Sâmbătă,
29.01.2022
Innorat
Acum
-1°C

Organizatorii Turului Ciclist al Sibiului, despre pistele de biciclete din oraș: ,,Ne învârtim într-un cerc vicios”

Organizatorii Turului Ciclist al Sibiului, despre pistele de biciclete din oraș: ,,Ne învârtim într-un cerc vicios”

La conferința de presă dinaintea Turului Ciclist, Nicolae Ivan, președintele onorific, și Cosmin Costea,
directorul cursei, au făcut declarații despre starea pistelor și bicicliști sibieni.
Ciclismul s-a dezvoltat foarte mult în ultimul timp în Sibiu, un exemplu în acest sens dat de cei doi fiind aglomerația pistelor deja existente în oraș. Nicolae Ivan însă a ținut să facă o precizare în legătură cu aceste zone amenajate pentru bicicliști. „Sunt soluții de compromis pentru deplasarea bicicliștilor, dar acestea nu pot fi catalogate ca piste de biciclete. Există o reglementare foarte clară în care se precizează faptul că o pistă pentru un singur sens trebuie să aibă o lățime de cel puțin 1m, iar pentru dublu sens -cel puțin 2m”.
Sunt, de asemenea, zone mai prielnice pentru plimbări cu bicicleta, precum „porțiunea din pădure de 4 km, realizată în special pentru copiii care până la vârsta de 14 ani nu au voie să circule cu bicicleta pe un drum public. Am amenajat zona în așa fel încât acum în fiecare sâmbătă și duminică se adună foarte mulți oameni pentru a se bucura de acel spațiu”.
S-au înregistrat numeroase cazuri de accidente în care sunt implicați bicicliștii, cu sau fără vina lor. Având în vedere modul de amplasare, pistele reprezintă un pericol pentru aceștia. „Este important ca pistele să fie delimitate de zona de rulaj a mașinilor”. Dacă acest motiv nu era îndeajuns pentru a se crea accidente, avem și categoria bicicliștilor care nu respectă regulile. „Sunt numeroase situații în care și noi, bicicliști, nu suntem suficient de receptivi la regulile de deplasare. Putem să vorbim despre traversarea trecerilor de pietoni fără a ne da jos de pe bicicletă, ceea ce este neregulamentar”, a declarat Nicolae Ivan.
„Ne învârtim într-un cerc vicios. Noi, iubitorii de ciclism, nu ne plimbăm așa cum ne dorim pentru că nu avem pistele corespunzătoare, pe de o parte, iar pe de altă parte - pistele nu se fac poate și din cauza concepției că «oricum nu sunt mulți oameni care circulă cu bicicleta». Biciclistul este un participant la trafic cu drepturi egale față de ceilalți participanți, ceea ce înseamnă că trebuie să fim prezenți pentru ca vocea noastră să fie băgată în seamă, altfel nu suntem reprezentativi. Dacă am fi mai mulți în trafic, zi de zi, atunci cred că oamenii s-ar obișnui cu asta, iar ceilalți participanți la trafic ne-ar respecta mai mult. Consider absolut necesare ca aceste piste să fie construite, dar această necesitate trebuie susținută prin numărul de bicicliști de pe șosea. Cred că construirea unei piste conform prevederilor legale este imposibilă în acest moment în Sibiu din cauza spațiului” - Cosmin Costea a rezumat situația printr-o declarație.

Bianca Laura Lăpădat

de Bianca Laura Lăpădat

Sport, Sănătate Telefon: 0769 28 1942 E-mail: bianca[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Eddy Merckx

Acum 2 ani

Poate că ar fi mai mulți bicicliști, dacă ar exista piste mai largi și bine delimitate, dacă ele nu ar fi ocupate din loc în loc de automobiliști care nu primesc niciodată vreo sancțiune, dacă nu ar exista atâtea denivelări, capace de canal neconforme, dacă nu ar bălti de apă pistele de biciclete după fiecare ploaie, dacă nu ar fi atâția șoferi băuți. Vedeți și pe Calea Turnișorului - dar nu numai acolo- câte mașini ocupă cel puțin parțial pista de biciclete, deși au curte.
Raspunde

Hermanndorf

Acum 2 ani

Grataristii de la politia locala dorm si se scobesc unde nu straluceste soarele.
Raspunde

Nelutu

Acum 2 ani

Pistele de biciclisti ar trebui facute ca afara : jumatate de trotuar pentru pietoni jumatate pentru biciclisti . Dar ....nu mai pot lua bani pe dungile alea vopsite si numite ,,piste ".!! Totusi , biciclistii sa nu uite ca in zona centrala ,pietonala, nu au voie pe biciclete !!! Trec unii si se uita de sus la mine parca spunind : Am bicicleta , da-te la o parte ! Promovarea mersului pe jos sau cu bicicleta trebuie mai mult promovata , nu numai cind trece turul ciclist si blocind strazi . Mergeti in vest , vedeti ce putem lua bun de acolo , apoi supuneti dezbaterii publice si daca e cazul aplicati . E prea greu ? Va pot arata la cei interesati poze ce fain circula in vest masinile,alaturi biciclistii si pietonii in siguranta. Doar sa se vrea ...!
Raspunde

Transportul în comun e viitorul

Acum 2 ani

Sau mai bine ca în Olanda, unde pistele ocupă o bună parte din stradă, cu zone în care bicicleta are prioritate față de mașini (acolo MAȘINILE se strecoară printre biciclete), iar mașinile au restricție de viteză pe unele străzi (20km/h). Edilii olandezi au foarte pe față în scopul lor: să descurajeze mersul cu mașina personală. A fost foarte drastic dar a funcționat. Iar ei merg așa de prin 1970. Și în Olanda sunt trotuare pentru pietoni și pentru bicicliști, ar merge și așa.
Raspunde

alexandru

Acum 2 ani

sunt curios... "Există o reglementare foarte clară"... care reglementare? cine a dat-o? cine trebuie sa o aplice? cine trebuie sa urmareasca aplicarea ei? cine trebuie sa sanctioneze neaplicarea reglementarii... haha, sa fim seriosi... baic frendli...
Raspunde

Marcel

Acum 2 ani

Sibiul nu are piste. Pe cea spre rasinari nu ai cum sa te dai cu bicicleta pentru ca lumea iese la plimbare pe jos incolo si nu poti sa-i judeci, zona e faina si trotuar nu exista. Prin oras...ioc. Bucla Sibiu-Rasinari-Poplaca-Sibiu frecventata in weekend de sute de ciclisti e un pericol iminent pentru ca soferii sunt indisciplinati si asflatul e jalnic. Am zis-o de nenumarate ori, pana nu moare cineva nu se sesizeaza nimeni. Primaria si Consiliu, faceti ceva???
Raspunde

kuks

Acum 2 ani

Pe "pista de biciclisti" fiind, pentru a evita un accident din nou am facut pana datorita diferentei de nivel foarte mare a canalului. Asa cum scrie si mai sus degeaba dorim sa mergem cu bicicleta daca alti participant la trafic nu tin cont de acea delimitare sau cum vrem sa o numim caci numai pista de biciclisti nu este . Paguba este tot in buzunarul meu, cat mai trebuie sa induram aceste investitii fara cap?
Raspunde

Vasile

Acum 2 ani

pana la bicicleta? mare paguba, sper sa dai in judecata primaria sa iti recuperezi banii.
Raspunde

maria

Acum 2 ani

ESTE NEVOIE DISPERATA DE PISTE CA IN COPENHAGA!!!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus