Joi,
19.09.2024
Parțial Noros
Acum
20°C

Donații pentru un tânăr de doar 20 de ani din Sibiu. O boală gravă i-ar putea lua viața

Donații pentru un tânăr de doar 20 de ani din Sibiu. O boală gravă i-ar putea lua viața

Mihai Alexandru Herberth se confruntă cu o boală agresivă care îl mistuie pe dinăuntru rapid. La doar 20 de ani, sibianul suferă de leucemie acută limfoblastică cu Celule T, o boală pe care a descoperit-o destul de rapid, dar care avansează îngrijorător de tare. Părinții lui nu au banii necesari să-i ofere tratamentul care i-ar putea salva viața.

Student la inginerie, iubitor al sportului și un tânăr cu multă energie și poftă de viață, Mihai își dorește să călătorească mult. Din nefericire, momentan acest lucru nu este posibil și s-ar putea să nu mai fie niciodată. Asta pentru că la doar 20 de ani a fost diagnosticat cu Leucemie Acută Limfoblastică cu Celule T, o boală grea, agresivă și care îl distruge rapid. Un tratament eficient, care să fie administrat acum, este așadar imperios. A aflat diagnosticul în urmă cu o lună și jumătate iar medicii spun că boala a fost găsită destul de repede. Totuși, avansează atât de repede încât chiar și așa ar putea rămâne fără timp.

„I-au ieșit niște ganglioni la gât inițial. Am început să facem analize, între timp i-a mai apărut unul la mână și am știut că nu e bine ce se întâmplă. Doctorul hematolog de la Sibiu a spus că e nevoie de biopsie pe care am trimis-o apoi în trei părți. A durat ceva până au venit rezultatele iar diagnosticul a fost crunt. E o boală agresivă, o leucemie acută, despre care medicii spun că a fost descoperită totuși din timp. Din păcate însă, ea avansează foarte repede”, spune Mihaela, mama tânărului.
mihai leucemie

În acest moment, Mihai se află la Cluj sub un tratament care are rolul de a stopa avansarea bolii. Tânărul face odată la două zile chimioterapie, dar nu este îndeajuns. Are nevoie de un transplant de celule stem. Acest transplant ar putea fi efectuat într-o clinică din Germania, iar suma pe care estimează că va trebui să o dea până la final, cu transport, transplant și alte cheltuieli este de peste 100.000 de Euro, spune mama tânărului, bani pe care nu îi are.

Pagina de donații pe Facebook: https://www.facebook.com/donate/2463656173868379/

Cei care doresc să ofere o mână de ajutor pot face acest lucru pe următoarele conturi:

CONT ÎN LEI: RO17BRDE010SV53568130100

CONT ÎN EURO: RO79BRDE010SV39245810100

Beneficiar: dna. HERBERTH MIHAELA

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus