Miercuri,
12.08.2020
Partial Noros
Acum
27°C

Preliminariile „revoluției” române

11 Decembrie 2019 11:06

În 1953, după moartea lui Stalin, președintele Eisenhower s-a adresat noilor conducători sovietici printr-o scrisoare elaborată, propunând înlocuirea cultului armelor cu linii și căi de comunicații între cele două țări, între răsărit și apus, cu alte cuvinte, o nouă eră, a păcii și colaborării, în locul confruntării. Recursul nu a avut înțelegerea și ecoul sperat.

Începând cu anul 1985, de data aceasta Gorbaciov, noul conducător sovietic, profesează o viziune a deschiderii și reformelor, venind într-un anume fel în întâmpinarea ideii de detensionare, atât în plan intern, cât și în planul relațiilor internaționale. „Glaznost” și „Perestroika”, cei doi mari termeni a ecuației gorbacioviste, aveau menirea pe de o parte, să dezghețe relațiile între stat și cetățeni, urmare unor reforme de substanță în sfera politică, economică, socială, cum și, să reformeze statul sovietic, relațiile dintre republicile componente, precum și relațiile cu lumea exterioară, pe linia compatibilizării cu ideea de colaborare în loc de confruntare. Se spera astfel ca pe noile coordonate de orientare, URSS să-și mențină forța și viabilitatea, detașate de balastul osificat al comunismului ortodox.

Cum se știe, urmare acestei viziuni, atât republicile componente ale URSS, cât și țările ”satelizate” acesteia în urma războiului, au prins gustul și curajul (îndrăzneala) independenței, în tendința redobândirii libertăților și identităților proprii, proces evolutiv ce a atins punctul de fierbere spre sfârșitul deceniului al IX-lea al secolului trecut.

Încă din 1968 Ceaușescu adoptase o atitudine neconformă dictatului Moscovei, atunci când a refuzat participarea la invadarea Cehoslovaciei. Faptul a marcat începutul unui proces pe față, de tensionare a relațiilor cu conducerea URSS. Confruntat acum cu măsurile reformiste inițiate de Gorbaciov, Ceaușescu, adeptul fervent al independenței și desprinderii de Moscova pe linia unui comunism național, a respins ferm și categoric noua orientare, cu argumentarea că este de esență imperialistă și pune în pericol realizările și viitorul sistemului comunist.

Occidentul, cu deosebire SUA, vedeau în demersul Moscovei prilejul unei destinderi, a unei posibile colaborări post belice și post război rece, în timp ce politica anchilozată în dogmele comuniste ale unei dictaturi feroce și desuete practicată de Ceaușescu era o piedică pe acest drum și un sprijin pentru forțele conservatoare ruse care se opuneau orientării gorbacioviste. Cum se știe, Gorbaciov l-a atenționat, ba chiar l-a avertizat în mod repetat pe Ceaușescu, cerându-i să subscrie noii viziuni. Cu siguranță i-au ajuns la ureche și criticile din partea occidentului. Câtă vreme, anterior lui Gorbaciov, atitudinea de frondă a lui Ceaușescu precum și tendința sa către independență față de Moscova erau apreciate în cercurile occidentale, de data aceasta el reprezenta un obstacol în calea reformismului gorbaciovist agreat de occident. El n-a avut inteligența și prezența de spirit să se replieze la timp, așa cum au făcut-o restul țărilor-satelit. În această situație, în optica rușilor și a occidentului, Ceaușescu, dimpreună cu sistemul său rigid devenit anacronic, trebuia înlăturat.

După modul în care au decurs evenimentele se poate spune că întâlnirea de la Malta între președinții Bush și Gorbaciov din 3-4 decembrie 1989, a fost prilejul și punctul culminant al deciziei de dislocare a lui Ceaușescu, tot astfel cum se poate crede că Gorbaciov s-a angajat și a primit mână liberă pentru a o executa. Așa se explică faptul că întreaga operațiune, întregul scenariu poartă, în mod evident, semnătura rusească.

Situația reală din țară le era favorabilă. Psihoza anti-Ceaușescu atinsese un prag paroxistic ca urmare a măsurilor draconice luate atât pe linia nivelului de trai, cât și în domeniul drepturilor și libertăților. Ea devenise explozivă când se vedea că alte țări au luat-o pe drumul destinderii iar noi rămânem încremeniți în ceaușism. Tot astfel, măsura era pregătită și pe linia serviciilor secrete. De mai mult timp se vorbea, mai pe față mai pe ascuns, de constituirea sub egida Moscovei, a unui grup cu o aripă civilă și una militară, destinat și în pregătire să preia puterea de la Ceaușescu la momentul oportun. Tot în acest scop au fost penetrate, ca o măsură absolut indispensabilă, structurile de forță ale țării, respectiv armata și ministerul de interne cu vârful său de lance, securitatea.

Împrejurările fiind apreciate ca favorabile, s-a pus la cale, în cancelariile secrete ale Moscovei, scenariul general care avea să pregătească, să înfăptuiască și să consolideze trecerea de la comunismul ceaușist la comunismul gorbaciovist. În esență, acesta a fost scopul, aceasta a fost semnificația de bază a întregului scenariu.

Pentru noi românii, pentru oamenii de bună credință, speranțele au depășit granițele comunismului fie el și cu așa zisa față umană. Pentru noi, mișcarea trebuia să fie, (era) pur și simplu anticomunistă, pentru libertate și absolută independență. În această viziune, evenimentele trebuiau să fie piatra unghiulară a schimbării de sistem. Furați de entuziasmul de nestăpânit al ideii, a semnificației ei istorice, am scăpat din vedere circumstanțele în perimetrul cărora jucau forțele reale și deosebit de puternice care, în final, au condus nu la victoria unei revoluții, astfel cum era cu ardoare dorită și sperată de români, ci la succesul și victoria scenariului pseudo comunist al unei lovituri de stat, proiectată și, cum spuneam, operaționalizată de sovietici, cu îngăduința binevoitoare a occidentului.

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus