Cetățenii, societățile comerciale și instituțiile publice din județul Sibiu vor plăti, de anul viitor, mai mult pentru pachetul de servicii de salubrizare de bază. Această majorare face parte din politica națională de descurajare a depozitării deșeurilor reciclabile în gropile de gunoi.
Pentru a încuraja sortarea corectă și reciclarea deșeurilor, statul român a impus, printr-o ordonanță adoptată în 2005 și completată ulterior, ca pentru fiecare tonă de deșeuri depozitată în gropile de gunoi, cei care generează acest gunoi să achite o sumă de bani către Fondul de mediu. În cursul acestui an, contribuția pentru economia circulară (după cum a fost botezată respectiva taxă către Fondul de mediu) a fost de 30 de lei pentru fiecare tonă de deșeuri depozitată în gropile de gunoi. De anul viitor, cuantumul acestei contribuții crește la 80 de lei pentru fiecare tonă depusă în depozitele ecologice, precum cel de la Cristian, folosit în județul Sibiu. Prin obligarea celor care generează deșeuri să plătească o sumă tot mai mare pentru depozitare, autoritățile naționale speră să determine populația să sorteze deșeurile pe fracții reciclabile, astfel încât la gropile de gunoi să fie depuse cantități tot mai mici, pentru atingerea țintelor asumate în fața UE.
Creșterea valorii acestei contribuții va avea drept efect și creșterea taxei de salubrizare pe care autoritățile din județul Sibiu o percep de la cetățeni, companii și instituții. În cazul municipiului Sibiu, spre exemplu, taxa de salubrizare va crește cu aproximativ 14%: de la 9,5 lei/lună pentru fiecare persoană, la 11 lei. ”De asemenea, este necesară majorarea corespunzătoare a Pachetului de servicii de salubrizare de bază (PSSB) și în cazul utilizatorilor non-casnici (agenți economici și instituții publice)”, se arată în proiectul de hotărâre care urmează a fi supusă dezbaterii consilierilor aleși de sibieni. PSSB este acel „abonament” stabilit pentru fiecare gospodărie sau companie, în funcție de numărul locatarilor, respectiv al angajaților.
Cea mai recentă creștere a taxei de salubrizare la Sibiu a fost implementată din prima zi de vară a acestui an, odată cu adaptarea sistemului de colectare selectivă pe bazele principiului ”Plătește pentru cât arunci”. Taxa de salubrizare a crescut atunci de la 7,89 lei/persoană/lună la 9,5 lei.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: colectare selectivă , Selecționatele Nordului , taxa , deseuri , Pentru Sibiu , crestere , Soma Salubrizare Sibiu
Vizualizari: 6437
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Nonick
Acum 7 ore
Cichicean
Acum 7 ore
Cichicean
Acum 7 ore
@@Adina
Acum 8 ore
Herr