Sâmbătă,
05.12.2020
Parțial Noros
Acum
13°C

Următorul primar al Sibiului ar putea intra în istorie

07 Octombrie 2019 08:25

Încă 40 – 45 de autobuze cu gaz comprimat natural cumpărate din fonduri europene nerambursabile. Încă nouă autobuze electrice cumpărate de Ministerul Mediului, dar tot pentru Sibiu și tot din fonduri europene. Plus alte cinci microbuze electrice, care să fie folosite pe o nouă linie de transport care urmează a înconjura – și pe alocuri a intra în – centrul istoric al Sibiului. Mai apoi sunt pistele de biciclete dintre Ștrand și Sub Arini, cele de pe Malul Cibinului, cele care urmează să fie amenajate și pe Calea Dumbrăvii. Cale a Dumbrăvii care urmează a fi reconfigurată, astfel încât să aibă și o bandă dedicată autobuzelor. 400 de biciclete cu zeci de stații prin tot orașul vor învăța sibienii cu ideea de ”bike-sharing” Sunt doar câteva investiții deja pregătite pentru următorii trei-patru ani, care vor schimba fața mobilității urbane în Sibiu. Mai apoi vor fi cele două parcări subterane de la Piața Gării și Cibin, și cea supraterană din cartierul Hipodrom, care tot în același domeniu vor avea impact. Spațiul pietonal din zona centrală se va extinde cel puțin pe strada Avram Iancu, dacă nu cumva și în zona pieței Schiller.

Va mai apărea noul parc din capătul cartierului Tilișca, după ce anul viitor va fi inaugurat un nou Lac al lui Binder, cu prima instalație publică de schi pe apă din țara noastră (celelalte, mult mai mici, sunt investiții private), cu plajă cu nisip și terenuri de sport. Se va redeschide Baia Populară și – cu toate păcatele și poticnirile lui – în următorii trei-patru ani va fi finalizat și stadionul municipal extins la 19.000 de locuri. Asta ca să facem referire la partea de recreere/sport.

Probabil mai ”șontâc” se va termina și noul Liceu de Artă, iar vreo cinci școli vor face obiectul unor lucrări de modernizare (unele de extindere), o nouă creșă va fi construită în Ștrand, alta în Țiglari.

În sfârșit toate străzile de pământ vor fi modernizate, o nouă stradă va apărea între Ștrand și Turnișor, câteva străzi importante (precum cele de pe marginea Cibinului) vor fi și acestea modernizate, după ce Apă Canal (cu fonduri nerambursabile din Programul operațional infrastructură mare) va schimba magistralele de sub acestea. Străzile, parcările, spațiile verzi și aleile din cartierul Ștrand vor fi modernizate, și la fel se va termina și cu ”toate Hipodromurile”. Asta pe lângă ”norma” de 20-30 de străzi modernizate anual din bugetul local și a altor zeci de străzi pe care se vor mai face punctual reparații.

În timp ce ambulatoriul Spitalului de Pediatrie va fi deja modernizat, cel mai probabil va începe și construirea noului spital județean (care, da, e în responsabilitatea Consiliului Județean, dar și Primăria e implicată pe partea de Pediatrie).

Sunt câteva exemple de proiecte (lucrări mari, relevante, nu cele care fac parte din cotidan) aflate în diferite stadii de pregătire astfel încât, în următorii cel mult patru ani să fie finalizate. În următorii patru ani care se vor suprapune, practic, peste un nou mandat al legislativului și executivului local. Un mandat în care Sibiul va fi, la propriu, scena unor schimbări majore în mai toate domeniile sociale și economice. Schimbări generate nu doar de proiectele pregătite de administrația locală, ci și rezultatul unor conjuncturi internaționale chiar (punerea în funcțiune, în 2021, a Comandamentului NATO la Sibiu este un astfel de exemplu).

Sunt doar câteva exemple de proiecte certe care urmează a fi implementate în mod cert. Asta în afară de proiectele pe care le tot povestim de ani buni – un nou teatru/centru cultural/expozițional, un fel de parc de distracții în capătul străzii Zăvoi, noi treceri peste Cibin, noi spații sportive – și care ar putea avea șansa lor în viitorul apropiat.

Toate acestea puse cap la cap și duse la bun sfârșit de viitorul primar al Sibiului îi pot asigura acestuia un loc în istoria cel puțin recentă a acestei părți de lume. Pentru că dacă toate proiectele aflate în curs de implementare vor fi finalizate cu bine, Sibiul de peste patru ani va fi mult schimbat decât cel de acum (și patru ani nu e o perioadă lungă).

Tocmai de aceea este de înțeles de ce Astrid Fodor dorește să își continue mandatul în fruntea Primăriei: știe ce urmează.

Pe de altă parte, există un risc cât se poate de real ca amploarea lucrărilor care urmează să dea peste cap capacitatea administrației locale. Iar locul acela în istoria recentă să nu fie unul din categoria ”așa da”.

Tocmai de aceea este obligatoriu ca sibienii să se intereseze atent asupra ofertelor electorale care le vor fi prezentate din primăvara anului viitor, pentru alegerile din vară. Căci următorii patru ani pot însemna un salt al Sibiului la un alt nivel de confort și calitate a vieții.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

16 comentarii

yyy

Acum 1 an

pai atunci, asa cum se desprinde usor si din aticol, de ce sa o dai jos pe Fodor? tot ce ati enumerat a fost pregatit/lansat de ea...
Raspunde

Adrian

Acum 1 an

Păi asta vrea să zică autorul articolului.
Raspunde

Free ag

Acum 1 an

Pt ca e incompetenta, iar din cele enumerate mai sus doar 20 % se vor realiza în viitorul mandat. Avem nevoie de un primar care sa știe sa își aleagă o echipa de specialiști bine pregătiți, nu ciorbari și profitori gen tera buildings, electrocon și alți. De acea tr sa gândim bine ce vrem și pe cine alegem în următorii 4 ani.
Raspunde

Inspectorul Javert

Acum 1 an

În timp ce citeam acest articol nu ştiu de ce mi -a venit în minte numele lui Calistrat Hogaş . Atunci când votez sau nu pe primarul în funcție ,pe mine ca alegător ,nu mă interesează promisiunile electorale care de cele mai multe ori sunt fanteziste .În cazul nostru vorbim de un primar care administrează Sibiul de 5 ani ,iar rezultatele sunt ridicole .Sper ca doamna Fodor să aibă bunul simț şi să nu mai candideze pentru un alt mandat .
Raspunde

Ovidiu

Acum 1 an

In zona industriala se chinuie de multe luni sa termine in drum de aproximativ 300 metri lungime SI nu mai reușește , acum vin ploile SI nu au turnat nici asfaltul, bătaie de joc pe bani Sibienilor , tot abonată Terra building oare a lu cine o fi ăștia , că, parca Soma e ceva neamuri a lui Raluca Țurcan , care fura Sibienii la gunoi , numai colectare selectiva nu fac.
Raspunde

Bici

Acum 1 an

@Inspectorul Javert Parerea ta este ca rezultatele sunt ridicile, a mea e putin diferita. Orasul asta era plin de gropi in fiecare primavara. Acum ai marile bulevarde asfaltate cu covor niu. Au fost reabilitate o tona de strazi Tot ce inseamna Hipodrom este reabilitat. In Gusterita mai este Podului si inca ca cateva stradute si ai totul reabilitat. Vine licitat Cartierul Strand. Plus alte proiecte scrise aici in articol. Nu lucrez in primarie, nu am treaba cu politica.. sa spui ca este ridicol ce s-a realizat inseamna ori ca esti rau intentionat ori ca esti interesat direct sa discreditezi.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Antrenor de ursuleti

Acum 1 an

"ori ca esti rau intentionat ori ca esti interesat direct sa discreditezi." asa sint comunistii
Raspunde

jonyjon

Acum 1 an

"Tot ce inseamna Hipodrom este reabilitat". Cand ai fost ultima oara in zona dintre Ostirii, Iorga, Viteazu si Rahovei? Sau in zona aleilor Infanteristilor si Genistilor? Iti rupi masina si picioarele pe acolo.
Raspunde

Dani Troanca

Acum 1 an

Speram ca toate acestea sa se realizeze. Dar, sa ma iertați, mare parte din promisiunile de mai sus, sunt lucruri care, nu doar ca trebuiau facute de foarte mult timp, dar sunt lucruri de bun simt de realizat pentru o administratie... Totuși, exista multe altele care trebuie facute OBLIGATORIU si care nu sunt cuprinse in "program": terenuri si baze sportive in fiecare cartier, pentru insanatosirea populatiei, piste de biciclete folosibile (nu ca acestea de acum), un stadion si o sala polivalenta in afara orasului, nu un stadion care sa blocheze orasul, locuri de joaca pentru copii, stimularea populatiei in folosirea transportului in comun. Exista solutii, doar trebuie puse in practica. PS. Mi se pare mie, sau articolul miroase a campanie electorala?
Raspunde

Cetățean

Acum 1 an

Dna Fodor ar trebui sa lase locul celor tineri, energici și competenți. Sunt destui sibieni care-i pot lua locul cu succes. Are și ea dreptul la o pensie liniștit.
Raspunde

Ion Ionescu

Acum 1 an

Dupa capitala culturala europeană Sibiul a scazut veritginos si a pierdut enorm de mult teren in comparatie cu alte orase de aceasi talie din Ardeal. Asa ca mai lasati textele, principalii vinovați sunt FDGR si Fodor. Doar ca nici alternative nu avem. E fix ca Iohannis ca presedinte, nici de bine, nici de rau, dar nu avem nimic mai bun de votat si tot pe el il va vota lumea. Iar proiectele astea sunt promise demult, nimic nu s-a realizat si majoritatea nu se vor realiza, fie din prostie, rea intenție sau incompetenta. Asa ca nu ne mai tot aburiti cu ce va fi pentru ca nu va fi nimic.
Raspunde

S

Acum 1 an

Fata de cine a pierdut teren? Mureșul, Arad, Baia Mare, Oradea? În continuare mult mai sărace decât Sibiul. Și numai dacă te uiți la ce creștere de populație are Sibiul + localitățile suburbii comparativ cu astea pe care le-am enumerat. Cluj și Timisoara, chiar și Brașov, parțial, sunt la alt nivel (deși vad ca Timișoara sta sa o dea în bara cu capitala culturala, deci perfect nu e nici acolo totul, în comparație cu Sibiu), Într-adevăr administrația ar putea sa facă mult mai mult și mult mai bine raportat la cati bani are. De aia fodor greu sa vadă votul meu. Zicea cineva de reabilitări... Ghinion, poate dacă se apucau mai din timp în toate zonele, poate aveau votul meu. Dacă nu și-au mișcat fundul la timp, asta e.
Raspunde

****

Acum 1 an

Proiectele enunerate sunt foarte bune sper sa se si finalizeze. Dar sa nu uitam cu ce costuri se fac toate si cu ce firme. Curtea de Conturi ce verifica, ANAP ul la fel? Sunt informatii clare ca au fost firme venite la licitatii cu declaratii false care vin cu oferte foarte mici pentru ca realizeaza partial contractele. Este bataie de joc... dar nu pentru cun arata orasul care este cat de cat ok ci pentru faptul ca se cheltuiesc bani foarte multi pentru putin realizat. Un putin tolerat si ingaduit cu buna stiinta de cei responsabili cu urmarirea lor dar si de cei care le atribuie.
Raspunde

un sibian

Acum 1 an

MEGA povesti nemuritoare!!! macar 50% din proiecte sun bani cheltuiti ABSOLUT aiurea!!!
Raspunde

huiuiu

Acum 1 an

Cum sa faca incompetenta Fodor ceva in oras cand in fiecare an ea ne anunta cu mandrie ca are iar excedent bugetar? Despre fonduri europene ce sa mai vorbim? Articolul asta e platit de FDGR sau de Fodor "pe persoana fizica"? Parca acum ceva timp zicea ca nu mai vrea sa candideze, dar se pare ca si-a schimbat opinia. Probabil mai are ceva de furat prin oras...
Raspunde

leonard

Acum 1 an

Fodor va pleca singură la Câmpia Turzii ! Nimeni si nimic nu o oprește...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus