Telefoanele sibienilor au sunat în această dimineață, specialiștii testând din nou funcținarea mesajelor de avertizare RO-ALERT.
În cursul acestei dimineți, în urma transmiterii mesajelor de avertizare RO-ALERT către populație, în mai multe zone din țară, au fost sesizate atât cazuri de primire multiplă a respectivului mesaj, cât și de modificare a textului transmis (separare cuvinte, introducerea literelor „ro” în corpul textului).
”Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vă asigură că aceste teste au rolul de a identifica eventualele erori ale sistemului care nu pot fi remediate pe timpul producerii unei situații de urgență reală”, explică autoritățile.
Perioada alocată testelor este până la data de 30 iulie, iar în cazul persistenței unor erori aceasta ar putea fi prelungită, urmând a comunica public intervalul alocat verificării Sistemului RO-ALERT.
”Suntem conștienți de disconfortul creat și ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri, însă derularea acestor teste este obligatorie având în vedere scopul pentru care a fost conceput Sistemul de avertizare RO-ALERT! Totodată, vă adresăm rugămintea de a nu apela numărul unic de urgență 112 pentru a semnala eventuale deficiențe ale Sistemului RO-ALERT. Asigurăm cetățenii că toate aspectele sesizate vor fi analizate de specialiștii angrenați în tot acest proces, urmând ca disfuncționalitățile să fie remediate în timpul cel mai scurt posibil!”, mai spun autoritățile.Dezactivarea opțiuni de primire a mesajelor pe terminalele mobile nu este recomandată, având în vedere efectele ce pot fi generate asupra vieții comunităților în cazul producerii situațiilor de urgență reale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Inspectoratul General , Nivelul de alertă maximă , The Greatest Thing , mesaje discriminatorii , stiri sibiu
Vizualizari: 1042
Ultimele comentarii
Acum 46 minute
Periscop
Acum 1 oră
Excelent +1
Acum 1 oră
Bastiu
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 2 ore
Emil