Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Caravana ”PlăteșteCâtArunci” ajunge miercuri în Șura Mare

Caravana ”PlăteșteCâtArunci” ajunge miercuri în Șura Mare

Caravana ”PlăteșteCâtArunci” ajunge miercuri, 7 august, în Șura Mare. Vino între orele 16:00 – 20:00 la intersecția străzii Principale cu Hambei, în zona  ”La Transformator” și spune-ne orice neclaritate ai legată de colectarea selectivă a deșeurilor și garantăm că vei pleca mulțumit. Taxe, pubele colorate, grafic de colectare, care se pune unde și de ce? Avem răspunsuri pe înțelesul oricui. 

În plus, roboțelul Pet-Rică abia așteaptă să se joace cu copiii, pentru care are o mulțime de cadouri și surprize.

Caravana ”PlăteșteCâtArunci” ajunge vara aceasta în toate localitățile din zona Sibiului unde se implementează colectarea selectivă a gunoiului. Venim cu răspunsuri clare la orice nelămurire ai legată de modul în care se strânge și reciclează gunoiul.

“Plătește pentru cât arunci“ este o inițiativă adoptată la nivel național cu scopul de a determina populația să colecteze selectiv deșeurile, astfel încât România să se încadreze în obligațiile pe care și le-a asumat în fața Uniunii Europene. În localitățile din Zona 1 a județului Sibiu, în urma implementării principiului “plătește pentru cât arunci“, taxa de salubritate pe care o plătește fiecare gospodărie se transformă în abonament.
În următoarele săptămâni caravana ”PlăteșteCâtArunci” va ajunge garantat în toate localitățile din zona Sibiului unde colectarea gunoiului se face selectiv. Urmărește-ne și află când sosim în vecinătatea ta!”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus