturale. De la inaugurarea acestui proiect, acum șase ani, au fost acordate 38 de stele.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus