Luni,
28.11.2022
Innorat
Acum
1°C

Bugetare participativă la Copșa Mică: Oamenii vor un oraș curat

Bugetare participativă la Copșa Mică: Oamenii vor un oraș curat

Pe modelul bugetării participative din marile orașe, primăria orașului Copșa Mică a lansat în această vară un program de finanțare nerambursabilă a microproiectelor cetățenești. Toți locuitorii care au aplicat pentru banii autorităților au declarat unanim că își doresc un oraș mai curat.

„Vrei să zugrăveşti blocul, să refaci trotuarul din faţa blocului, accesul în scara blocului, sau să pui geamuri la casa scării, să refaci un spaţiu verde etc.? Poţi să o faci prin finanţare nerambursabilă asigurată de Primăria oraşului Copşa Mică” - așa sună apelul autorităților locale, lansat la sfârșitul lunii mai către locuitori. Aceștia erau chemați să contribuie cu idei „pentru a rezolva o problemă locală a cetățenilor și una generală a orașului”.
Cei cu idei au fost așteptați la Primăria Copșa Mică pe parcursul primei luni de vară, iar pentru a depune un astfel de proiect doritorii trebuiau să îndeplinească două condiții obligatorii: impozitele să fie plătite la zi şi să asigure cofinanţarea de minimum 10% din valoarea proiectului. De asemenea, suma minimă în care trebuia să se încadreze proiectul este de 3.000 lei, iar suma maximă - de 10.000 lei.

„Primăria oraşului Copşa Mică pune la dispoziţia copşenilor o linie de finanţare pentru microproiecte cetăţeneşti din dorinţa de a implica mai mult locuitorii în gospodărirea oraşului”, a argumentat instituția lansarea acestui program.

Consilierul din cadrulPrimăriei Copșa Mică, Dan Cristea, a precizat pentru Turnul Sfatului că bugetul alocat pentru anul 2019 pentru finanțarea nerambursabilă a mitroproiectelor cetățenești este de 48.000 lei.

„Domeniile pentru care se acordă finanțare sunt: Copșa Mică - oraș verde și Copșa Mică - oraș curat. La data de 28 iunie au fost depuse, în vederea finanțării, un număr de 9 microproiecte cetățenești de interes local, toate pe domeniul Copșa Mică - oraș curat”, ne-a spus reprezentantul Primăriei Copșa Mică.
Dan Cristea ne-a mai spus că în urma evaluărilor au fost selectate spre finanțare un număr de 5 microproiecte; 3 microproiecte prin care se solicită finanțarea lucrărilor de zugrăveli exterioare a blocurilor de locuințe și 2 microproiecte prin care se solicită finanțarea construcției de căi de acces către blocurile de locuințe. Sumele solicitate spre finanțare sunt cuprinse între 8.100 și 10.000 lei.

Până acum au fost începute lucrările de construcție a trotuarului de acces și înlocuirea geamurilor de la spațiile comune, la blocul nr. 6, aleea Castanilor, urmând ca în săptămâna 2-5 septembrie 2019 să fie recepționate, a mai precizat consilierul din cadrul Primăriei Copșa Mică.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus