Luni,
07.10.2024
Partial Noros
Acum
12°C

Premiu internațional la ULBS: „Alături de Anglia și Olanda am adus contribuții majore la schimbarea atitudinii față de natură”

Premiu internațional la ULBS: „Alături de Anglia și Olanda am adus contribuții majore la schimbarea atitudinii față de natură”

Maria-Mihaela Antofie, conf.univ., prodecan al Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului (FȘAIAPM), a fost premiată, la începutul lunii iulie, cu Diploma de Excelență pentru Europa de Vest, în educație și comunicare pentru conservarea naturii – 2019. Aceasta i-a fost oferită de Comisia pentru Comunicare și Educație a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN CEC) în cadrul Forumului Regional pentru Conservare, la Muzeul de Științe ale Naturii din Rotterdam. Turnul Sfatului a discutat cu prodecanul FȘAIAPM despre acest premiu, dar și despre importanța cunoașterii domeniului în care se implică de peste un deceniu.

Referitor la diploma obținută de profesorul sibian, precizăm că la Rotterdam a avut loc, în perioada 1-3 iulie, Forumul Regional pentru Conservare În pregătirea Congresului Mondial al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii sau IUCN. Această organizație funcționează din 1947 prin activitatea voluntară a peste 14.500 de specialiști și oameni de știință din întreaga lume. Organizația lucrează pe diferite subiecte ale conservării naturii la nivel global prin intermediul comisiilor. Una dintre acestea este Comisia pentru Comunicare și Educație, cea care a și decis să o premieze pe Maria-Mihaela Antofie de la ULBS. Comisia analizează modul în care oamenii pot fi conștientizați despre valorile naturii și felul în care aceștia pot contribui la asigurarea conservării biodiversității pe termen lung. Prin acest premiu se subliniază contribuția acțiunilor de la noi din țară pentru conservarea naturii.

Apelul privind nominalizările membrilor IUCN CEC pentru Europa de Vest a fost lansat în luna mai.

„Nominalizarea pentru România a fost motivată de implicarea în activități voluntare în cadrul CEC, participarea la prima întâlnire de la Laufen din Germania la Academia Bavareză pentru Conservare și Peisaj: ANL (martie 2012) unde au fost inițiate primele discuții ale dezvoltării unui proiect educațional. Până în 2013 ianuarie a fost depus cu succes proiectul ELENA de ANL cu parteneri din Ungaria, Georgia și România urmare acțiunilor voluntare ale membrilor Comisiei pentru Educație și Comunicare. În calitate de coordonator național am implicat Inspectoratului Școlar Județean Sibiu (Anca Voineag, Nicolae Suciu), Școala Gimnazială nr. 21, peste 21 de profesori din județul Sibiu și peste 2.500 de elevi ce au beneficiat de lecții cu animale vii. Toate școlile din județul Sibiu au primit gratuit materiale educaționale. Mai mult, organizația Milvus cu sediul în Tg. Mureș, a oferit expertiză gratuită și materiale fotografice de cea mai bună calitate cu sprijinul specialiștilor: Tibor Sos și Judith Papp. Centrul Chinologic Sibiu a asistat cu sprijinul lui Viorel Poroșanu activități specifice pentru copii. Mai mult, procesul de implementare al proiectului a continuat cu publicații științifice realizate în baza datelor colectate sistematic și standardizat la clasă. Construcția fermei de furnici a fost introdusă cu succes în lista activităților extra-curriculare naționale. Implicarea ULBS în organizarea conferinței internaționale Munții Făgăraș - un inventar spre un parc național a constituit un alt motiv important. Am moderat în aceste condiții întreaga sesiune de comunicări științifice aferente primei zile, contribuind alături de Institutul de Biologie al Academiei Române și Fundația Conservation Carpathia la succesul final al conferinței. Nu în ultimul rând am contribuit la traducerea unor clipuri ale proiectului #NatureForAll și le-am diseminat în spațiul universitar. Decizia a fost luată de un juriu internațional care pe baza unor criterii riguroase a considerat că alături de Anglia și Olanda, am adus contribuții majore la schimbarea atitudinii față de natură în spațiul universitar și cel al județului Sibiu”, ne-a explicat Maria-Mihaela Antofie modul în care a reușit să convingă juriul internațional să îi acorde distincția.

premiu ulbs Mihaela Antofie Maria-Mihaela Antofie (stânga), prodecan FȘAIAPM, ULBS

De asemenea, în cei peste 10 ani de activitate, Maria-Mihaela Antofie a fost unul dintre membrii grupului de lucru, coordonat de Stela Matioc, pentru scrierea dosarului de candidatură Sibiu - Regiune Gastronomică Europeană, dar a contribuit și la finalizarea rezoluției finale de susținere a Declarației de la Rio +20 publicată în 2012 (La Conferința de la Rio de Janeiro din iunie 2012 s-a reafirmat angajamentul politic al ţărilor participante de a favoriza o dezvoltare durabilă. Proiectul documentului final a inclus clauze precum regenerarea energiei, ajutorarea ţărilor sărace pentru o mai bună gestionare a resurselor şi a apelor şi protejarea apelor şi a oceanelor - n.n.).

Am întrebat-o pe prodecanul FȘAIAPM cum crede că stă țara noastră la capitolul conservarea naturii și în ce direcție crede că ar trebui să se lucreze mai mult.

„Stăm la fel ca multe alte țări din regiune. Este nevoie de schimbarea atitudinii de la dezinteres la aprecierea valorilor naturii. Este nevoie de a schimba modul clasic de educație a tinerei generații cu noi metode și instrumente educaționale. Este nevoie să se pătrundă cu metode de conștientizare la toate nivelurile societății noastre. Este remarcabil atunci când comunitățile locale pot să conștientizeze valoarea acestei libertăți de expresie și fără constrângeri să poată să contribuie pozitiv la protecția valorilor naturii”, ne-a răspuns conferențiarul universitar.
În ceea ce privește atitudinea generației tinere față de acest subiect, Mihael Antofie spune că aceasta reprezintă „o șansă extraordinară”.
„Tânăra generație este extrem de deschisă la nou, dorește să învețe lucruri noi, să le experimenteze. Depinde de noi! De adulții din toate sferele de acțiune să contribuim la conștientizarea valorii vieții pe Terra. Viața este un dar fragil! De la bacterii la om toate ființele sunt formate din aceleași clase de compuși organici. La nivel molecular semănăm foarte mult. Datorită biodiversității speciilor și ecosistemelor ne putem defini astăzi așa cum credem. Dar prin activități cu impact asupra mediului uităm că putem să rănim natura. Această rănire ne poate fi fatală. Nu putem merge pe o altă planetă pentru că noi suntem în armonie cu multe specii microscopice datorită cărora existăm (microbiota din interiorul si din afara organismului uman)”, subliniază reprezentanta ULBS.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus