Luni,
03.08.2020
Cer Senin
Acum
27°C

Portofoliul european inspirat din summit-ul de la Sibiu și-a schimbat denumirea

25 Noiembrie 2019 18:14

Portofoliul european inspirat din summit-ul de la Sibiu și-a schimbat denumirea

Una din cele mai ”palpabile” urmări ale summit-ului liderilor europeni care a avut loc la Sibiu în primăvara acestui an a fost înființarea unui portofoliu al Comisiei Europene pentru ”Protejarea modului de viață european”. La presiunea mai multor europarlamentari, zilele trecute, portofoliul a primit o altă denumire.

Puțini au fost cei care, în toamna acestui an, au remarcat că preşedinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a decis ca printre cele 28 de portofolii ale viitorului executiv european să fie inclus unul inspirat din Declarația de la Sibiu. Este vorba de portofoliul pentru ”Protejarea modului de viață european”, însărcinat cu migrația. Numele a fost inspirat din Declarația de la Sibiu, act semnat pe 9 mai 2019, cu ocazia summit-ului șefilor de stat și de guvern din cadrul UE, organizat în orașul de pe Cibin. ”Vom continua să protejăm modul nostru de viață, democrația și statul de drept. Drepturile inalienabile și libertățile fundamentale ale tuturor cetățenilor europeni au fost dobândite cu mari greutăți și le vom prețui întotdeauna cum se cuvine. Vom apăra valorile și principiile noastre comune consacrate în tratate”, se arată în Declarația semnată în primăvara acestui an.

Mai multe grupuri politice din Parlamentul European au decis schimbarea acestei titulaturi. Printre aceste grupuri se află și Renew Europe, din care fac parte și europarlamentarii USR-PLUS. ”Erau o formulare și un concept greșite. Erau prea mult axate spre interior și induceau ideea unei Europe închise. Or, noi trebuie să avem o Europă care privește spre lume, care e campion economic și comercial, care e lider pe adaptarea la schimbările climatice”, spune europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță, afiliat grupului Renew Europe prin apartenența la USR.

În urma presiunilor politice, denumirea portofoliului în discuție a fost schimbată în ”Promovarea modului de viaţă european”. Comisarul care va prelua conducerea acestuia este grecul Margaritis Schinas, fost purtător de cuvânt al lui Jean-Claude Juncker, cel care a precedat-o pe Ursula von der Leyen la conducerea Comisiei Europene.

Peste două zile, pe 27 noiembrie, plenul Parlamentului European urmează să voteze componența și programul noii Comisii Europene, al cărei mandat va începe din 1 decembrie 2019.

 

Declarația de la Sibiu

Noi, liderii Uniunii Europene, ne-am întrunit la Sibiu pentru a discuta și a privi înainte spre viitorul nostru comun.

Peste câteva săptămâni, cetățenii europeni își vor alege reprezentanții în Parlamentul European, la patruzeci de ani după exercitarea, pentru prima dată, a acestui drept fundamental. O Europă reunită în pace și democrație este doar una dintre numeroasele realizări. Încă de la începuturile sale, Uniunea Europeană, cu valorile și libertățile sale ca forță motrice, a oferit stabilitate și prosperitate în întreaga Europă, în interiorul granițelor Uniunii și dincolo de ele. De-a lungul anilor, a căpătat un rol important pe scena internațională. Cu o populație care se ridică la aproximativ jumătate de miliard de cetățeni și o piață unică competitivă, Uniunea Europeană este un lider în comerțul internațional și conturează politica mondială.

Ne reafirmăm convingerea că, uniți, suntem mai puternici în această lume tot mai neliniștită și care prezintă tot mai multe provocări. Recunoaștem că avem responsabilitatea, ca lideri, de a face Uniunea noastră mai puternică și de a ne crea un viitor mai bun, recunoscând totodată perspectiva europeană a altor state europene. De aceea, convenim astăzi în unanimitate asupra a zece angajamente care ne vor ajuta să ne ridicăm la înălțimea acestei responsabilități:

  • Vom apăra o singură Europă – de la est la vest și de la nord la sud. În urmă cu treizeci de ani, milioane de oameni s-au luptat pentru unitate și pentru a fi liberi și au doborât Cortina de fier care a împărțit Europa în două timp de mai multe decenii. Nu vom lăsa loc de diviziuni care vin în contra interesului nostru colectiv.
  • Vom rămâne uniți, la bine și la greu. Vom da dovadă de solidaritate în vremuri dificile și vom sta întotdeauna alături unii de ceilalți. Putem să ne exprimăm și ne vom exprima la unison.
  • Vom căuta întotdeauna soluții comune, ascultându-ne unii pe ceilalți într-un spirit de înțelegere și respect.
  • Vom continua să protejăm modul nostru de viață, democrația și statul de drept. Drepturile inalienabile și libertățile fundamentale ale tuturor cetățenilor europeni au fost dobândite cu mari greutăți și le vom prețui întotdeauna cum se cuvine. Vom apăra valorile și principiile noastre comune consacrate în tratate.
  • Vom obține rezultate acolo unde contează cel mai mult. Europa va continua să fie un actor important în chestiunile importante. Vom continua să acordăm atenție preocupărilor și speranțelor tuturor cetățenilor europeni, aducând Uniunea mai aproape de cetățenii noștri, și vom acționa ca atare, cu ambiție și hotărâre.
  • Vom respecta întotdeauna principiul echității, nu doar pe piața muncii, ci și în serviciile sociale, în economie sau în transformarea digitală. Vom reduce într-o mai mare măsură diferențele dintre noi și îi vom ajuta întotdeauna pe cei mai vulnerabili din Europa, punând oamenii pe primul loc, și nu politica.
  • Ne vom înzestra cu mijloacele potrivite ambițiilor pe care le avem. Vom oferi Uniunii mijloacele necesare pentru a-și realiza obiectivele și a-și duce la îndeplinire politicile.
  • Vom proteja viitorul următoarelor generații de europeni. Vom investi în tineri și vom construi o Uniune pregătită pentru viitor, capabilă să reziste celor mai presante provocări ale secolului XXI.
  • Ne vom proteja cetățenii și le vom oferi siguranță investind în puterea pașnică și în puterea coercitivă și colaborând cu partenerii noștri internaționali.
  • Europa va fi un lider mondial responsabil. Provocările cu care ne confruntăm astăzi ne afectează pe noi toți. Vom continua să colaborăm cu partenerii noștri la nivel internațional pentru a menține și a dezvolta ordinea internațională bazată pe norme, pentru a valorifica pe deplin noile oportunități comerciale și pentru a aborda împreună probleme globale, cum ar fi conservarea mediului și combaterea schimbărilor climatice.
Deciziile pe care le luăm vor urma spiritul și litera acestor zece angajamente. Uniunea de astăzi este mai puternică decât cea de ieri și dorim să continuăm să o facem tot mai puternică pentru ziua de mâine. Acesta este angajamentul nostru pentru generațiile viitoare. Acesta este spiritul de la Sibiu și spiritul unei noi Uniuni în 27 pregătită să își îmbrățișeze viitorul ca un corp unitar.

Sursa: site-ul Administrației Prezidențiale

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

IOO

Acum 8 luni

Vorbe goale care s-au transformat in... alte vorbe goale
Raspunde

shade

Acum 8 luni

Daca asta e o urmare a maritului summit... e cam clar ce mare branza a fost!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus