Moartea suspectă a unei femei din Bogatu Român a fost elucidată de anchetatori. Un bărbat și-a lovit și sugrumat soția, după care a încercat să se sinucidă ingerând erbicid.
Potrivit anchetatorilor, cei doi soți locuiau împreună, dar dormeau în camere separate. Cu câteva momente înainte de comiterea crimei, femeia, în vârstă de 66 de ani ar fi început să se certe cu soțul ei, de 68 de ani, iar la un moment dat „vrând să îi închidă gura, inculpatul a lovit-o pe victimă la nivelul feţei şi a strâns-o de gât, aceasta decedând ulterior”, se arată în raportul transmis de prim procuror Ion Veştemean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Bărbatul a încercat apoi să ingereze o cantitate de erbicid şi a dormit alături de cadavru. A doua zi i-a spus unui vecin cele întâmplate, iar acesta l-a informat pe fiul victimei despre incident.
„Prin fişa de constatări preliminare ale autopsiei s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin sugrumare şi prin obstrucţia căilor respiratorii superioare. (...) Inculpatul a recunoscut fapta, arătând însă că doar ar fi lovit-o pe fosta sa soţie cu muchia palmei la nivelul bărbiei, nu că ar fi strâns-o de gât”, transmite sursa citată.Procurorul de caz a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 zile, cerere acceptată de instanță.
Citește și Polițiștii investighează moartea unei femei din satul Bogatu Român
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4364
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Cartea ne face bine..
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Solomon
Acum 2 ore
Tour operator