La Rășinari, de săptămâna viitoare va funcționa o nouă grădiniță, de care vor beneficia momentan 89 de copii. Grădinița a fost inaugurată ieri dimineață, după zece ani de la demararea proiectului.
Grădinița cu program normal și prelungit, structură a Școlii Gimnaziale „Octavian Goga” Rășinari, a fost inaugurată vineri dimineața, în prezența comunității și a reprezentanților mai multor instituții. Demersurile pentru noua grădiniță au început în urmă cu 10 ani, iar construcția a fost realizată pe fonduri europene, FEADER 2014-2020. „Este un lucru deosebit să faci primii pași în a te forma într-un loc atât de frumos, realizat însă cu mari eforturi. Unde este dorință și perseverență, chiar dacă lucrurile durează mai bine de 10 ani, până la urmă se și realizează. Felicitări domnului primar Bucur Bogdan și tuturor celor care au colaborat la acest proiect. Consiliul Județean Sibiu este și va fi mereu un partener de nădejde pentru comuna Rășinari” a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Constantin Luca.
În această grădiniță sunt înscriși 89 de copii, dintre care 60 la program prelungit.
„Principala investiție pe care trebuie să o facem este în copiii noștri..." spunea astăzi Primarul al comunei Rășinari, domnul Bucur Bogdan la inaugurarea noii clădiri a grădiniței din cadru Școlii O. Goga. Când oamenii sunt gospodari, lasă urme frumoase pe oriunde trec! Educația copiilor noștri începe cu noi”, a punctat și Ileana Carmen Damean, cadru didactic la Rășinari.



Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Octavian Goga , Consiliul Judetean Sibiu , Bucur Bogdan , Consiliului Județean Sibiu , Școlii Gimnaziale , Marcel Constantin Luca , Scoala Rasinari , Ileana Carmen Damean
Vizualizari: 2086
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
R
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
C