După 640 de zile de proteste continue în fața sediului de partid a celor de la PSD Sibiu, președintele acestei organizații susține că dialoghează tot mai des cu protestatarii. Care, potrivit lui Bogdan Trif, nu prea mai au ce protesta.
S-au împlinit 640 de zile – potrivit calculelor celor de la Vă vedem – de când în fața sediului de partid al organizației județene a PSD Sibiu, de la ora 12:00, timp de 15 minute, sibieni și nu numai protestează în tăcere. Protestele demarate de modificările aduse legilor Justiției au adoptat, de-a lungul lunilor, și alte mesaje, drept reacție la diferite acțiuni sau inacțiuni ale actualei puteri politice.
După ce – în special la început – ”dialogul” celor de la PSD cu cei care protestau în fața sediului lor a fost purtat doar prin intermediul comunicatelor de presă, în ultima perioadă au apărut și episoade de dialog față în față. Cel puțin asta susține Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu. ”Noi ne mai oprim și mai vorbim. Nu știu nici ei ce mai cer. Le-am spus și despre ordonanțele pe Justiție, că nu am dat nicio ordonanță. Am discutat și despre votul din diaspora, ați văzut, am mărit numărul zilelor de vot la trei zile, am mărit și perioada în care să se poată înscrie să voteze. Acestea erau temele pe care le tot rostogoleau ei. Le-am demontat acum și prin aceste măsuri luate în ultima perioadă”, declară Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu, totodată ministru al Turismului. Ultimul astfel de dialog, potrivit lui, a avut loc chiar la prânzul zilei de vineri. ”Probabil sunt alte interese care îi mână «în luptă»”, mai adaugă Trif.
Reacția
Motive de a protesta sunt, încă, destul de multe, dă replica Radu Vancu, cadru didactic universitar, poet, probabil cea mai cunoscută voce a comunității Vă vedem din Sibiu. ”Situația este, din păcate, altfel de cât o prezintă Bogdan Trif. Legile Justiției sunt active în forma malignă, perversă, pe care PSD a reușit să o impună. Guvernului României i s-au transmis observații și recomandări de către GRECO, dar și prin rapoartele MCV și așa mai departe. Sunt, în total, cam 40 de recomandări pentru repararea legilor Justiției și – dacă nu mă înșel – din acestea ei au implementat patru. Deci cam zece la sută. Prin urmare, chiar dacă situația pare ameliorată, în sensul că PSD scade în sondaje și că a cam abandonat cruciada asta împotriva Justiției de când Liviu Dragnea este în închisoare, de fapt aceste legi sunt încă active într-o formă perversă și care nu este specifică statului de drept. Există Secția specială de anchetare a magistraților care în continuare îi intimidează pe cei care încearcă să își facă treaba, deci suntem la fel ca și în 11 decembrie 2017, când am început protestele”, îi răspunde Radu Vancu lui Bogdan Trif.Vancu a amintit și de legislația electorală drept un alt izvor de nemulțumiri a protestatarilor. Nemulțumiri generate și de faptul că nimeni nu și-a asumat responsabilitatea pentru situația de la alegerile europarlamentare, când foarte mulți români din afara țării nu au putut să voteze din cauza proastei organizări. ”Iar acum, toată bâlbâiala aceasta cu tabletele electronice, cu numărul insuficient de secții de vot deschise pentru cei din diaspora. Acesta este un alt motiv pentru care protestăm: vrem să ne asigurăm că toți cetățenii care vor dori să voteze vor putea să voteze”, mai spune Radu Vancu.
Foto: arhiva TS
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: PSD , Guvernului României , Radu Vancu , Liviu Dragnea , Bogdan Trif , Sediul Continental Sibiu , legile justitiei , Vă vedem din Sibiu , Pentru Sibiu , Există Secția , proteste
Vizualizari: 4726
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Emil
Acum 7 ore
Eu
Acum 7 ore
Dorina
Acum 7 ore
Aurel Metrescu