Filarmonica de Stat Sibiu continuă seria de recitaluri organizată sub egida „Stagiunea camerală” cu un nou eveniment inedit - un recital cu patru fagoturi. „Fagotissimo”, un cvartet înființat în urmă cu 20 de ani, va concerta mâine, 19 noiembrie, cu începere de la ora 19, la Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA.
După succesul înregistrat cu ansamblul „Falut Power”, Stagiunea Camerală a Filarmonicii de Stat Sibiu continuă cu un recital în cadrul căruia publicul sibian se va întâlni cu un ansamblu de fagoturi. Cvartetul „Fagotissimo” a fost constituit în 1999 când trei fagotiști de la Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, Mihai Timofti, Costica Marcut și Pavel Ionescu, împreună cu George Hariton, prim fagotist la Filarmonica “Moldova” din Iași au decis să exploreze magnificul univers timbral al acestui interesant instrument.
Repertoriul grupului cuprinde muzica barocă și ajunge până la lucrări compuse special pentru această combinație de instrumente. Formația a susținut deja numeroase concerte în țară - Iași, Bacău, Focșani, Rm. Vâlcea, Craiova, Piatra Neamț, Onești, Arad, Timișoara, Constanța, Pitești și străinătate - Italia, Franța, Germania, Grecia, Bulgaria, Rep. Moldova, Ucraina, Macedonia, participând la numeroase festivaluri și fiind prezentă în teatre de tradiție precum „Piccolo Reggio” (Torino), „Teatro Zanon” (Udine), „Palazzo Magnani” (Reggio Emilia), „Megaron” (Salonic) și multe altele. Din anul 2009 în cvartet a fost cooptat fagotistul Mihai Badiu. Ulterior, Costica Marcut a fost înlocuit cu George Hariton.
Publicul va putea asculta Victor Bruns - Trio opera 97, Claudio Leonardi – Diverimento opera 92, Ray Naessen – Acer Campeste și Victor Bruns – Suita numărul doi.
Biletele pentru acest concert pot fi achiziţionate de la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia, Str. Cetăţii nr.3-5), de luni până vineri între orele 10:00-12:00 și 13:00-16:00 și online de aici. Prețul unui bilet este de 30 de lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.
Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Sala Thalia , Piatra Neamț , Stat Sibiu , Consiliului Județean Sibiu , Bibliotecii Județene , Sala festivă a Bibliotecii Jud , Pentru Sibiu , Mihail Jora , fagot , Fagotissimo , Acer Campeste , Concertul Tarjei , Claudio Leonardi , Costica Marcut , Falut Power , Pavel Ionescu , George Hariton , Mihai Badiu , Mihai Timofti , Palazzo Magnani , Piccolo Reggio , Ray Naessen , Teatro Zanon , Victor Bruns , Reggio Emilia , Stagiunea Camerală Florescu
Vizualizari: 617
Ultimele comentarii
Acum 15 ore
M
Acum 15 ore
Gil
Acum 16 ore
Newman
Acum 16 ore
Flaver
Acum 16 ore
Maria