BC CSU Sibiu a fost anunțat de către Federația Română de Baschet (FRB) despre deciziile luate în cazul celor doi sportivi: Aurelian Gavriloaia și Rolland Torok. Aurelian Gavriloaia a fost suspendat patru etape de către Consiliul Director, iar Rolland Torok a fost suspendat patru luni de Comisia de Disciplină a FRB. CSU Sibiu și-a exprimat la rândul lui opinia despre cele două cazuri și a declarat că va susține orice demers legal al sportivilor. În legătură cu Gavriloaia, clubul a decis să își spună punctul de vedere, oferind și informații despre activitatea sportivului, care a dus la aceste neînțelegeri:
„În cazul lui Aurelian Gavriloaia considerăm că acesta a depus eforturi extraordinare pentru a face față cu brio atât la nivel sportiv, cât și la nivel educațional în acest an. A avut rezultate cu echipa de club și a muncit mult pentru a-și câștiga locul în reprezentativa României. BC CSU Sibiu descurajează actele de indisciplină și suntem de acord cu nevoia unei rigori în cazul pregătirii sportivilor convocați la loturile naționale, dar apreciem faptul că există situații în care trebuie să fim flexibili, iar balanța analizei să fie una echitabilă și echidistantă. Fără a dori să îi luăm măcar 1% din culpă lui Gavriloaia, în urma ambelor situații menționate drept motive pentru excluderea sa din lot și pentru suspendarea lui din Liga Națională pentru 4 etape (”comportament inadecvat”) – după o cină și terminarea programului a cumpărat de la restaurantul hotelului câte 2 beri pentru el și colegul său de cameră și, după câteva zile de la acest moment și ca un capăt de acuzare distinct, au întârziat la micul dejun – el a fost singurul sancționat, exclus și suspendat. Mai înainte de toate, ne bucurăm pentru faptul că a reușit să termine cu succes examenul de bacalaureat, obținând o diplomă și un volum de cunoștințe care îi vor oferi o fundație pentru un nou drum pe care, la un moment dat, va trebui să meargă”, au transmis reprezentanții BC CSU Sibiu.
Rolland Torok este, în schimb, cel mai afectat dintre baschetbaliști, având o suspendare inițială de patru luni.
„În cazul lui Rolland Torok, facem în primul rând precizarea că sportivul nu a fost sub contract cu echipa noastră la data la care acesta a fost convocat oficial. Cu toate acestea, sancțiunea dictată împotriva sa defavorizează atât echipa sa actuală - BC CSU Sibiu - dar mai ales un jucător român de valoare, care a bifat în ultimii 15 ani prezențe la loturile naționale. Facem precizarea că sportivul a fost convocat oficial la lot în urma unei adrese transmise prin Whatsapp de Ioan Constantin, directorul tehnic al naționalei, pe 25 iunie – cu mai puțin de 30 de zile înainte de data convocării, așa cum prevede regulamentul - și acesta a confirmat prezența, cu rugămintea de i se oferi o învoire de o zi și jumătate, din cauza unor probleme personale. Rolland Torok și-a cumpărat pe 26 iunie, din banii săi, biletul de avion Oradea – București, care urma să ajungă în ziua de 23 iulie, ora 10:30, pe Aeroportul Henri Coandă. Sportivul nostru și-a organizat programul de presezon pentru a veni la lotul național, nefiind niciun moment vorba de un refuz! Torok i-a informat încă din acea clipă pe Claudiu Fometescu – antrenor Federal - și pe Marius Toma, managerul echipei naționale. Acesta din urmă i-a transmis lui Torok că va face vizita medicală la întoarcerea din Italia, acolo unde România a participat la un turneu amical, față de colegii săi care au susținut testele medicale pe data de 22 iulie, la București, plecând apoi spre Ploiești”, arată oficialii sibieni.
Mai mult decât atât, pe 28 iunie acesta l-a anunțat și pe antrenorul lotului, Tudor Costescu, referitor la întârzierea sa, mai spun aceștia.
„În Regulamentul RGOC al FRB, în articolul 16.6 referitor la această situație de convocare se comunică următoarele: Pentru alte situații decât cele medicale, cererea de motivare va fi analizată de către antrenorul principal împreună cu antrenorul coordonator iar decizia va fi luată imediat ce au fost informați de solicitare! În cazul lui Rolland Torok decizia a venit de-abia pe data de 22 iulie, la 21:30, atunci când Marius Toma l-a anunțat telefonic că nu mai este nevoie să vină la echipa națională și că este decizia știi tu cui. Astfel, cu câteva ore înainte de plecare, Torok a aflat că nu mai face parte din lotul antrenat de Tudor Costescu. În urma acestei decizii, Rolland Torok i-a adresat o scrisoare exclusivă președintelui FRB Horia Păun, în care a explicat cele petrecute”, au completat cei de la clubul de baschet.
BC CSU Sibiu, le-a sugerat celor de la Federație că ar putea să abordeze și altfel situația, ascultând în primul rând și opinia jucătorilor. Clubul a precizat faptul că cei doi au fost judecați în lipsă, fără a li se comunica măcar formal acuzarea, fără a li se cere o poziţie faţă de faptele de care sunt acuzaţi şi/sau eventual să li se permită justificarea acestora.
„BC CSU Sibiu va susține orice demers legal al spotivului echipei noastre, în cadrul Comisiei de Apel și ulterior, dacă se impune, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, fiind alături de el în acest moment difícil al carierei sale și înțelegându-i pe deplin dezamăgirea și frustrarea față de ceea ce i se întâmplă. Considerăm, de asemenea, că orice sancțiune, fie ea și de suspendare, ca urmare a unor disensiuni ivite la un lot național, nu poate avea repercursiuni asupra dreptului de muncă al unui sportiv, așa cum este cazul de față”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Liga Nationala , Secretarul General , Arbitraj Sportiv , Adrian Bugariu , Consiliul Director , Tudor Costescu , Horia Păun , Federaţia Română , În Regulamentul , Claudiu Fometescu , Aeroportul Henri Coandă , Departamentului Tehnic , Rolland Torok , Ioan Constantin , Marius Toma , Aurelian Gavriloaia
Vizualizari: 2204
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Unul
Acum 10 ore
Tulnicul de mucava
Acum 10 ore
Unul
Acum 10 ore
Canaris
Acum 10 ore
Olingpia Gafosdea