Duminică,
07.06.2020
Parțial Noros
Acum
23°C

GALERIE FOTO-Continental a inaugurat la Sibiu o investiție nouă, în valoare de 32 mil. de euro

06 Decembrie 2019 11:45

GALERIE FOTO-Continental a inaugurat la Sibiu o investiție nouă, în valoare de 32 mil. de euro

Compania Continental a inaugurat vineri, în prezența autorităților locale, a universităților și a invitaților din Germania și din țară, un nou modul de producție și o nouă clădire dedicate activităților de cercetare și dezvoltare, investiții evaluate la peste 32 milioane de euro.

Noul modul de producție este întins pe o suprafață de aproximativ 12.000 m², iar zona de producție are o capacitate de 150 persoane/schimb, în timp ce spațiul dedicat birourilor a fost gândit pentru 250 persoane.

continental (12)

Tehnologiile și echipamentele folosite sunt de ultimă generație. Continental Sibiu a făcut pași importanți în direcția Industriei 4.0, iar roboții și coboții fac deja parte din fluxul de producție.

”Nu este un moment important doar pentru un prieten de seamă al Sibiului pentru că nu este doar sărbătoarea Continentalului, ci este sărbătoarea Sibiului, a Sibiului prosper. Administrația locală a fost și este deschisă față de investitori. Avem o relație corectă și echidistantă cu toți investitorii, dar nu se poate să nu recunoaștem că unii dintre dumneavoastră ați înțeles mai repede că spiritul Sibiului stă în comunitatea sa”, a declarat primarul Astrid Fodor, invitat la eveniment.
În ceea ce priveste clădirea dedicată activităților de cercetare și dezvoltare, aceasta este ridicată pe 3 niveluri, are suprafața construită la sol de peste 4.600 m² și suprafața desfășurată de peste 12.000 m². Capacitatea noii clădiri este de 1.100 de persoane.

continental (19)

La parterul noului corp a fost amenjată și o aulă, precum și 2 laboratoare unde își vor putea desfășura activitatea și studenții Universității „Lucian Blaga“. În acest fel, pe lângă programele de practică și vizitele în companie, studenții vor avea o nouă posibilitate de a lua contact cu industria automotive, încă din timpul facultății.

De altfel, rectorul Ioan Bondrea a declarat că începând de mâine primii studenți ai Facultății de Ingineri vor veni să învețe în noua aulă, de ultimă generație, de la Continental. ”Acest parteneriat între Universitatea ”Lucian Blaga” și Continental este un exemplu perfect de parteneriat cu un câștig de ambele părți”, a spus rectorul Ioan Bondrea.

continental (3)

Odată cu inaugurarea celor două clădiri, locația din Sibiu numără acum 6 module de producție și 3 clădiri pentru cercetare și dezvoltare. La Sibiu sunt dezvoltate, testate sau produse unități electronice de control pentru industria automotive, precum sisteme inteligente de frânare, sisteme de asistare la condus, sisteme care contribuie la confortul în mașină sau pedala de accelerație care limitează viteza în cazul detectării unui obstacol.

„Acum 15 ani am deschis această locație. În acel moment, nimeni nu credea că vom atinge această dimensiune. Planul inițial a fost mai modest decât acesta, dar angajamentul, pasiunea și expertiza oamenilor noștri, combinate cu sprijinul și deschiderea autorităților și a partenerilor din zona academică, ne-au adus unde suntem astăzi: cel mai mare angajator și unul dintre cei mai căutați angajatori din zona Sibiului”, a declarat Oswald Kolb, manager general al locației Continental din Sibiu.
continental (15)

Până în 2023 Continental va depăși la Sibiu 5000 de angajați. Media de vârstă, în acest moment, este de 32 de ani. Extinderea companiei va fi susținută, de o creștere a echipei, atât în zona de operatori/tehnicieni, cât și a inginerilor. Pentru a asigura angajări viitoare, Continental continuă să își dezvolte colaborarea cu instituțiile de învățământ din Sibiu și din țară. Pentru posturile care nu necesită studii superioare, compania continuă parteneriatul de succes cu Colegiul Tehnic „Independența” și va continua să investească în sistemul de școală profesională duală. În ceea ce privește personalul cu studii superioare, Continental va continua să colaboreze, la nivel strategic, cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Universitatea din Craiova, precum și cu alte universități din țară.

continental (33)

”Desigur, avem clădiri frumoase, dar la sfârșitul zilei nu este vorba despre clădiri, ci despre oameni. Oamenii sunt cei care fac diferența în Sibiu”, a concluzionat Sami Kimi, CEP al Continental.

Continental dezvoltă tehnologii și servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă și interconectată a oamenilor şi a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondată în 1871 oferă soluții sigure, eficiente și accesibile pentru autovehicule, mașini, trafic și transport. Continental a realizat în 2018 o cifră de afaceri de 44,4 miliarde de euro și are în prezent peste 240.000 de angajați în 60 de țări și piețe.

foto Silvana Armat

continental (18) continental (17) continental (11) continental (6) continental (34) continental (1) continental (32) continental (31) continental (29)

continental (23) continental (21) continental (7) continental (2) continental (28)

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

9 comentarii

dorel

Acum 6 luni

Era un coleg de al meu (informatician bun) care avea un salar de aprox. 560 Eur la Conti in anul 2005. Da, merita mult mai mult ... era foarte bun. S-a dus la o "marire" de salar (a se citi: discutie)... de rusine a cerut doar 100 Eur in plus. Seful (german) i-a spus: "Noi n-am venit la Sibiu sa deveniti voi bogati". No clar ca omul a plecat in secunda 2. Imediat a fost angajat la o alta firma cu aprox. 3 ori mai mult. Acum castiga peste 3500 euro (ahh da, tot in Ro). Conducerea autohtona ... e jale ... Dar ei sunt cei care au ramas acceptand conditiile respective ... Toti trebuie sa aibe un loc de munca conform pregatirii ... doar ca trebuie sa indrazniti mai mult. Pentru anumite pozitii de top si nu numai (in compania de mai sus) nu sunt necesare calificari prea deosebite. E loc pentru toti :)
Raspunde

Deutsche Welle

Acum 6 luni

ce bine arata Cora intre managerii grupului Conti ! :)
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

werner

Acum 6 luni

da...... ce frumos suna..... de ce nu spuneti ca in ermania dau salarii de la 2500 eur in sus si aici ????? deci....au facut profit urias de aceea s au extins
Raspunde

@werner

Acum 6 luni

Continental nu este o organizatie filantropica!Si nu face acte de caritate in Sibiu.Nu a venit aici pentru ca suntem frumosi si destepti.A venit pentru a face profit.Bineinteles ca salariile in Germania sunt cu mult mai mari;sunt in Germania,insa,iar cheltuielile sunt tot acolo,adica mari!Iar,la urma urmei,nimeni nu-i obligat sa se angajeze la firma lor!
Raspunde

Gheo Felinaru

Acum 6 luni

dar tu te compari cu "ermanii" ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus