Marţi,
20.04.2021
Innorat
Acum
8°C

Vicepreședintele CJ, Marcel Luca, despre proiectul controversat de la Aeroport: Această concesionare n-are nicio legătură cu dezvoltarea cargo

Vicepreședintele CJ, Marcel Luca, despre proiectul controversat de la Aeroport: Această concesionare n-are nicio legătură cu dezvoltarea cargo

Vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Luca, a ținut joi după-masă să ia cuvântul, la finalul ședinței lunare a CJ Sibiu, pentru a face câteva clarificări referitoare la proiectul de concesiune din incinta Aeroportului Sibiu care a stârnit numeroase controverse în ultima săptămână.

Declarațiile vin după ce proiectul de hotărâre în cauză, inițiat de președintele CJ, Daniela Cîmpean, a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CJ Sibiu de ieri.

”Informațiile au fost prezentate în spațiul public de către persoane care nu cunosc foarte bine despre ce este vorba și atunci s-au prezentat informații mai puțin adevărate. Toate întâlnirile și prezentările s-au făcut în cadrul unor ședințe ale CJ, cu participarea celor care au propuneri pentru dezvoltarea viitoare a aeroportului. Am văzut că toate proiectele care au fost propuse sunt niște proiecte convergente, lucruri care se pot întâmpla pe Aeroportul Sibiu fără a se crea distorsiuni și fără a se împiedica unul de altul. În legătură cu partea de cargo, n-are nicio legătură acest proiect cu această concesionare pentru că cei care au făcut propuneri, dacă vor face o dezvoltare cargo, doresc s-o facă în cu totul altă zonă a aeroportului. Aceasta din necesități economice, nu din alte motive”, a declarat Marcel Luca.
Reamintim că proiectul de hotărâre prin care Consiliul Județean propune concesionarea fostei baze de elicoptere de pe teritoriul Aeroportului Sibiu către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a fost intens contestat și chiar s-au strâns semnături pentru blocarea lui. Proteste în această direcție au venit și din zona politică locală.

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

3 comentarii

Vali

Acum 1 an

Persoanele cunosc foarte bine faptul ca Ghita Aldea vrea sa puna mana pe un teren de milioane, moca, cum s-au facut privatizarile dupa 90. Pe filiera PNL-Cazan-Iordanescu. Cantati la alta masa!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Gabytza Gabor

Acum 1 an

are dreptate dl marcel sa deie aeroportu la cei care baga banii in sibiu ce so distrat toata lumea o fost tare șod cand o pupat pe prefecta
Raspunde

Din interior

Acum 1 an

Domnul vicepresedinte are dreptate. Proiectul este o PURA AFACERE IMOBILIARA, care n-are nimic de a face cu dezvoltarea aeroportului, care se pare ca nu intereseaza deloc actuala conducere a CJ Sibiu. Luam de la Aeroport si dam domnului Iordanescu (pentru ce foloase, aici ar fi interesat de stiut). Oricine se uita pe harta (Google Maps - Satellite) vede ca este zona potrivita dezvoltarii (de catre CJ si Primaria Sibiu, nu e nevoie de alti investitori) a unui terminal cargo: aproape de platforma si pista (deci investitii mai mici in infrastructura aeroportuara), acces facil din sosea (deci investitii mai mici in infrastructura rutiera). Fara sa mai pomenim ca, pentru incubator de orice fel si spatii de expozitii in acea zona aeroportuara, este nevoie nu numai de avizul Autoritatii Aeronautice Civile Romane, ci si de o derogare sau o modificare a reglementarilor aviatiei civile romane in domeniu (vezi RACR-ZSAC), adica un grad mare de incertitudine.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus