Vineri,
13.09.2024
Cer Senin
Acum
13°C

O moarte salvează mai multe vieți. Organele actriței Ema Vețean au fost donate

O moarte salvează mai multe vieți. Organele actriței Ema Vețean au fost donate

Actrița Ema Vețean s-a stins în această dimineață, 28 octombrie, după mai multe zile în care a fost în comă, intrând într-un final în moarte cerebrală. Familia tinerei a decis ca organele acesteia să nu moară odată cu ea, ci să continue să trăiască prin cei care au mare nevoie de ele. Colegii Emei, de la Teatrul Național Radu Stanca, au arborat steagul de doliu, iar în fața teatrului a fost pus portretul actriței, alături de o lumânare aprinsă și flori. 

La doar 38 de ani, Ema Vețean a suferit un grav accident, pe 22 octombrie, în urma căruia a suferit răni mult prea grave pentru a mai putea fi salvată. Actrița Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu a fost dusă în comă la spital și din păcate, după câteva zile, medicii au declarat moartea cerebrală. Pentru ca moartea tinerei să nu fi fost în van, familia Emei a decis ca organele ei să fie donate. Mai multe vieți vor fi așadar salvate - ficatul și plămânii vor merge la București, rinichii vor merge la Cluj, iar corneea va ajunge la un pacient din Croația.

Colegii regretatei actrițe au arborat steagul de doliu, iar în fața teatrului cei care au cunoscut-o și admirat-o vor putea pune lumânări și flori la portretul Emei Vețean.

Știre inițială. La Spitalul Județean Sibiu are loc astăzi prima intervenție chirurgicală de prelevare de organe, din acest an. Organele care vor salva mai multe vieți provin de la o femeie de 38 de ani, aflată în moarte cerebrală după ce a fost accidentată grav în urmă cu o săptămână, la ieșirea din Cristian.

La procesul de prelevare a organelor participă echipe de medici din București - de la Spitalul Clinic Sfânta Maria, din Cluj-Napoca -  de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal respectiv din Croația – Klinička bolnica Dubrava, Zagreb. Echipa de la Spitalul Clinic Sfânta Maria din București, coordonată de către dr. Dragoș Chiriță va preleva ficatul și plămânii, echipa din Cluj coordonată de către Dr. Dan Pop va preleva rinichii donatorului iar cea din Croația, coordonată de către Dr. Robert Blažeković, cordul donatoarei. De asemenea, va fi recoltată și corneea, de către o echipă de medici din Sibiu. Echipele de medici vor sosi până la ora 13:30 și apoi vor începe, etapizat, procedurile de prelevare. După prelevare, echipele de medici vor pleca de urgență către centrele de transplant de care aparțin. Cordul donatoarei va ajunge în Croația, ca urmare a faptului că pe teritoriul României nu există nici un primitor compatibil, după cum a informat Agenția Națională de Transplant, relatează reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Pacienta de 38 de ani a fost internată în data de 22 octombrie 2019, cu traumatism cranio cerebral sever, hemoragie subarahnoidiană, multiple fracturi, comă profundă. Femeia, din Deva, ar fi fost rănită după ce a fost acroșată de un autoturism, pe DN1, la ieșirea din Cristian.

Diagnosticul de moarte cerebrală a fost pus în data de 27 octombrie, la ora 01:00. Acordul pentru donare a fost obţinut de la către Dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant care, după obţinerea acordului familiei pacientului, demarează procedurile necesare prelevării luând legătura cu centrele de transplant şi echipele de recoltare. Un rol deosebit de important în proces îl are, totodată, medicul  şef al secției Anestezie Terapie Intensivă din cadrul SCJU Sibiu, Dr. Mihai Sava care, în calitate de „key donation person”, identifică potențialii donatori și are rolul de menţinere a organelor în condiţii optime în vederea prelevării.

Foto: arhiva TS

http://www.turnulsfatului.ro/2019/10/22/o-femeie-a-fost-ranita-grav-la-iesirea-din-cristian-dupa-ce-a-traversat-neregulamentar/

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

dancp2

Acum 4 ani

gest superb si fara cuvinte!
Raspunde

Andu

Acum 4 ani

Dumnezeu sa o odihneasca in pace. Putere familiei sa faca fata acestei dureri. Este a doua inima despre care citesc (in ultimele 2 saptamani) ca pleaca in afara tarii, ma intreb cate transplanturi se fac in Romania cu organe de la donatori straini.
Raspunde

Muc the little

Acum 4 ani

Nobil gest! Bai, mai avem inca sanse de salvare, ca oameni. Atata vreme cât mai exista in jurul nostru asemenea gesturi. ... Ce sa spun....Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul!
Raspunde

Emma

Acum 4 ani

Ar fi meritat ca medicii sa fi luptat mai mult pentru viata ei...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus