Fotograful sibian Rareș Helici a făcut weekend-ul acesta portrete alb-negru la Deventer. Sibiul și orașul olandez celebrează 30 de ani de prietenie și colaborare, ocazie cu care o delegație a orașului nostru s-a deplasat la Deventer. Rareș a fost parte a acestei delegații, prezentându-le olandezilor chiar proiectul care unește comunitatea sibiană de trei ani încoace - #omie.
În această perioadă, Rareș a făcut parte din delegația Sibiului la Deventer, alături de antreprenori sibieni, oameni din mediul cultural și reprezentanți ai societății civile. Pe lângă portretele alb-negru pe care le-a făcut în primăria orașului Deventer, fotograful sibian a putut să ia parte și la câteva întâlniri și conferințe, și-a prezentat proiectul antreprenorilor și a strâns câteva contacte noi.
„Am avut ocazia să particip la întâlniri la primăria Deventer, unde am fost primiți de Nicoleta Mituț, sibianca noastră responsabilă de relațiile internaționale din cadrul primăriei și de domul primar Ron Konig. De asemenea am participat la un eveniment de matchmaking cu antreprenori olandezi interesați să colaboreze cu firme din România”, explică acesta.
În timpul șederii sale, Helici a fotografiat aproximativ 70 de români din Deventer și împrejurimi, dar și olandezi, unii venind la Primăria orașului Deventer trimiși de prieteni din Sibiu, care știau de proiectul #omie, în timp ce alții s-au alăturat inițiativei după ce au ieșit de la conferințele care aveau loc în zonă. „Unii au fost trimiși de prieteni din România care au fost la o mie, unii au fost pur și simplu la conferință, chiar lângă locul în care făceam portretele. În aceste trei zile am dat de niște oameni foarte interesanți, totul datorită fundației care a înfrățit Sibiul cu Deventerul și pe ai cărei reprezentanți i-am cunoscut acum doi ani, chiar la proiectul #omie de la Sibiu”, povestește fotograful.
„Pe lângă primarul orașului Deventer, am avut plăcerea să o fotografiez și pe doamna ambasador Brândușa Predescu si pe domnul Jan Achtereekte, președintele fundației NetSib, care și-a dedicat ultimii 30 de ani colaborării dintre cele două orașe. Felicitări Fundației NetSib și primăriei Deventer pentru cei 30 de ani de activitate fructuoasă și mulți ani de activitate de acum înainte.”Proiectul celor o mie de portrete a ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție.
Foto principală: Ron Konig, primarul orașului Deventer
Tag-uri: Brânduşa Predescu , Felicitări Fundației Net , Jan Achtereekte , Nicoleta Mituț , Ron Konig , Rareş Helici
Vizualizari: 2489
Ultimele comentarii
Acum 23 ore
Gheorghe Ion
Acum 23 ore
Gheorghe Ion
Acum 1 zi
Teo 1
Acum 1 zi
Silviu Sibiu
Acum 1 zi
Marcian Radu