Luni,
26.09.2022
Ploi Scurte
Acum
11°C

Se caută liceeni excepționali. Pentru burse și dezvoltare personală

Se caută liceeni excepționali. Pentru burse și dezvoltare personală

O asociație caută 80 de liceeni cu performanțe deosebite pentru cea de-a șasea ediție a evenimentului Champions United, în urma căruia sunt acordate inclusiv burse celor merituoși.

Asociația 11even – din Cluj Napoca – este cea care caută 80 de liceeni cu performanțe din România pentru cea de-a șasea ediția a unuia dintre evenimentele destinate tinerilor excepționali din România, Champions United. Proiectul face parte din programul Creatori de Viitor care se va desfășura pe parcursul a șapte zile, între 2 și 8 septembrie în zona Sibiu-Brașov.

Programul Creatori de viitor este orientat pe trei direcții - implicarea tinerilor în dezvoltarea comunității în care trăiesc și conectarea acestora în proiecte pentru viitorul României (în contextul în care cei mai mulți aleg să studieze în străinătate) este prima direcție. Agregarea de idei cu impact și finanțarea acelor proiecte care pot produce o schimbare este cel de-al doilea obiectiv al programului care urmărește și sprijinirea liceenilor cu potențial prin acordarea de burse.

Selectarea liceenilor pentru a participa la tabăra din toamnă va fi gratuită, costurile cu transportul, masa, cazarea și activitățile din cadrul evenimentului fiind acoperite integral. „Nu mergem după o rețetă clasică, ci încercăm în fiecare an să vedem care sunt nevoile acestor tineri și să ne adaptăm acestora printr-o agendă dinamică, fie că a fost vorba de viziunea educației pentru următorii zece ani, competiții de proiecte sociale sau de antreprenorial social, respectiv finanțarea acestor idei”, spune Ovidiu Neamțu, inițiator al programului și director al Asociației 11even.

Cei interesați se pot înscrie până pe data de 15 iulie, iar formularul de înscriere poate fi găsit aici.

500 de elevi și zeci de mentori

Cele cinci ediții precedente ale Champions United au reunit peste 500 de liceeni din peste 50 de localități din România și Republica Moldova. Pe parcursul evenimentului, aceștia au avut ocazia să își aprofundeze pasiunile și cunoștințele cu peste 80 de mentori - profesioniști în diverse domenii. Proiectul a evoluat de la an la an, experimentând metode diverse de educare prin care ideile tinerilor să fie potențate.

 

Asociația 11even a luat naștere la Cluj-Napoca în 2012, din dorința unor oameni cu experiență în zona de business, jurnalism și organizare de evenimente, de a susține diverse cauze comunitare prin intermediul unor proiecte derulate în mai multe comunități din România.

 

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Denisa Laicauf

de Denisa Laicauf

Denisa Laicauf Reporter 0744196362

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus