Vineri,
30.10.2020
Innorat
Acum
9°C

Concesionarea unui teren de peste 2 milioane de euro al Aeroportului Sibiu se amână

28 August 2019 18:30

Concesionarea unui teren de peste 2 milioane de euro al Aeroportului Sibiu se amână

Examinarea proiectului privind aprobarea unui studiu de oportunitate și a Raportului de expertiză extrajudiciară de evaluare imobiliară în vederea concesionarii prin licitație publică a unui teren aparținând Aeroportului Sibiu se amână.

Purtătoarea de cuvânt a Consiliului Județean Sibiu a confirmat pentru Turnul Sfatului că proiectul a fost retras la inițiativa celui care figurează în calitate de autor, adică a Danielei Câmpean, președintele CJ, așa cum prevedea legislația. Consilierii județeni ar urma să aprobe, la începutul ședinței de mâine, ordinea de zi fără acest punct.

Amintim că potrivit studiului de oportunitate, care urma să fie aprobat, pe terenul de peste 27.000 mp ar urma să se construiască un centru expozițional în Sibiu, dar și un incubator de afaceri. Pentru acest lucru, autoritățile județene iau în calcul concesionarea pentru o perioadă de 40 de ani a imobilului. „Redevența minimă de la care pornește licitația publică pentru concesionarea imobilului este de 110.050 euro pe an, conform studiului de oportunitate”, se menționează în proiectul de hotărâre.

Evaluarea imobiliară arată că valoarea terenului este de 2,1 milioane de euro, iar a construcției existente – de 616.735 euro.

Propunerea de concesionare a imobilului respectiv a fost vociferată încă anul trecut de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu printr-o adresă către CJ.

După apariția proiectului de hotărâre, pe internet a fost lansată o petiție împotriva acestei inițiative. Demersul este inițiat de omul de afaceri Ciprian Faraon: „Studiul de oportunitate, raportul de specialitate precum și proiectul de hotărâre limitează șansele companiilor interesate să inițieze proiecte ce țin de dezvoltarea unui sistem cargo, a unor centre de instruire pentru personalul aviației, a unor activități de mentenanță a avioanelor (având dezideratul parcării acestora în Aeroportul Internațional SIBIU)”, se arată în petiție. Petiția a fost semnată de 257 de persoane.

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor
Telefon:
0757201737

Comentarii

2 comentarii

HOP

Acum 1 an

cred cu tarie ca voi astia de vremelnic conduceti(va dati in barci )binele acestui oras veti fi intrebati .....ce ati facut ptr. salariile cu le incasati,adica cu cine ati....tinut...cu orasul,judetul,sau aia din Africa,rusine ca nu lasati dupa voi nici macar o groapa astupata !
Raspunde

Sibian SB

Acum 1 an

Hai că-i tare, se amâna. Da de ce dracu daca tot vreti un centru de afaceri in zona, nu va duceti inspre și printre cladirile si fabricile de vis-a-vis. Ca e tot langa aeroport. De ce dracu vreți sa construiti aproape pe pista? Cumpărați un teren prin zona industriala si faceti acolo ce cladiri vreti. Hotii dracului, nu va mai satura Dumnezeu de praduieli...... Iar Iordănescu, securist si turnator dovedit. Inca nu si-a dat demisia? Sa plece de urgenta și sa nu mai auzim de el.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus