Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat cu un număr record de spectatori, 123.000. În fiecare zi au fost prezenți 72.000 de participanți la cele 575 de evenimente în cele 75 de spații. Aleea Celebrităților are șase nume noi atașate și peste 1.000 de reflectoare au fost aprinse în săli.
A 26-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a reunit sub sloganul „Arta de a dărui”. Sezonul România-Franța 2019 a adus în prim-plan o prezență franceză importantă: 17 companii de teatru de renume și peste 70 de momente cheie francofone dedicate artelor spectacolului. Spectacole de teatru, dans, circ contemporan sau operă, din țări precum Japonia, China, SUA, Canada, Sultanatul Oman, Kuweit, Suedia, Grecia, Italia, Spania sau Germania, toate au făcut parte din programul FITS 2019 și au contribuit la diversitatea și multiculturalitatea evenimentului.
Artiști și invitați au fost în număr 3.300 din 73 de țări, care au prezentat în 75 de spații de joc nu mai puțin de 575 de evenimente. Numărul spectatorilor a bătut recordul de până acum, ajungând la 72.000 de participanţi zilnic, iar în ultima zi de festival au fost înregistrați 123.000 de spectatori.
„Facem o reverență locuitorilor acestui oraș, care și-au asumat că au unul din cele mai mari festivaluri din lume, că sunt demni de el și că știu să îl apere și să îl ducă mai departe cu mândrie. Este cea mai mare împlinire pe care organizatorii FITS au putut să o aibă în 26 de ani, să creeze un public extraordinar care știe să primească. Faptul că sălile au fost arhipline și că vremea ne-a permis să jucăm toate spectacolele Outdoor așa cum au fost programate este un semn de normalitate, într-o localitate mică, dar care reușește să adune într-o singură zi 123.000 de spectatori. Este recordul absolut pe care l-am bătut de-a lungul timpului. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au sprijinit acest festival, dar și tuturor celor care nu l-au sprijinit, dar care nu au pus bețe în roate. Vreau să mulțumesc tuturor partenerilor locali, naționali și internaționali. Este atât de important să fim întotdeauna pe picior de egalitate. Este, dacă vreți, o mare demonstrație că atunci când există viziune, dorință și putință există și miracol,” a declarat Constantin Chiriac, președintele FITS.Sidi Larbi Cherkaoui,coregraf și dansator, Pippo Delbono, actor și regizor, Stan Lai, dramaturg și regizor, Maia Morgenstern, actriță de film și teatru, Emmanuel Demarcy-Mota, actor și regizor, Michael Thalheimer, regizor sunt cei șase artiști care completează Aleea Celebrităților în acest an. Premiul „Virgil Flonda” i-a fost acordat lui Florin Piersic Jr., iar premiul „Iulian Vișa” a ajuns la Andrei și Andreea Grosu. Alte două premii speciale au fost oferite profesorului Noel Witts și E.S. ambasadorului Emil Hurezeanu.
În total, pentru cea de-a 26-a ediție FITS s-au folosit 1600 m³ de heliu, 26 de tone de contragreutăți, 350 de garduri metalice, 14 video proiectoare, 124 de microfoane și lavaliere sau 260 de reflectoare utilizate zilnic pentru spectacolele de stradă în timp ce pentru spectacolele Indoor s-au aprins zilnic peste 1000 de reflectoare și lumini inteligente.
Festivalul Lanternelor și muzeele digitale din Franța
În continuare, pe lângă spectacolele programate în timpul verii de TNRS, sibieni sunt așteptați și la muzeul digital care oferă acces la lucrările din 12 muzee celebre din Franța, la un spațiu de realitate virtuală unde se pot viziona cu ajutorul ochelarilor de VR. Expoziția este deschisă la Casa Artelor din Piața Mică, nr 21.Un alt eveniment important din programul FITS este expoziția chineză Lantern Festival – China în 20 de legende, care are ca subiecte elemente din cultura chineză, iar superbele lampioane vor ilumina Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului de miercuri până duminică, până în 4 august, zilnic, între orele 20:00 și 00:00.
Mai sunt puțin peste 49 de săptămâni până la ediția cu numărul 27, care va avea loc între 12 și 21 iunie 2020.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Dumbrava Sibiului , Constantin Chiriac , Piața Mică , Emil Hurezeanu , Festivalul Internațional , Festivalului Internaţional , Muzeul Național , Aleea Celebrităţilor , Iulian Vișa , Pippo Delbono , Virgil Flonda , evenimente , Veacul Luminilor , Casa Artelor , bilanțul victimelor , Emmanuel Demarcy , Florin Piersic Jr , spectatori la jazz 2015 , Promovare Spectacole , Sultanatul Oman , Sidi Larbi Cherkaoui , Michael Thalheimer , Lantern Festival , Sezonul România , Stan Lai , Festivalul Lanternelor , Andreea Grosu , Noel Witts , Maia Morgenstern
Vizualizari: 2858
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Matei
Acum 2 ore
Slanina
Acum 3 ore
S
Acum 3 ore
Parinte de la Peda