O relicvă a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, de fapt o bucată de pânză cu urme de sânge, este purtată astăzi într-o procesiune organizată de Arhidieceza Romano-Catolică de București, pe străzile Capitalei, cu ocazia sărbătorii Sfântului. Potrivit unui comunciat transmis de Arhidieceza Romano-Catolică de București, patru episcopi, zeci de preoți și mii de credincioși sunt așteptați să poate, în procesiune duminică, relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, pe străzile Capitalei. Procesiunea are loc cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan Paul al II-lea, comemorat în calendarul catolic în ziua de 22 octombrie.
În fruntea procesiunii vor merge patru episcopi catolici: ÎnaltPreasfinţitul Ioan Robu – Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Excelenţa Sa Monsenior Miguel Maury Buendia – Nunțiu Apostolic în România, Excelenţa Sa Monsenior Jan Pawłowski – Delegat pentru Reprezentanțe Pontificale în cadrul Secretariatului de Stat al Vaticanului, Preasfinţitul Mihai Frățilă – Episcop greco-catolic de Bucureşti. Icoana și relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va fi purtată de şase tineri. „Relicva constă într-o bucățică de pânză cu câteva picături de sânge ale Suveranului Pontif și a fost dăruită Catedralei Sfântul Iosif din București la 19 mai 2011 de către Cardinalul Stanisław Dziwisz, Arhiepiscop emerit de Cracovia, fost secretar personal al Papei Ioan Paul al II-lea”, mai transmite Arhidieceza Romano-Catolică de București.
Karol Wojtyła (viitorul Papă Ioan Paul al II-lea) s-a născut la 18 mai 1920, la Wadowice, în Polonia. A fost hirotonit preot la 1 noiembrie 1946, iar la 28 septembrie 1958 a fost consacrat episcop. Papa Paul al VI-lea l-a creat cardinal în 1967. Wojtyła a fost ales papă în conclavul din octombrie 1978, luându-și numele Ioan Paul al II-lea. A murit la 2 aprilie 2005, la Vatican, iar procesul său de beatificare a fost deschis, în mod excepțional, la 28 iunie același an. A fost declarat „fericit”, la 1 mai 2011, de Papa Benedict al XVI-lea, acum emerit, iar Papa Francisc l-a declarat „sfânt”, la 27 aprilie 2014. Ioan Paul al II-lea a fost, astfel, înscris în calendarul Bisericii Catolice, comemorarea sa liturgică fiind stabilită la 22 octombrie a fiecărui an.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Papa Ioan Paul , Bisericii Catolice , Alexandru Papadopol , Suveranului Pontif , Valori Bucureşti , Procesiunea Învierii , Papa Benedict , Papei Ioan Paul , relicva , Arhidieceza Romano , Arhiepiscop Mitropolit , Papa Paul , Cardinalul Stanisław Dziwisz , Catedralei Sfântul Iosif , Papa Francisc , Excelenţa Sa Monsenior Jan Paw , Excelenţa Sa Monsenior Miguel , Karol Wojtyła , Nunțiu Apostolic , Preasfinţitul Ioan Robu , Preasfinţitul Mihai Frățilă , Reprezentanțe Pontificale , Sfântului Ioan Paul , Sfântului Papă Ioan Paul
Vizualizari: 1478
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Kokos
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
Kokos
Acum 11 ore
Eu
Acum 11 ore
Marioara Vecerzan