Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu serbează astăzi ziua de naștere a actriței Emőke Boldizsár, cunoscută și îndrăgită de publicul din Sibiu atât pentru rolurile din spectacolele secției germane a TNRS, cât și pentru spectacolele produse la secția română. Emőke Boldizsár poate fi văzută pe scena TNRS în următoarea perioadă în spectacolele „Încoace și încolo” pe 28 noiembrie și „Lecția” pe 29 noiembrie.
Vorbește fluent germană, engleză, română și maghiară (limba maternă), s-a născut în data de 27 noiembrie 1981 în Bistrița și a absolvit în 2004 studiile Universității de Artă Teatrală din Târgu Mureș. În prezent este una dintre cele mai apreciate actrițe ale secției germane a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu. Pe lângă rolurile din producții importante în limba germană a naționalului sibian, precum „Yvonne”, regia Botond Nagy, „Contra democrației”, regia Alexandru Dabija, „Tattoo”, regia Radu Afrim, „Vorbiți tăcere?”, de Gianina Cărbunariu, „Woyzeck”, de Alexa Visarion, „R.U.R.”, regiaVlad Cristache, „Încoace și încolo”, regia Alexander Riemenschneider, Emőke Boldizsár face parte și din distribuția mai multor spectacole importante ale aceleiași instituții teatrale, produse la secția română. Printre acestea se numără „Faust”, „D’ale Carnavalului”, „Călătoriile lui Gulliver” și „Oidip”, în regia lui Silviu Purcărete, „Turandot”, regia Andriy Zholdak, „Lecția”, regia Mihai Măniuțiu și multe altele. Emőke Boldizsár repetă în prezent, alături de colegii de la secția germană Johanna Adam, Daniel Bucher și Daniel Plier, pentru premiera „Zeul Carnagiului / Der Gott des Gemetzels” în regia lui Bogdan Sărătean, care va ieși public în data de 25 ianuarie 2019.
Informații pe larg despre activitatea artistică a actriței Emőke Boldizsár pe scena TNRS sunt publicate pe site-ul oficial al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Târgu Mureș , Artă Teatrală , Bogdan Sărătean , Gianina Cărbunariu , Alexandru Dabija , Radu Stanca , Daniel Plier , Mihai Măniuţiu , Teatrul Naţional , Alexa Visarion , Daniel Bucher , Silviu Purcărete , Johanna Adam , Teatrului Național , Emöke Boldizsár , Andriy Zholdak , Alexander Riemenschneider , Botond Nagy , Radu Afrim , Zeul Carnagiului , Vlad Cristache , Der Gott
Vizualizari: 2003
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Iliescu
Acum 3 ore
Troll.E.Buzu
Acum 3 ore
Lutte
Acum 3 ore
Pastor Marginas
Acum 4 ore
Emil