Miercuri,
16.10.2024
Innorat
Acum
8°C

PNL depune astăzi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă

PNL depune astăzi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă

Liberalii depun astăzi moţiunea de cenzură la Parlament, a anunţat Ludovic Orban. Liderul PNL a precizat că Opoziţia a strâns 237 de semnături, inclusiv de la parlamentari ai PSD, în condiţiile în care pentru demiterea Guvernului sunt necesare 233 de voturi, informează Medafax. Toţi cei 237 de parlamentari care au semnat moţiunea de cenzură iniţiată de PNL au acceptat să voteze la vedere în momentul în care moţiunea va fi dezbătută în Parlament, a anunţat Adrian Oros, vicepreşedinte al PNL. PNL, USR, PMP, UDMR, ALDE, cât şi o parte a grupulului parlamentar al minorităţilor naţionale, au semnat moţiunea de cenzură. De asemenea, câţiva aleşi ai PSD au semnat pentru demersul opoziţiei. Parlamentarii Pro România s-au arătat şi ei dispuşi să suţină moţiunea la votul în Parlament.

”Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent”.

În textul documentului obţinut de Mediafax, intitulat ”Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent”, opoziţia vorbeşte despre şansele pe care România le-a ratat în perioada guvernării PSD şi despre „incompetenţa” premierului Viorica Dăncilă. Partidele de Opoziţie susţin, în textul moţiunii de cenzură, că Guvernul Dăncilă poate fi numit „guvernul şanselor ratate pentru România”. Totodată, în document este precizat că România a pierdut aproape 6,4 miliarde de euro din fondurile europene alocate ţării noastre.

O altă „ratare” amintită de partidele de opoziţie în moţiune vizează autostrăzile. Încă un motiv pentru demiterea Guvernului Dăncilă îl reprezintă taxele introduse prin Ordonanţa „Lăcomiei”. Şi noul an şcolar este un argument al Opoziţiei invocat în moţiunea de cenzură.

Opoziţia îi reproşează premierului Viorica Dăncilă că nu a eliminat recursul compensatoriu, astfel au fost eliberate persoane condamnate pentru infracţiuni cu violenţă, care între timp au şi recidivat.

Dăncilă: ”Aceşti oameni duc o luptă totală cu tot ce e în interesul României„

De cealaltă parte, preşedintele PSD Viorica Dăncilă a declarat, luni, că moţiunea de cenzură nu va trece. „Aceşti oameni duc o luptă totală cu tot ce e în interesul României. La fel ca partidele de dreapta, oamenii noi, care s-au chinuit luni de zile să se pună de acord pentru textul moţiunii de cenzură şi dărâmarea guvernului - la fel de haotic ca acum 3 luni, la fel de slab, la fel de dăunător pentru români şi societate. (...) Ca să fie clar: această moţiune nu va trece!”, a explicat premierul.

În cazul în care moţiunea de cenzură primeşte votul în Parlament, atunci este retrage votul de încredere al Legislativului pentru Guvern.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Tinel Iuga

Acum 5 ani

Aceasta motiune e a tradatorilor de neam si tara! Eu, ca roman get beget si sibian mandru, indemn pe cei votati de mine sa se delimiteze de aceste gesturi antinationale soviniste!
Raspunde

Bartos Pilo

Acum 5 ani

Nu inteleg ce aveti voi, romanii, in cap... asta a vrut poporul,PSS, dar se decid perdantii sa fie contra naturii. Si ma intreaba lumea de ce m-am mutat in Gyor din Bungard... Pentru ca in Romania nu o sa fie democratie niciodata, numai ciuda, invidie si tras presul de sub piciorul altuia.
Raspunde

Bartos Pilo

Acum 5 ani

PSD, scuze, nu PSS
Raspunde

sibian dezamăgit

Acum 5 ani

Normal. ca mor de ciuda. E pe cale sa-si incheie mandatiul si n-a reusit sa aiba 'guvernul meu" Poate in al doilea mandat, daca nu, la a doua venire///
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus