Sâmbătă,
13.09.2025
Cer Senin
Acum
23°C

Tăriceanu vrea ca românii să poată vota pe parcursul a trei zile și în țară, nu doar în diaspora

Tăriceanu vrea ca românii să poată vota pe parcursul a trei zile și în țară, nu doar în diaspora

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că va iniţia o propunere legislativă prin care să dea posibilitatea românilor din ţară să voteze, la fel ca cei din străinătate, pe parcursul a trei zile.

"Am aşteptat publicarea rezultatelor finale ale primului tur al alegerilor prezidenţiale pentru a avea consfinţit inclusiv rezultatul din diaspora. Pentru că se impun câteva învăţăminte/concluzii după acest rezultat. Întâi, sunt mulţumit că soluţia pe care ALDE a propus-o pentru a îmbunătăţi condiţiile de votare în străinatate, votul prelungit pe durata a trei zile, a funcţionat. Românii din diaspora au putut vota în condiţii bune, fără cozi şi nervi. Dar nu pot să nu reiau acum ce am spus şi am susţinut şi în vară, când am discutat proiectul de lege în Parlament: soluţia ALDE a fost implementată doar parţial, creând astfel o discriminare pozitivă a românilor care trăiesc, muncesc sau studiază în străinătate", a scris, miercuri, Tăriceanu, pe pagina sa de Facebook.

El a explicat că parlamentarii ALDE vor avansa ideea înfiinţării câte unei secţii de votare în fiecare judeţ, unde să se poată vota aceeaşi perioadă de timp ca românii din străinătate.

"Am auzit destui români din ţară nemulţumiţi de această situaţie şi cred că trebuie să reechilibrăm situaţia şi să impunem şi în ţară posibilitatea să se poată vota pe acelaşi calendar ca şi cel pentru românii din afară. Adică să modificăm legea electorală pentru a înfiinţa un număr de secţii de votare (câteva sau măcar una în fiecare judeţ) unde românii să poată vota trei zile sau câte zile se va stabili să se voteze în străinatate. În fond, şi în ţară pot fi cazuri în care cetăţeni care nu pot vota duminică ar putea să-şi exprime votul vineri sau sâmbătă. Împreună cu colegii mei din ALDE voi face o propunere legislativă în acest sens pe care o vom discuta şi cu celelalte partide parlamentare. Cred că românii trebuie să aibă drepturi egale oriunde aleg ei să trăiască, muncească sau studieze", a adăugat Tăriceanu, citat de Agerpres.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 679

Comentarii

1 comentarii

Andu

Acum 5 ani

No lasati ca ajunge una, atata sa platim cu organizarea de alegeri si sa nu avem pe cine vota .. da-i pace nea Tari, cine vrea sa voteze, voteaza in ziua respectiva.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus