Un tânăr în vârstă de 15 ani, din Ocna Sibiului. a furat o autoutilitară și s-a răsturnat cu ea în șanț, la mai puțin de doi kilometri distanță.
În 26 octombrie, în jurul orei 03:30, Politia Orașului Ocna Sibiului a fost sesizată telefonic cu privire la un furt de auto. Apelantul a sesizat că în cursul nopții, autori necunoscuți au sustras din curtea unui imobil din Ocna Sibiului o autoutilitară, aceasta fiind găsită răsturnată la o distantă de aprox. 2 km, spre comuna Loamneș.
La fața locului s-au deplasat polițiști din sistemul de ordine și siguranță publică, care în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate au stabilit că în cursul nopții, un tânăr de 15 ani, domiciliat în Ocna Sibiului, a sustras autospeciala care se afla parcată în curtea imobilului însă neasigurata și având cheile în contact.
Minorul a condus pe o distanță scurtă vehiculul însă pe fondul lipsei cunoștințelor și aptitudinilor de a conduce s-a răsturnat în afara părții carosabile. Nu au rezultat vătămări corporale, iar minorul se afla singur în mașină.
Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat valoare de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt și conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 990


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Ion Iliescu
Acum 5 ore
Iancu
Acum 5 ore
Luca
Acum 6 ore
Bangladeju
Acum 6 ore
Aci Duțu