Magheru Cristin, pimarul comunei Cîrța, și-a dat seama cât este de important un after school pentru părinții și a hotărât să se ocupe de o asemenea instituție. A pus bazele unui after school anul trecut în luna martie, iar de atunci, localnicii comunelor din zonă se bucură de serviciile oferite de aceștia. Chiar dacă intenția primarului este una bună, nu se poate ca totul să fie roz și ca peste tot, există și unele inconveniente.
„La început a fost foarte greu, deoarece nu aveam un model prin apropiere, care să ne inspire și să ne ajute. Am trecut peste acest aspect, dar am avut un alt impediment, acela fiind profesorii. O parte dintre ei erau slab pregătiți și mulți dintre cei apți pentru acele posturi nu au dorit să lucreze la after school. Câțiva dintre ei au fost fericiți și deschiși în ceea ce privește acestă inițiativă și m-am bucurat să văd asta. Nu înțeleg de ce ne place să ne plafonăm atunci când există posibilitatea de a evolua”, Magheru Cristin spunând despre ceea ce îl nemulțumește.Lipsa voinței profesorilor pare că l-a descurajat pe acesta, dar în schimb, adevărul arată că nu a vrut să renunțe nici un moment la proiectul său. Primarul a încercat să mențină vie inițiativa și a făcut toate demersurile necesare pentru ca after school-ul să ajungă să aibă niște condiții decente.
„Am invitat oameni de afaceri pentru a vedea proiectul nostru, iar aceștia s-au declarat foarte încântați de ceea ce au găsit aici. Așa am reușit să ne câștigăm susținerea, pe lângă cea oferită de primărie. Am amenajat totul ca să fie cât mai potrivit pentru cei mici. Am ajuns la o înțelegere cu familiile din comună pentru a ne ajuta reciproc, în acest fel am ajuns să avem la cantină bucătărese din rândul familiilor copiilor”, a adăugat acesta.Primarul susține faptul că cei mici sunt viitorul și că trebuie să se investească cel mai mult în educația lor. Din acest motiv, Magheru Cristin a hotărât că un after school este cel mai bun mod de a-i aduce împreună și de a le oferi o educație la un nivel cât mai ridicat.
„Se știe că școala în mediu rural nu este la un nivel atât de ridicat. Având în vedere că sunt puțini copii în fiecare clasă, e greu să vorbim despre concurență. Dacă reușim să îi aducem în același loc, vom reuși să le ridicăm nivelul tuturor. La after school avem aproximativ 100 de copii înscriși, încercăm să facem loc pentru toți doritorii și țin să precizez că programul este gratis”, completează primarul comunei Cîrța.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mircea Cărtărescu , Modeling Cleopatra Popescu , Școala Națională , after school , exemplu , Pentru Sibiu , Magheru Cristin
Vizualizari: 4648


Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Bleahh
Acum 9 ore
Justitiarul
Acum 9 ore
Sibianul
Acum 9 ore
Hahaha
Acum 9 ore
Sibian